15 noiembrie 1953 - Ia fiinta Teatrul Muzical, devenit apoi Teatrul Liric, iar in prezent Opera Brasov

.

Instituția brașoveană a fost înființată în anul 1953, prin decizia Sfatului Popular Regional nr. 54088 din 15 noiembrie, sub denumirea de Teatrul Muzical. Functionează în clădirea ridicată pe strada Bisercii Române nr. 51 între anii 1936 – 1938, în stil neoromânesc, din inițiativa Societății Junilor Brașovecheni, cu destinația de casă de cultură. In decursul existenței sale, pe măsura diversificării complexității repertoriale, denumirea instituției a cunoscut o serie de modificări. Incepând cu luna aprilie 1996, denumirea se schimbă în Teatrul Liric Brașov (prin Hotărârea nr. 61 din data de 29 martie 1996 a Consiliului Local al Municipiului Brașov).

Cristian Mihăilescu
Creşterea valorică a colectivului şi a spectacolelor, precum şi recunoaşterea ca Instituţie de prim rang a României, sunt legate de venirea la conducere a marii personalităţi artistice, regizorul Cristian Mihăilescu, începând cu anul 2000. Sub conducerea sa, instituţia braşoveană a primit titlul de OPERĂ în 2001. Astfel, începând cu luna iunie 2001, instituția se transformă în Opera Brașov (prin Hotărârea nr. 196 din 04.06.2001 a Consiliului Local al Municipiului Brașov).

Opera Brașov și-a conturat un loc marcant în viața spirituală românească, cu deosebire a comunității locale. Realitatea obiectivă o constituie impresionantul număr de spectatori, fie în spectacolele jucate la sediu, fie în turneele întreprinse în țară sau în străinătate. De asemenea, instituția a urmărit valorizarea resurselor artistice și tehnice existente, continuarea tradiției artistice, promovarea valorilor artistice autohtone în străinătate, precum și stimularea inovației și a creativității. Instituția brașoveană și-a propus creșterea gradului de cultură muzicală prin adoptarea unor programe de educație, respectiv oferirea, tuturor categoriilor de public, unui mediu accesibil și comunicativ.

Pe scena Operei din Brașov au fost montate a peste 100 de titluri de operă, operetă muzical, balet și spectacole pentru copii, ceea ce evidențiază complexitatea și varietatea repertorială. De asemenea, Opera Brașov a fost invitată să participe la festivaluri prestigioase, naționale și internaționale, bucurându-se de unde ovații și aprecieri, atât din partea publicului spectator, cât și din partea criticilor de specialitate. Printre evenimentele cele mai reprezentative amintim: Festivalul Internațional „George Enescu” București (1988, cu spectacolul „Bărbierul din Sevilla”), Festivalul de operă de la Montecatini, Italia (1993, cu spectacolul „Rigoletto” de Giuseppe Verdi) sau Festivalul „Mozarteum” din Salzburg (2000, cu opera „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart).

În 2001 a susţinut Concertul de deschidere a Pieţii Festivalului „George Enescu”. În 2003 a fost organizată la Braşov prima ediţie a Festivalului Internaţional de Operă, Operetă şi Balet, ce a reunit nume de mari artişti din România şi Europa. Manifestarea are de atunci un caracter anual reunind artişti de pe trei continente.

În 2005, Opera Braşov a realizat două premiere complexe pe care puţine instituţii de profil le abordează, dată fiind dificultatea partiturilor: operele „Povestirile lui Hoffman” de J. Offenbach şi „Pescuitorii de perle” de G. Bizet. Tot în acelaşi an, Opera Braşov a efectuat un prestigios turneu în ţări europene cu o bogată tradiţie culturală (Austria, Germania, Franţa, Elveţia, Olanda), prezentând cele două premiere. Turneul a însemnat o nouă confirmare a valorii profesionale a colectivelor de artişti ai Operei Braşov. Afirmaţia este susţinută de aplauzele îndelungi şi ovaţiile la scenă deschisă primite în teatrele europene, precum şi de cronicile excelente din presa scrisă.

Terminate în toamna anului 2005, lucrările de restaurare a clădirii au dat o nouă imagine Operei Braşov, apropiind strălucirea sălii de valoarea spectacolelor sale.

În anul 2006, anul în care a fost sărbătorit în întreaga lume geniul muzicii, Wolfgang Amadeus Mozart, Opera Braşov a pus în scenă două opere de referinţă din creaţia compozitorului austriac, „Don Giovanni” şi „Nunta lui Figaro”. În „Don Giovanni”, sub îndrumarea dr. Cristian Mihăilescu, montarea regizorală clasică s-a îmbinat cu tehnologia modernă, pentru prima dată într-un spectacol de operă din România fiind proiectate imagini multimedia preluate de la Institutul NASA. Cu cele două titluri, Opera Braşov a efectuat un lung turneu chiar în patria lui Mozart, Austria, dar şi în alte câteva ţări cu o bogată tradiţie culturală: Germania, Franţa (Strasburg), Elveţia, Luxemburg. Un strălucit succes a înregistrat Opera Braşov şi în Spania, unde a prezentat „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini.

