14-15 iulie 1906 - La Brasov sint organizate patru spectacole ale celebrei trupe americane a lui "Buffalo Bill"

Reclama din ziarele locale din Brasov, care anunta vestitele spectacole ale lui Buffalo Bill

Unul dintre cei mai faimoşi americani din câţi au existat vreodată, legendarul Buffalo Bill, eroul Vestului, a performat în urmă cu mai bine de un secol împreună cu trupa sa, ”Buffalo Bill’s Wild West and Congress of Rough Riders”, în mai multe oraşe din Transilvania.

Buffalo Bill, 1903. Sursa: Wikipedia

Alături de Daniel Boone, Davy Crockett, Jedediah Smith, Jim Bridger şi Kit Carson - trapperi şi deschizători de drumuri care au reprezentat epoca pionieratului american din prima jumătate a secolului al XIX-lea - William Frederick Cody, poreclit Buffalo Bill (1846-1917) este fără discuţie, cel mai mare cercetaş al ultimei jumătăţi a veacului. Dar, faţă de cei dintâi, ale căror nume au intrat în legendă şi au format folclorul ţării, Buffalo Bill - fascinat de personalitatea lor, şi-a scris propria-i legendă, ocupându-se încă din viaţă de glorioasa-i posteritate. In anii 1880-1890, Bufallo Bill şi-a statuat poziţia de erou naţional, nu doar prin poveştile spuse de camarazi în jurul focului de tabără şi purtate apoi, din gură în gură, pe tot întinsul preeriilor şi prin văile munţilor, ci printr-o publicitate susţinută şi bine gândită de tenaci şi versaţi agenţi de presă, prin broşuri şi romane de mare tiraj, prin autobiografia care a fost reeditată de multe ori, prin peliculele kinetoscopului Edison şi prin marile dramatizări ale istoriei Vestului american. 

Buffalo Bill a fost, pe rând, angajat al poştei călare, conducător de diligenţă, vânător de bizoni ce procura carne proaspătă pentru muncitorii companiei feroviare Kansas Pacific - cu care prilej şi-a câştigat şi celebra poreclă după ce, într-o singură zi, a doborât 69 de bizoni - cercetaş pentru trupele Statelor Unite în timpul mai multor campanii contra indienilor. Experienţa acumulată de-a lungul a circa 20 de ani petrecuţi la frontieră a fost înscenată şi prezentată publicului american şi european într-un spectacol de mare succes, cu pronunţat caracter autobiografic, istoric şi etnografic.

Buffalo Bill nu şi-a considerat niciodată reprezentaţia un "circ" cu rol limitat distractiv, ci o "expoziţie" menită să informeze şi să educe. Pentru milioanele de spectatori care nu vizitaseră locurile în care era plasată acţiunea şi nu văzuseră oamenii despre care relatau spectacolele sale, Vestul Sălbatic era acela dramatizat de el. 

Un afis al unuia dintre spectacolele lui Buffalo Bill.
Sursa foto: Public Domain Pictures

Reprezentaţia conţinea câteva numere standard: vânătoarea de bizoni, un convoi de emigranţi în căruţele lor cu coviltir, poştaşii de la Pony Express, diligenţă de Deadwood atacată de tâlhari sau de indieni, viaţa cotidiană, obiceiurile şi dansurile rituale într-un sat indian, o aşezare de fermieri asediată de indieni şi incendierea colibelor, lupta disperată a generalului George Armstrong Custer şi a bravilor soldaţi ai Regimentului 7 Cavalerie cu războinicii Sioux şi Cheyenne la Little Big Horn în 1876, culminând cu încleştarea corp la corp dintre Buffalo Bill şi Yellow Hand (numit uneori şi Yellow Hair) la War Bonnet Creek, încheiată cu uciderea celui din urmă. La acest repertoriu se adăugau numere de divertisment precum prinderea vacilor şi a viţeilor de către cowboy, jocuri cu lassoul, încălecarea cailor sălbatici - toate având să formeze mai târziu popularele rodeo-uri de astăzi -, trasul la ţintă cu puşca ori cu pistolul, ochirea din goana calului a unor porumbei sau globuri de sticlă lansate în aer de către asistenţi. 

Intre starurile trupei s-a numărat şi Sitting Bull, temuta căpetenie a indienilor Sioux, vechi adversar al expansiunii albilor spre Vest. In cadrul spectacolului el lua parte la atacul diligenţei şi la confruntarea cu cavaleria americană, iar la sfârşitul reprezentanţiei vindea fotografii autografiate; câştigul astfel dobândit îl risipea în acte de caritate, milostind cerşetorii şi copiii sărmani care nu-şi puteau plăti biletul de intrare şi se ţineau după el, în pauze şi în timpul liber, ca după un monarh generos. 

