Karl Maager (1813-1887), economist şi om politic, s-a născut la Braşov într-o familie de negustori. După efectuarea studiilor gimnaziale în oraşul natal a învăţat comerţul de la tatăl său. Specializându-se pe probleme economice, Maager a susţinut necesitatea modernizării Transilvaniei, una din principalele pârghii fiind considerată industrializarea. A militat împreună cu Gheorghe Bariţ pentru construirea căilor ferate în Transilvania care să lege prin Braşov, Transilvania de Moldova şi Ţara Românească. Implicarea sa în necesitatea stringentă a înfiinţării de căi ferate a fost apreciată de către contemporani, Maager fiind considerat "cel mai zelos şi mai energic apostol al chestiunii căii ferate". În 1851 a fost ales preşedinte al nou - înfiinţatei Camere de comerţ şi industrie din Braşov, care, iniţial avea în cuprindere aproape întreaga Transilvanie. A rămas în această funcţie până în 1864.
În timpul liberalismului economic a devenit deputat în Parlamentul austriac. În această calitate s-a remarcat printr-o atitudine curajoasă, propunând o serie de reforme îndrăzneţe, inclusiv o nouă constituţie a imperiului; ardeleanul burghez Maager, "le spuse verde magnaţilor că numai cu măsuri absolutistice şi aristocratice nu vor mai putea susţine monarhia". Acest fapt, fără precedent a avut ca urmare alegerea sa în calitate de cetăţean de onoare al mai multor oraşe din Austria. În anul 1867 Maager este desemnat să participe la Expoziţia universală de la Paris şi să întocmească un raport pentru Camera de comerţ şi industrie din Braşov. Conţinutul acestui document se remarcă printr-o viziune extrem de realistă a unui om avizat, asupra stării precare a economiei Transilvaniei în comparaţie cu ţările industrializate din vestul Europei şi chiar cu Imperiul habsburgic. Braşoveanul era conştient că fără o infrastructură corespunzătoare şi o industrie în sensul modern al cuvântului, producătoare de mărfuri ieftine şi de calitate, Transilvania era condamnată la stagnare, la o veşnică stare de exportator de materii prime ieftine şi de importator de produse finite scumpe.
Sursa info: Universitatea Transilvania Brasov
Comentarii
Trimiteți un comentariu