28 aprilie 2023 - In Brasov sint puse în funcțiune primele 3 toalete publice automatizate

Toaleta automatizata din Piateta Sf. Ioan

In data de 28 aprilie 20232, Primăria Brașov a pus în funcțiune primele 3 toalete publice automatizate din cadrul programului municipalității care prevede instalarea in total a 28 de astfel de toalete în locurile publice din Brașov și din Poiana Brașov, în următorii 4 ani. Toaletele deschise au fost amplasate în Piața Sf. Ioan, pe pietonalul Uranus și în Parcul Trandafirilor. În următoarele săptămâni, vor fi date în funcțiune și cele din scuarul Berzei, Livada Poștei și din Parcul Tractorul, care mai trebuie racordate la rețeaua electrică.

„În ultimii 30 de ani, Brașovul nu a făcut investiții în privința toaletelor publice, nu au fost toalete nou amenajate. Corectăm acest lucru începând din acest an. Avem trei toalete pe care le punem în funcțiune astăzi, iar alte trei vor fi funcționale începând cu luna următoare. Asta într-un context național în care toate orașele mari folosesc astfel de infrastructuri automatizate. Vorbim de 100 de toalete în București, 20 de toalete în Baia Mare, 16 la Cluj, 8 la Oradea, 7 la Iași. Brașovul merită și el să aibă această infrastructură, pe care o cumpărăm la prețuri competitive, așa cum au făcut toate orașele. În prețul pe care îl plătim sunt incluse consumabilele și mentenanța pe patru ani de zile. Sunt toalete automatizate, care se curăță după fiecare utilizare și care sunt anti vandalism. Cele trei toalete care se deschid astăzi sunt amplasate în Piața Sfântul Ioan, pe pietonalul Uranus și în Parcul Trandafirilor. Brașovul este un oraș civilizat, iar gradul de civilizație se transpune și prin astfel de servicii, oferite public, în mod gratuit”, a precizat primarul Allen Coliban.

Potrivit specialiștilor, sistemul de toalete automatizate ales a fost cea mai simplă și ieftină soluție, care putea să asigure cele mai bune condiții. Din punctul de vedere al valorii de achiziție, costul unei toalete automatizate, de 243.500 lei +TVA, era mult sub cel al construirii unei toalete noi, iar timpul de punere în funcțiune mult mai scurt.

Costurile de mentenanță și materialele necesare pentru toaletele automatizate, sint in valoare de 1.800 de lei/lună, sub 20% față de cele de la toaletele clasice, în condițiile în care acestea funcționează nonstop. Majoritatea operațiunilor de igienizare și utilizare au la bază sisteme automate: accesul se face fără atingerea unui buton fizic, spălarea și uscarea mâinilor se face pe baza unor senzori, curățarea vasului, a chiuvetei și a podelei se face, de asemenea, automatizat.
„Toaleta este prevăzută cu butoane fără atingere, este prevăzută cu uscător de mâini, săpun, dozator de săpun, apă curentă, distribuitor de hârtie și un coș de gunoi, vas de wc anti-vandali, de inox, cu senzor pentru perimetru, astfel încât să nu îi prindă pe cei în scaun cu rotile sau pe orice alt utilizator, pentru siguranță, cu mână curentă pentru persoanele cu dizabilități. Totul se poate seta în funcție de nevoile celui care o achiziționează. Este dotată cu distribuitor de hârtie, săpun, dezinfectant, încălzire pe timp de iarnă cu 3 convectoare de 800 de wați fiecare, pompă de apă, uscător pentru vasul de wc și baterii care, când este o pană de curent electric, pornesc alimentarea automat, adică nu există riscul să rămână cineva blocat în interior. Pe lângă faptul că primim informația în timp real pentru defecte sau lipsa unor consumabile, cineva trece în fiecare zi să verifice curățenia, funcționalitatea și parametrii de utilizare la fiecare sistem în parte – la spălare, la săpun, la uscare mâini – deci sunt verificați toți parametrii de funcționare ai toaletei”, a explicat Ion Burău, reprezentantul furnizorului, S.C. Comex ROM.

