1931 - Ecarisajul în Brașovul interbelic: reportaj din 1931
 |
| Adăpostul în care erau ținuți câinii înainte de a fi înapoiați stăpânilor sau executați, dacă nu erau revendicați în termen de trei zile. |
Serviciul de ecarisaj al orașului era prezentat drept unul dintre cele mai bine organizate din România, funcționând după statute și regulamente municipale stricte. Dincolo de această imagine oficială, un reportaj publicat în revista Realitatea Ilustrată surprinde însă o realitate dură: capturarea, detenția și uciderea câinilor fără stăpân se desfășurau într-un sistem rigid, în care soarta animalelor depindea de câteva zile de așteptare și de deciziile hingherului.
Capturarea câinilor și perioada de grație
Animalele erau prinse cu arcanul în timpul raziilor organizate prin oraș și aduse în cuștile hingheriei. Regulamentul prevedea o perioadă de trei zile în care proprietarii își puteau recupera câinii. Pentru eliberare, aceștia trebuiau să achite suma de 40 de lei. Dacă nimeni nu se prezenta în acest interval, câinii erau considerați vagabonzi și erau executați.
În momentul vizitei reporterului, în cuști se aflau aproximativ douăsprezece animale de rase diferite, printre care bulldogi și câini ciobănești, capturate cu două zile înainte și aflate încă în perioada de așteptare.
Două metode de execuție
 |
| Ucenici ai hingherului |
Autorul relatează chiar scena uciderii unui câine ciobănesc. Doi ucenici ai hingherului, copii de aproximativ 13 ani, se certau pentru dreptul de a executa animalul, iar după ce unul dintre ei l-a prins din nou cu arcanul, l-a ucis prin lovituri repetate de ciocan. Episodul este prezentat ca un moment obișnuit în activitatea hingheriei și ca o demonstrație a atmosferei din interiorul serviciului.
Rolul lui István bácsi
Personajul central al reportajului este șeful hingheriei, cunoscut sub numele de István bácsi, descris drept un profesionist cu experiență, respectat de ucenici și familiarizat cu comportamentul animalelor. El susține că poate aprecia vârsta unui câine după urechi și alimentația acestuia după starea dinților, afirmând că ciobăneștii au cea mai puternică dantură deoarece sunt hrăniți cu oase.
Deși își asumă fără rezerve activitatea de ecarisaj, hingherul face și diferențe între animale. El consideră câinii ciobănești mai inteligenți și mai folositori decât câinii de companie și povestește despre un exemplar folosit la paza unei fabrici de slănină, pe care intenționa să-l înapoieze proprietarului, apreciind valoarea sa practică.
Povestea câinelui-lup
Cel mai emoționant episod al reportajului îl are în centru un câine-lup de aproximativ doi ani. Animalul refuzase hrana de două zile și jumătate și încercase să evadeze din cușcă, zgâriind scândurile adăpostului. Reporterul îl descrie ca pe un câine care părea să înțeleagă pericolul în care se afla, apropiindu-se de oameni și ridicând labele pe gratiile cuștii.
Impresionat de comportamentul acestuia, jurnalistul îi propune lui István bácsi să-l lase să scape. După o scurtă ezitare, hingherul acceptă, subliniind că este un gest cu totul excepțional și contrar regulilor. Eliberat, câinele manifestă un comportament prietenos față de cei doi, este hrănit, iar apoi pleacă liber pe străzile Brașovului.
O imagine a epocii
Reportajul din Realitatea Ilustrată nu este un document administrativ, ci o relatare jurnalistică, construită cu accente dramatice și descriptive. Totuși, el oferă o imagine valoroasă asupra modului în care funcționa serviciul de ecarisaj în Brașovul anului 1931: capturarea câinilor prin razii, detenția de trei zile pentru revendicare, taxa de recuperare de 40 de lei și executarea animalelor nerevendicate reprezentau etapele unui sistem municipal considerat atunci parte a ordinii publice.
Sursa info si foto: Realitatea Ilustrata, ed. 1 octombrie 1931 / Digiteca Arcanum
Comentarii
Trimiteți un comentariu