In 1887 trupa lui Buffalo Bill întreprinde primul turneu peste ocean, în Anglia, care se soldează cu un răsunător succes, însăşi regina Victoria asistând de două ori la reprezentaţie iar familia sa chiar de mai multe ori, Prinţul de Wales cerând chiar să participe la unul din numere, ca pasager al diligenţei atacată de indieni. Atunci vizionase, probabil, acest spectacol şi principesa Maria de Edinburgh, viitoarea regină a României, care, 40 de ani mai târziu, în timpul călătoriei din 1926 în Statele Unite, mărturisea că Bufallo Bill fusese eroul copilăriei sale.

Scene din spectacolele lui Buffalo Bill.
Sursa foto: US Library of Congress

Incurajat de această admirabilă primire, în 1889, Buffalo Bill întreprinde un nou turneu în Lumea Veche - care va dura trei ani încheiaţi - de data aceasta pe continent, în Franţa, cu ocazia Expoziţiei Universale, apoi în Spania, Italia, Germania, Belgia, Olanda şi Austria. El şi întreaga trupă au cinstea de a fi primiţi la Vatican şi de fi binecuvântaţi de Papa Leon XIII, apoi de a juca în amfiteatrul lui Diocletian din Verona, de a fi aplaudaţi, cu entuziasm, de parizieni şi de a suscita interesul ofiţerilor prusaci din garda kaiserului, ofiţeri care, cu meticulozitate, îşi notau în carnetele lor detaliile privind întinderea cortului şi organizarea bucătăriei de campanie. 

Următorul turneu european al lui Buffalo Bill - şi ultimul - avea să fie în 1906, când ajunge până în ţinuturile din Estul Imperiului habsburgic locuite de români. Organizată riguros, respectând cu stricteţe programul anunţat în prealabil, trupa a dat reprezentaţii la Timişoara pe 9 iulie, la Arad pe 10 şi 11 iulie, la Alba Iulia pe 12 iulie, la Sibiu pe 13 iulie, la Braşov pe 14 şi 15 iulie, la Sighişoara pe 16 iulie, la Târgu-Mureş pe 17 iulie, la Cluj pe 18 şi 19 iulie, la Oradea pe 20 iulie, la Satu Mare pe 21 iulie, la Sighetu Marmaţiei pe 22 iulie şi la Cernăuţi pe 24 şi 25 iulie. Numărul spectacolelor - câte două pe zi, matineu şi seara - şi al zilelor a fost stabilit, se pare, în funcţie de importanţa şi de mărimea oraşului.

Trupa era precedată de maiorul John M. Burke, abilul agent de presă, care se ocupa de toate aranjamentele necesare desfăşurării reprezentaţiei, insera anunţuri şi note promoţionale în periodicele locale. El era, practic, directorul administrativ al companiei, căreia i se asociase încă de la înfiinţare, în 1883, şi nu avea să o mai părăsească până în 1913, când s-a dat ultimul spectacol.

John M. Burke a venit din vreme si la Brasov, unde a vizitat redactiile ziarelor. "Gazeta Transilvaniei" (Nr. 142, Braşov, 11 Iulie 1906) nota intr-un articol: "Numai puţine zile ne mai despart de grandiosul spectacol, ce-l vor oferi publicului braşovean şi din Tara Bârsei representaţiunile Buffalo Bill. Ieri ne-a visitat în redacţie simpaticul maior englez John N. Burke, unul dintre directorii acestei mari întreprinderi americane, asigurându-ne că representaţiile ce se vor da în Braşov Sâmbătă şi Duminică în 14 şi 15 iulie vor corespunde întru tôte representaţiunilor aranjate în capitalele Berlin, Londra, Paris şi Roma."

Reclama din Gazeta Transilvaniei.
Sursa foto: BCU Cluj

In toate ziarele brasovene au fost publicate reclame pe spatii generoase care anuntatu marele eveniment. Reclamele erau structurate identic, fapt ce denotă existenţa unui model standard pe care John M. Burke îl punea la dispoziţia redacţiei, urmând ca aceasta să facă traducerea textului. Anunţul era centrat de un portret în medalion al lui Buffalo Bill, cu pălăria pe cap, privind spre dreapta. 