Copiii, dar şi adulţii au avut parte şi de a treia premieră în stagiunea 2005-2006, „Degeţica”, având ca protagoniste două mari personalităţi: Mozart, pe a cărui muzica este jucat spectacolul şi Hans Christian Andersen, autorul minunatei poveşti. Coregrafa Nermina Damian a fost cea care a imaginat atmosfera feerică a spectacolului de balet, dar şi cea care semnează regia.

Stagiunea 2006-2007 a Operei Braşov a adus două noi mari premiere, ambele în regia maestrului Cristian Mihăilescu: „Lucia di Lammermoor” de G. Donizetti şi „Norma” de V. Bellini, operă care nu a mai fost jucată în România de peste 30 de ani.

O premieră absolută va fi montată la Opera Braşov, „La Casa de Bernarda Alba” (de M. Ortega), coproducţie Spania-România (Opera Braşov), dirijor Miquel Ortega, regizor Roman Calleja, artiştii Operei Braşov, cu două reprezentaţii în 13-15 Decembrie 2007.

În anul 2008 pe lângă repertoriul curent şi proiectele devenite deja tradiţionale, aduce încă o premieră absolută: "Dama cu Camelii", un spectacol de balet în viziunea coregrafică şi regizorală a Cristinei Uţă, prim-balerina Baletului din Salzburg, care în acelaşi timp este si interpreta rolului titular. Este primul an când în cadrul "Festivalului Internaţional de Operă, Operetă şi Balet" Opera Braşov se prezintă cu două premiere.

De-a lungul timpului, destinul Operei Brașov s-a îngemănat cu personalități artistice marcante ale vieții culturale românești, dintre care amintim:

SOLIȘTIVirginia Zeani, Nicolae Herlea, Elena Cernei, Ludovic Spiess, David Ohanesian, Eugenia Moldoveanu, Ion Dacian, Octav Enigărescu, Pompei Hărășteanu, Cleopatra Melidoneanu, Dorin Teodorescu, Nelly Miricioiu, Felicia Filip, Leontina Văduva, Marius Brenciu, Marian Pop, Maria Diaconu, Liliana Faraon, Carmen Oprișanu, Mihaela Ungureanu-Binder, Daniela Vlădescu, Marcel Roșca, Dorin Mara, Robert Nagy, Călin Brătescu, Theodore Coresi, Sever Barnea, Mihail Munteanu, Boris Materinco, Aurelia Florian etc.

SOLIȘTI BALETCorina Dumitrescu, Bianca Fota, Gigel Ungureanu, Ovidiu Matei Iancu, Ioan Dorin Coșeriu, Cristina Terentiev, Alexei Terentiev, Anatolie Ustinov.

Ilarion Ionescu-Galați
DIRIJORI Jean Bobescu, Petre Sbârcea, Cornel Trăilescu, Ilarion Ionescu-Galați, Ladislau Roth (Mexic), Corneliu Calistru, Victor Dumănescu, Silviu Panțâru, Jean-Marie Juan (Franța), Alfonso Saura (Spania), Tiberiu Soare, Adrian Morar, David Crescenzi (Italia), Giuseppe Carannante (Italia), Giuseppe Camerlingo (Italia), Ciprian Teodorașcu etc.

REGIZORIJean Rânzescu, Hero Lupescu, George Zaharescu, Dimitrie Tabacaru, Carmen Dobrescu, Cristian Mihăilescu, Anda Tabacaru Hogea, Alice Barb, Matteo Mazzoni.

SCENOGRAFINicolae Holbea, Gheorghe Codrea, Horia Popescu, Viorica Petrovici.

COREGRAFIOleg Danovski, Francisc Valkay, Edina Papo, Răzvan Mazilu, Cristina Uță, Ioan Dorin Coșeriu, Horațiu Cherecheș.

In anul 2020, in timp de pandemie, artistii Operei au inceput sa joace spectacole in curtea institutiei, pentru a se asigura protectia sanitara a spectatorilor.

 
Opera Brașov are ca obiect de activitate:

  •     realizarea și prezentarea de producții artistice de operă, operetă, musical și balet, pentru adulți și copii;
  •     concerte și recitaluri de muzică vocală și instrumentală;
  •     organizarea unor concursuri, festivaluri, turnee interne și internaționale, colocvii, schimburi de personal artistic cu instituțiile similare din țară și străinătate.

Surse info: Opera Brasov, Opera Nationala

Sursa foto: FB/Opera Brasov



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

8 mai 1956 - S-a nascut Ioan Ghise, primar al Brasovului intre anii 1996-2004

Inainte si Dupa. Intersectiile din Brasov, cu semaforizare si cu sensuri giratorii (Galerie foto)

Brasov - Strada Iuliu Maniu, in timp