Cronica statuii lui Andrei Muresianu din Brasov. Un monument aminat mai bine de un secol

A fost nevoie de peste o sută de ani de inițiative, apeluri publice, colecte și proiecte abandonate pentru ca Brașovul să înceapă să-și cinstească printr-un monument unul dintre cei mai importanți oameni legați de istoria sa: poetul Andrei Mureșianu, autorul versurilor care aveau să devină imnul național „Deșteaptă-te, române!”.

Andrei Muresianu. Sursa foto: Wikipedia

Există datorii pe care un oraș le recunoaște în vorbe, dar pe care le împlinește cu o întârziere greu de explicat. Povestea monumentului lui Andrei Mureșianu la Brașov este una dintre ele. Poetul care a dat glas aspirațiilor de libertate ale românilor în timpul Revoluției de la 1848 a fost omagiat de contemporani, comemorat de generații întregi și invocat în discursuri patriotice. Cu toate acestea, în orașul în care a trăit, a scris și și-a petrecut ultimii ani de viață, ridicarea unui monument reprezentativ s-a transformat într-o luptă de decenii.

Nu a lipsit admirația pentru poet. Nu au lipsit nici inițiativele. Au lipsit, însă, continuitatea, resursele și, vreme îndelungată, condițiile necesare pentru ca proiectul să devină realitate.

O idee născută la numai doi ani după moartea poetului

Povestea începe în secolul al XIX-lea. Andrei Mureșianu murise în 1863, dar prestigiul său era deja bine consolidat în conștiința românilor. „Deșteaptă-te, române!”, poezia devenită cântec revoluționar, se impusese drept una dintre cele mai puternice expresii ale dorinței de libertate și unitate națională.

La numai doi ani după moartea poetului, în 1865, Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, cunoscută drept ASTRA, a lansat o listă de subscripție publică pentru strângerea banilor necesari ridicării unui monument. Primul înscris pe listă a fost protopopul Mediașului, Dionisie Ciendi, care a contribuit cu șapte florini.

Inițiativa s-a bucurat de susținere, iar la adunarea generală a ASTREI de la Brașov, din iulie 1865, a fost acordat proiectului un premiu de 300 de florini. Mitropolitul Andrei Șaguna a apreciat meritele poetului și a subliniat că suma era modestă în raport cu valoarea celui omagiat.

Era un început promițător. Recunoștința exista, intenția fusese formulată, iar colecta pornise. Monumentul nu s-a ridicat însă.

Potrivit relatărilor istorice publicate ulterior, inițiativa s-a lovit și de împrejurările politice ale epocii, autoritățile maghiare împiedicând materializarea unor proiecte comemorative dedicate unor personalități românești precum Andrei Mureșianu și Avram Iancu.

Astfel, încă din primii ani de după moartea poetului, s-a conturat paradoxul care avea să însoțească întreaga poveste: un om admirat de contemporani, a cărui memorie era celebrată public, rămânea fără monumentul pe care comunitatea își propusese să i-l ridice.

Brașovul redeschide lupta: apeluri, donații și promisiuni

Sursa: Dimineata, ed. 12 noiembrie 1933

După Marea Unire, speranța realizării proiectului a fost reluată. Brașovenii au continuat să-l comemoreze pe poet, iar în jurul mormântului său din cimitirul Groaveri au avut loc ceremonii și depuneri de coroane. Pentru mulți, aceste gesturi nu mai erau suficiente. Andrei Mureșianu trebuia să aibă un monument pe măsura contribuției sale la istoria națională.

În anii 1930, acțiunea a căpătat o nouă amploare, prin implicarea despărțământului brașovean al ASTREI, a unor personalități locale și a societăților culturale.

Un document publicat în Gazeta Transilvaniei la 24 august 1933 arată că membrii ASTREI și ai Casinei Române erau convocați la o ședință dedicată monumentului, având pe ordinea de zi măsurile necesare strângerii fondurilor și lansarea unui apel către țară. Era limpede că inițiatorii nu mai doreau ca proiectul să rămână doar o declarație de intenție.

În noiembrie 1933, ziarul Dimineața publica o listă impresionantă de contribuții. Prefectura județului Brașov figura cu 150.000 de lei, iar numeroși oameni de cultură, medici, ingineri, avocați, funcționari și organizații locale își aduceau aportul. Totalul subscripțiilor prezentate în acel articol ajunsese la 269.500 de lei.