Anunţul se prezenta ca un ştraif îngust, plasat la marginea ultimei pagini a ziarelor. In el erau precizate data, ora şi locul desfăşurării reprezentaţiilor, preţul biletelor - care varia între 2 şi 8 coroane. Biletele pentru spectacol erau destul de scumpe. Ce-i drept, nu era o reprezentaţie obişnuită ci un adevărat eveniment. Era dată asigurarea că spectatorii vor fi adăpostiţi de eventualele intemperii: "Toate locurile sunt scutite de ploaie", "Locurile stau sub pânză impermeabilă", "Fiecare loc e scutit contra ploii", "Toate locurile sunt la adăpost, fiind acoperite de corturi impermeabile". Se sublinia faptul că nu există vreo diferenţă între spectacolul de la matineu şi cel de seara. Era apoi enunţat, succint, repertoriul, după care totul se încheia cu menţionarea precedentei şi următoarei escale a trupei, cu datele respective.

Pe lângă notele şi reclamele din periodice - şi vizitele pe care le făcea, anticipat, la redacţii pentru a lua legătura cu editorii şi a da interviurile necesare - John M. Burke se ocupa şi de afişajul stradal cât mai evident şi mai atractiv pentru spectacole. Afişele erau de dimensiuni impresionante - 3 m înălţime şi 10 m lungime.

Tot pentru publicitate şi pentru a da o mai mare greutate persoanei lui Buffalo Bill, deja acoperit de glorie, era folosit şi titlul de colonel, chiar dacă acesta era pur onorific şi nu în armata activă ci în statul major al guvernatorului de Nebraska.

Ceea ce i-a impresionat pe locuitorii oraşelor vizitate de compania celebrului cercetaş a fost mărimea acesteia, necesitând trei trenuri pentru transportul actorilor, materialelor şi personalului auxiliar. Întreaga trupă avea nevoie de trei garnituri de tren pentru a face deplasarea de la o localitate la alte, având 47 de vagoane şi peste 800 de metri lungime. Pe de altă parte şi costurile turneului erau imense. Numai iernarea înaintea turneului din 1906 costase trupa 150.000 de dolari.

Primul tren era format din 18 vagoane duble, având 382 tone greutate şi 264 m lungime, al doilea 16 vagoane, 337 tone greutate şi 246 m lungime, iar al treilea 13 vagoane de dormit, 301 tone greutate, 296 m lungime. Aceste vagoane aparţineau companiei lui Buffalo Bill şi fuseseră construite special pentru a se adapta căilor ferate europene. Vagoanele, vopsite galben, aveau înscris pe ele numele trupei, "Buffalo Bill's Wild West".

Un alt fapt uimitor era deosebita punctualitate, eficienţă şi rapiditate a trupei. "Kronstădter Zeitung" relata in Nr. 160, Braşov, 14 Iulie 1906: "In această dimineaţă piaţa de vite de la Bartolomeu a fost locul unor evenimente interesante. A sosit Buffalo Bill cu trupa sa din Vestul sălbatic, pentru a-şi instala aici cortul. Un mare număr de oameni a năvălit aici pentru a vedea sosirea străinilor. Cele 3 trenuri au sosit devreme, pe la 9.45, în gara oraşului. Aici ele au fost descărcate şi, în curând, un şir de căruţe încărcate cu corturi s-au îndreptat, prin strada de centură, spre Piaţa de vite. La fiecare căruţă erau înhămaţi 6-8 cai conduşi de un singur om. 

Intinderea cortului. Sursa foto: Biblioteca Digitala

Caii sunt cu adevăraţi minunaţi, cu piepturi late şi musculatură puternică. Curând, în Piaţa de vite, angajaţii antreprenorilor, cu trupuri robuste şi sălbatice, au făcut măsurătorile şi au fixat locul stâlpilor cortului. Imediat ce grelele căruţe au sosit în piaţă, a început o activitate febrilă. Sute de mâini au început să lucreze fără prea multă zarvă şi vorbărie, în aşa fel încât, în câteva minute, cortul putea fi văzut cum se ridică. Intr-o clipă a început să se înalţe acoperişul. La un sfert de oră după sosire, fusese instalată bucătăria, care a început să fumege, iar bucătarii se aflau deja la lucru. Chiar înaintea sosirii se plimba încolo şi încoace prin piaţă un indian, urmat de un copil mai îndrăzneţ, ceea ce străinului i-a făcut o mare plăcere. In curând, au început să călărească încolo şi încoace obişnuiţii oameni ai Vestului. Pe cai mici, dar iuţi călăreau indienii cu feţe brune, late, inberbe şi ridate. Când râdeau, gurile mari li se întindeau până la urechi şi se vedeau două rânduri de dinţi albi. Erau indieni veritabili, aşa cum i-a cunoscut "Ciorap de piele" (Leatherstocking, eroul romanelor lui James Fenimore Cooper - n.n.). Curând au apărut câţiva japonezi, boys, mulatri şi alte figuri întunecate. Ceva mai târziu a apărut colonelul Cody însuşi, împreună cu o doamnă, într-un frumos echipaj tras de animale focoase şi a fost salutat prieteneşte de public. După el, pe stradă, au trecut două tunuri."

