Fosta piscină de la Sala Sporturilor a fost redeschisă, după mai bine de un an de reabilitare şi se numeşte acum Bazinul Olimpic de Înot. Noua locaţie a devenit o clădire cu trei niveluri care îndeplineşte toate standardele pentru desfăşurarea de competiţii sportive interne şi internaţionale.
La inaugurare au participat şi trei mari foşti sportivi, care au făcut cinste nataţiei româneşti.
Carmen Bunaciu, Anca Pătrăşcoiu şi Răzvan Florea sunt cei trei foşti mari sportivi care au tăiat panglica noului Bazin Olimpic, alături de primarul Braşovului George Scripcaru.
Bazinul propriu-zis are 50 metri lungime, 2 metri adâncime, zece 10 culoare şi aproape 700 de locuri în tribună. Douăsprezece dintre ele sunt special amenajate pentru persoanele cu dizabilităţi. Staţia de filtrare a apei este complet automatizată şi poate asigura curăţarea întregii cantităţi de apă în doar patru ore. La parter sunt vestiarele pentru public, duşurile, grupurile sanitare şi recepţia dar şi un al doilea bazin, de iniţiere şi încălzire.
La etaj sunt amplasate o sală forţă, vestiare, grupuri sanitare, o sală de mese, dar şi una de conferinţe. Valoarea investiţiei este de 30 de milioane de lei. „Din câte ştiu eu din ţară este singurul bazin care s-a făcut de la zero şi a parcurs toate etapele investiţionale şi îndeplineşte toate condiţiile pentru competiţii interne şi internaţionale şi ne raportăm aici la o infrastructură sportivă nu numai pentru Braşov ci şi pentru România şi eu cred că înseamnă dincolo de investiţie, locuri de muncă, de partea social- economică înseamnă un lucru bun pentru copii, pentru iubitorii de sport, pentru adulţi sau orice persoană care vrea să facă mişcare”, a declarat George Scripcaru primarul Braşovului.
„Mi se pare o realizare extraordinară, vreau să felicit pe toată lumea care a contribuit la acest proiect şi sunt extrem de nerăbdătoare să fac prima baie în acest minunat bazin”, a spus Carmen Bunaciu medaliată olimpic la nataţie. „Este foarte frumos, ne bucurăm că a fost gata aşa repede, sperăm să fie folosit din plin de toată lumea, de copii, tineri şi de adulţi şi sperăm ca şi celelalte oraşe din ţară să ss molipsească de la Braşov, aţi fost harnici, felicitări”, a spus Anca Pătrăşcoiu madaliată olimpic la nataţie. „Înseamnă foarte mult pentru cetăţenii acestui oraş pentru că dacă stăm bine şi ne gândim la acest capitol nu excelăm în ţară. E un bazin de dimensiuni olimpice deci poate fi utilizat nu numai pentru plăcere ci şi în scopuri de performanţă, cred că toţi cei de aici ar trebui să fie fericiţi pentru că s-a născut un nou loc pentru mişcare, după cum se vede la standarde foarte înalte”, a spus
Răzvan Florea medaliat olimpic la nataţie.Tarifele de intrare la bazin, pentru public, până la finele lunii aprilie 2013, au fost 12 lei pentru adulţi, cu excepţia studenţilor care vor achita câte 8 lei şi 6 lei pentru copii.
Din
luna mai 2019, Bazinul de înot de la Brașov este
al doilea din țară dotat cu echipamentele de ultimă generație cerute de Federația Internațională de Natație pentru organizarea de competiții. Echipamentele au fost completate cu un
sistem informatic de management al datelor, care centralizează toți parametrii pentru a-i transmite tabelei de scor și care stochează și printează automat datele necesare raportului competiției, pentru fiecare sportiv în parte. Sistemul informatic are posibilitatea de a urmări și evidenția recorduri la nivelul fiecărei categorii de competiții, mondiale, olimpice, europene, naționale sau personale (ale fiecărui sportiv). Întregul sistem este calibrat astfel încât FINA să recunoască și să omologheze rezultatele, care sunt raportate și comparate automat cu baza de date a federației internaționale. Investiția în noile dotări ale Bazinului Olimpic a fost de aproximativ
400.000 de euro, din bugetul local al Municipoiului Brașov, iar montajul a durat aproximativ două săptămâni.
Surse info: Brasovul Tau, Brasov Metropolitan
Comentarii
Trimiteți un comentariu