Toaletele automatizate sunt dotate cu:
  • sistem automat de spălare, dezinfectare și uscare a vasului de toaletă;
  • sistem automat pentru spălarea și dezinfectarea, după fiecare utilizare, a podelei cu profil special de drenare a apei;
  • sistem de aerisire și odorizare după fiecare utilizare;
  • sistem pe bază de senzori pentru comenzile de pornire și oprire ale dozatorului cu săpun lichid și apă și ale uscătorului de mâini;
  • sistem automat dotat cu senzori pentru distribuirea hârtiei igienice;
  • sistem automat de încălzire pe timp de iarnă dotat cu senzori și termostat (încălzirea se face prin convectoare electrice, curenții de aer cald fiind direcționați spre interiorul cabinei toaletei, dar se asigură și aer cald în interiorul camerei tehnice, pentru a preveni înghețarea instalației de apă menajeră);
  • sistem GPS pentru transmiterea 24/24 ore a parametrilor de funcționare a toaletei automate, inclusiv a consumabilelor. Informațiile îi sunt transmise automat operatorului care asigură mentenanța;
  • sistem automat de iluminat cu LED, pentru consum redus de energie;
  • sistem acustic cu instrucțiuni vocale, inclusiv în mai multe limbi de circulație internațională, pentru fiecare comandă și operațiune pe care o desfășoară toaleta;
  • sistem electronic automat pentru acces/ieșire din toaletă;
  • sistem de siguranță „S.O.S.” cu buton care acționează deschiderea ușii chiar și în absența energiei electrice;
  • sisteme electronice de siguranță pentru a preveni spălarea și curățarea toaletei înainte de ieșirea utilizatorului din cabină;
  • sisteme de indicare și presemnalizare optică/acustică și sonoră a ultimelor minute de utilizare.
Tot în anul 2023, Primăria a prevăzut în programul de investiții alte patru toalete, pe lângă cele șase deja amplasate. Zonele propuse pentru instalarea de toalete în următorii ani sunt: Parcul Ursu, Parcul La Iepure, zona Modarom, Parcul Gheorghe Dima, Poiana Brașov, Craiter – Pavilioane CFR, zona ITC – Al. Vlahuță, zona Gemenii –  Zizinului, parcul Hutchinson (B-dul Ștefan cel Mare), str. Soarelui (zona terenurilor de sport), str. Carpaților – Zorilor, str. Castanilor – 15 Noiembrie, B-dul Victoriei (zona Rapid), zona Onix – B-dul Griviței, parcul de pe  str. Agricultorilor (Bartolomeu), zona Complexului Cerna (str. Olteț).

Tip de cabina de toaleta mobila folosita in Brasov, inainte de
toaletele automatizate. Sursa foto: Toi Toi & Dixi SRL
Pina la punerea in functiune a toaletelor automatizate, pe linga toaletele publice subterane, au existat in oras 26 de cabine de toaletă mobilă, din plastic. Prețul lor de închiriere includea curățenia săptămânală, reumplerea consumabilelor și curățenia. De exemplu, in ianuarie 2022, edilii brașoveni au semnat un nou contract cu firma Toi Toi and Dixi SRL pentru închirierea şi întreţinerea celor 26 de toalete publice de pe raza municipiului Braşov. Contractul, în valoare de 38.675 lei, cu tot cu TVA, avea o valabilitate de aproape patru luni, iar din această sumă, 14.851 lei reprezintă costul închirierii toaletelor, iar diferenţa de 23.824 lei reprezenta costul de întreţinere şi curăţenie.


Sursa info si foto: Primaria Brasov, Buna Ziua Brasov


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

8 mai 1956 - S-a nascut Ioan Ghise, primar al Brasovului intre anii 1996-2004

Inainte si Dupa. Intersectiile din Brasov, cu semaforizare si cu sensuri giratorii (Galerie foto)

Brasov - Strada Iuliu Maniu, in timp