Cortul era destinat să-i protejeze doar pe spectatori şi mărginea trei sferturi dintr-o arenă neacoperită pe care evoluau protagoniştii. Aceasta era suficient de mare pentru a permite diverse manevre militare precum şi magnificele cavalcade ale experţilor echitaţiei. Arena era luminată dintr-o centrală electrică proprie.

Lângă marele cort-cantină se afla bucătăria, măcelăria, depozitul de alimente, instalaţia frigorifică şi spălătorul de vase. Pentru o companie atât de numeroasă erau necesare cantităţi excepţionale de mâncare şi nutreţ, amănunt consemnat de gazetarii braşoveni: "Pentru trupă au fost cumpărate azi 300 kg came, pentru cai ovăz numai pentru două zile în cantitate de 500 mc şi şase căruţe de fân". 

In preajma marelui cort în care se derula spectacolul era tabăra indienilor formată din specificele tepee-uri conice în jurul cărora femeile trebăluiau, copiii se jucau, iar războinicii se plimbau, plini de demnitate. 

Buffalo Bill's Wild West, 1890, Italia. Sursa foto: Wikipedia

Spectacolul - care dura o oră şi jumătate şi era compus din 22 de numere - avea un pronunţat caracter autobiografic fiind înscenate episoade din furtunoasa viaţă a lui Buffalo Bill. In tinereţe, el fusese unul dintre redutabilii călăreţi pentru Pony Express, înregistrând chiar un record de viteză şi rezistenţă. 

Pe lângă dramatizarea istoriei cuceririi Vestului, publicul mai putea vedea un educativ program cu notă etnografică şi zoologică. "Reprezentaţiile lui Bufallo Bill au alarmat, timp de câteva zile, locuitorii din Braşov şi din zonele mai apropiate sau mai depărtate. Cel ce s-a aşteptat la o reprezentaţie de circ în stilul cunoscut nu a fost probabil mulţumit. Realizările au fost în sine, în mare interesante: toate numerele de călărie, aruncătorii de lasso, trăgătorii la ţintă şi, în special, Buffalo Bill însuşi - care de pe calul în galop trăgea în mingi din sticlă şi le nimerea -, exerciţiul zuavilor, al artileriei, gimnaştilor etc. După gustul nostru, au fost prea multe, dese şi nemotivate strigăte. Mai mult decât reprezentaţiile în sine ne-a interesat însă aranjarea întregii afaceri, de la reclame până la demontarea cortului după ultima reprezentaţie, care vorbeşte despre marea, veritabila inventivitate şi temeritate americană." comenta ziarul "Kronstădter Zeitung", No. 161, Braşov, din 16 Iulie 1906.

"Portrait at Horse of Col. William F. Cody".
Pictura de Rosa Bonheur, 1889.
Sursa foto: Wikipedia

Bărbat frumos şi falnic, figură colorată, cu aer cavaleresc, Buffalo Bill şi-a cucerit publicul nu numai cu faptele sale de bravură ori cu măiestria de ţintaş şi de călăreţ ci cu aspectul său plăcut şi romantic în care vestimentaţia avea un rol însemnat, ea devenind o marcă a Vestului Sălbatic, asimilată stilistic acestuia şi considerată sinonimă cu marea aventură. Chiar dacă era avansat în vârstă şi cu pletele albe, Buffalo Bill a impus prin alura sa nobilă şi prin dexteritatea de a nimeri, din goana calului, globurile de sticlă ce erau lansate de asistenţi. Apariţia sa a stârnit ovaţiile tumultuoase ale asistenţei. 

După numerele standard din repertoriul trupei lui Buffalo Bill urmau mai multe numere de variété (o dresoare de şerpi, o femeie liliputană, saltimbanci şi clowni) pentru care se plătea bilet separat şi care a dezamăgit fiind vorba de un banal program de circ, care, comparativ cu prima parte, nu avea nici o strălucire şi nu aducea nimic nou. 

Reprezentatia a atras un public foarte numeros şi pestriţ, venit de la mare distanţă, din satele şi chiar oraşele din împrejurimile centrului unde poposise Buffalo Bill.

Jurnaliştii brasoveni s-au interesat de beneficiul obţinut în urma celor patru spectacole date în oraşul lor: "Buffalo Bill trebuie să fi câştigat în Braşov: sâmbătă după-amiază 16.000 coroane, seara 23.000 coroane, duminică după-amiaza 16.000 coroane şi seara 13.000. Exceptând cheltuielile de călătorie aceste venituri ar trebui să se cifreze la circa 30.000 coroane". 

Sursa info: "Buffalo Bill printre romani", Adrian Silvan-Ionescu si Aurelian Stroe