Sumele arătau că proiectul depășise cercul restrâns al inițiatorilor. Se implicau autorități, profesioniști și instituții, iar monumentul începea să fie privit ca o responsabilitate a întregii comunități.

Un rol important l-a avut și societatea corală bărbătească „Cântul Nostru”, condusă de avocatul Pauli Nedelcovici. Membrii săi au organizat concerte ale căror încasări erau destinate ridicării monumentului. Într-o scrisoare adresată publicistului Liviu Nasta, societatea își exprima speranța că exemplul său va fi urmat de alte organizații cu posibilități materiale mai mari.

În ianuarie 1934, acțiunea culturală a căpătat și o dimensiune comemorativă concretă: membrii societății și ai ASTREI urmau să depună o placă pe casa în care trăise poetul.

Era o formă de omagiere care putea fi realizată, chiar dacă monumentul continua să întârzie.

Un leu de la fiecare elev

Poate cea mai grăitoare dovadă a perseverenței brașovenilor se găsește în campania de strângere a banilor din anii următori.

Inițiatorii au înțeles că un asemenea monument nu trebuia să fie doar opera câtorva oameni înstăriți sau a unei instituții publice. Ei voiau să transforme proiectul într-un gest colectiv, la care să participe întreaga comunitate.

Apelul adresat școlilor din județul Brașov solicita contribuții de la elevi, profesori și instituții. Pentru fiecare elev de școală primară se cerea cel puțin un leu, iar pentru cei din învățământul secundar, cinci lei.

Mesajul organizatorilor era limpede: valoarea unei donații nu trebuia judecată după mărimea ei. Un leu oferit de un copil putea avea aceeași semnificație morală precum o contribuție mult mai mare din partea unei persoane înstărite.

Presa vremii relata cu satisfacție că apelul fusese primit favorabil de învățătorii de la sate și din oraș. Erau publicate liste cu școlile participante și sumele colectate. O școală primară de stat din Brașov strânsese 723 de lei, iar școlile din Zâbrătău și Purcăreni contribuiseră, la rândul lor, cu bani adunați de la elevi.

Dincolo de cifre, această campanie spune ceva esențial despre felul în care inițiatorii înțelegeau monumentul: el trebuia să aparțină tuturor.

Copiii care ofereau un leu erau considerați la fel de importanți pentru reușita proiectului ca funcționarii, profesorii, oamenii de afaceri sau reprezentanții autorităților. Fiecare trebuia să poată spune că a participat la ridicarea monumentului poetului.

Era și o încercare de a lega generațiile între ele. Cei care trăiseră lupta pentru unitatea națională, tinerii și copiii trebuiau să se regăsească în același gest de recunoștință.

Dar nici această mobilizare nu a fost suficientă pentru a încheia povestea.

În 1937, banii existau. Monumentul, nu.

În mai 1937, o știre publicată de Dimineața consemna că ASTRA strânsese deja 350.000 de lei pentru monumentul lui Andrei Mureșianu. În plus, Primăria Brașovului prevăzuse în bugetul acelui an încă 100.000 de lei.

Fondurile adunate erau depuse la Banca Națională.

Așadar, după decenii de apeluri și încercări, proiectul avea susținere publică, contribuții private și bani strânși în mod organizat. Și totuși, monumentul nu se ridicase.

Sursa: Romania, ed. 19 august 1939

În 1939, problema a revenit în atenția autorităților. Se discuta despre exproprierea casei în care trăise poetul, cu intenția transformării ei într-un muzeu regional dedicat lui Andrei Mureșianu. Pentru că Primăria nu dispunea de toate fondurile necesare, se convenise ca prețul exproprierii să fie suportat în mod egal de municipalitate și de ținut.

În paralel, autoritățile au hotărât să reia și proiectul monumentului propriu-zis. Primarul Brașovului, dr. Cuteanu, a convocat comitetul municipal al monumentelor publice, iar rezidentul regal Gheorghe Alexianu a susținut inițiativa.

Argumentul era greu de contestat: autorul versurilor „Deșteaptă-te, române!” nu aparținea numai Brașovului, ci întregii națiuni. Prin urmare, ridicarea monumentului trebuia să fie o acțiune națională, susținută dincolo de granițele administrative ale orașului.

După aproape trei sferturi de secol de la prima inițiativă a ASTREI, Brașovul continua să caute formula prin care să-și împlinească această datorie.

„De vreo 50 de ani se vorbește mereu”

Sursa: Ardealul, ed. 3 februarie 1939

În 1943, tonul relatărilor din presă devenise mai apăsat. Autorii articolelor nu mai vorbeau doar despre un proiect cultural întârziat, ci despre o datorie morală pe care orașul nu reușise să o îndeplinească.

Un articol publicat în Gazeta Transilvaniei la 10 iulie 1943 sublinia că, deși lumea era apăsată de război, lipsuri și griji cotidiene, idealurile nu trebuiau abandonate. Autorul susținea că mesajul lui Andrei Mureșianu fusese mai puternic decât multe dintre mijloacele materiale prin care se construiește istoria și că memoria lui merita să fie perpetuată în piatră și bronz.

În aceeași zi, ziarul consemna o ședință organizată la Primăria Brașovului, la 5 iulie, pentru reluarea acțiunii. La întâlnire participaseră primarul municipiului, rectorul Academiei Comerciale Cluj-Brașov, conducătorii ASTREI și ai Gazetei Transilvaniei, precum și reprezentanți ai instituțiilor culturale și administrative.

Se discuta din nou despre aprobările necesare și despre posibilitatea continuării proiectului.

În august 1943, revista Viața revenea asupra întregii istorii și formula o concluzie amară: de aproximativ 50 de ani se vorbea mereu despre monumentul lui Andrei Mureșianu, dar orașul rămăsese la stadiul promisiunilor și al unor strădanii sporadice.

Articolul amintea inițiativa ASTREI din 1865, contribuțiile strânse, piedicile trecutului și dorința brașovenilor de a ridica un monument de mari proporții. Se discuta inclusiv despre un proiect în care urma să fie implicat sculptorul croat Ivan Meštrović, a cărui lucrare era imaginată într-un plan mai vechi, estimat la 18 milioane de lei.

Nici această perspectivă ambițioasă nu rezolvase problema.

Autorul articolului propunea un loc simbolic pentru monument: vârful Tâmpei, de unde statuia ar fi putut domina orașul. Era o sugestie care exprima mai mult decât o preferință urbanistică. Monumentul trebuia să fie vizibil, impunător și demn de personalitatea poetului.

Dar, în vara lui 1943, Brașovul încă discuta unde și cum ar trebui ridicat.

De la promisiuni la piatră: proiectul din 1968

După război, ideea monumentului nu a dispărut. A continuat să revină în discuțiile despre patrimoniul cultural al orașului, însă împlinirea ei a mai avut de așteptat.

Un pas concret este documentat în septembrie 1968, când ziarul Drum Nou anunța macheta viitoarei statui a lui Andrei Mureșianu. Lucrarea urma să fie realizată din piatră, să aibă aproximativ trei metri înălțime și să fie opera sculptorului clujean Virgil Fulicea.

După atâtea decenii în care proiectul fusese reluat și abandonat, exista în sfârșit o machetă și se anunța realizarea propriu-zisă a statuii.

Nici atunci toate problemele nu erau rezolvate. Rămânea de stabilit amplasamentul.

Sursa foto: Drum Nou, ed. 22 septembrie 1968

Presa a deschis o dezbatere publică, invitând cititorii să propună locul potrivit pentru monument. Au fost avansate mai multe variante, între care un parc din zona centrală, spațiile din apropierea unor instituții de învățământ și scuarul din fața Teatrului Dramatic.

Sculptorul Virgil Fulicea susținea amplasarea într-o zonă verde, centrală, care să permită monumentului să fie integrat firesc în peisajul urban și să devină un reper cultural pentru întregul oraș.

Dezbaterea din toamna anului 1968 arată că, după aproape un secol de amânări, discuția depășise în sfârșit simpla întrebare dacă Brașovul avea nevoie de un monument al poetului. Se discuta deja despre forma lui concretă și locul în care urma să fie așezat. 

1973: După mai bine de un secol, Brașovul își împlinește promisiunea

Abia în 1973, după mai bine de un secol de la prima inițiativă a ASTREI, lansată în 1865, