1891 - Este demolata Poarta Vamii din capatul strazii Vamii (in prezent Muresenilor)

Poarta Vamii vazuta dinspre strada Muresenilor

Poarta Vămii sau a Mănăstirii, prima poartă de acces din cele trei porți ale cetății, din Brașov, situată la capătul străzii Mureșenilor de astăzi (pe atunci strada Vămii), era compusă dintr-un un veritabil bastion de formă circulară și un turn, fiind realizat un complex lung de aproape 100 m. Apărută în secolul al XVI-lea, poarta era întărită cu stâlpi grei de stejar, ce se băgau cu capetele lor în două găuri făcute în zid. Turnul porții - cea mai veche parte a fortificației, datând din secolul al XIV-lea - era crenelat, pe partea dinspre oraș având un cadran solar. Pe frontispiciu, Poarta Vămii prezenta un tablou mare în culori - imaginea împăratului Sigismund de Luxemburg, cel care la 10 martie 1395 a dat poruncă pentru fortificarea orașului.

Vechea Poarta a Vamii (4). Secolul VII.
Sistemul defensiv era reprezentat de ciocuri și guri de aruncare și de un pod mobil cu lanțuri, care se trăgea noaptea. Bastionul porții, în formă de potcoavă, se întindea până la Cercul Militar de astăzi, dar zidurile cetății și turnul fortificației se aflau pe locul bulevardului Eroilor. În zidul bastionului, lângă turn, se afla o portiță pentru pietoni. Spre interiorul orașului se întindea un coridor boltit, lung de 30 de metri. Șanțul cu apă din fața bastionului era trecut pe un pod mobil de lemn. Pe parcursul coridorului interior, drumul putea fi blocat prin mai multe porți și gratii, ceea ce facea ca bastionul sa fie inexpugnabil. Pe parcursul de la poarta exterioară până în oraș, drumul putea fi blocat prin mai multe porți și gratii, complexul fiind practic de necucerit.

În 1562 detinea 33 de puști, 10 puști pragheze și 7 tunuri mici. În timp de pace, paza ei era asigurată de un “căpitan de poartă” şi opt slujitori înarmaţi. Numele porţii vine de la Strada Vămii, azi Mureşenilor. Aici era oficiul vamal, unde se încasau vămile negustorilor români din Şcheii Braşovului, Ţara Românească şi Moldova.

Tabloul care ilustrează ”Intrarea lui Mihai Viteazul în Brașov”
Autor: Wieniawa Bledowski.

Pe aceasta poartă a fost primit cu mare fast la 1 martie 1600, Mihai Viteazu, primul domnitor al tuturor românilor. Tot pe aceasta poartă Mihai Viteazu a părăsit oraşul la 1 iulie 1600, după încheierea victorioasă a campaniei din Moldova. Poarta a fost avariată de un cutremur din 1738. Devenind o piedică pentru circulaţia tot mai intensă, poarta a fost demolată în 1835-1836. În locul ei s-a construit în 1838 o nouă poartă, în stil clasic, cu câte doua treceri pentru vehicule şi pietoni, care a fost demolată şi ea în 1891, pentru a face loc locomotivei tramvaiului cu aburi care a inceput sa circule din 1892.

Surse info:

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

8 mai 1956 - S-a nascut Ioan Ghise, primar al Brasovului intre anii 1996-2004

Inainte si Dupa. Intersectiile din Brasov, cu semaforizare si cu sensuri giratorii (Galerie foto)

Brasov - Strada Iuliu Maniu, in timp