11 iunie 2021 - S-a inaugurat Sala de Sport construita in baza sportiva Metrom
![]() |
Sala este amplasata linga terenul de fotbal. |
Vineri, 11 iunie 2021, s-a desfășurat primul antrenament în noua sală de sport construită în cadrul bazei sportive Metrom. Primii sportivii care s-au antrenat aici au fost campioanele naționale la handbal, junioare I, de la clubul Municipalității, Corona Brașov. Lucrările la această sală de sport au început în anul 2008, când Ministerul Educației a lansat un program de construire a unor campusuri sportive. După ce, în 2009, Ministerul Educației nu a mai alocat fonduri, investiția - aflată în faza de fundație și primii stâlpi de rezistență - a intrat în conservare. Lucrările au fost reluate la sfârșitul anului 2019 și finalizate în 2021. Sala de sport de la Metrom este una multifuncțională și omologabilă pentru mai multe sporturi de echipă și individuale, inclusiv la nivel de seniori (handbal, baschet, volei, tenis etc).
,,Mă bucur să putem fi astăzi în această sală. După cum vedeți, este o bijuterie. Este o sală multifuncțională, o sală pe care astăzi mă bucur să o inaugurăm alături de junioarele noastre, campioanele de la Naționalele de handbal. Încurajăm sportul, vrem să fim alături de sportivi. Această sală este una care va putea să producă imediat niște efecte bune și să se poată desfășura meciuri de volei, handbal, baschet. Aveam nevoie de ea. Este un proiect început în 2008 de către Ministerul Educației, se dorea a se face cu totul și cu totul altceva. Din păcate a fost abandonat, iar în mandatul legislativ trecut, în 2019, am reluat această discuție și am hotărât că este cazul să facem această investiție. Este o sală mare, avem și o capacitate de 180 de locuri, avem o grămadă de spații anexe: vestiare, spații tehnice, sală de mese etc și abia așteptăm să fie folosită și exploatată la maxim”, a explicat viceprimarul Sebastian Rusu.
![]() |
Junioare I de la CSM Corona Brașov au fost primele sportive care s-au antrenat in aceasta sala. |
Comentarii
Trimiteți un comentariu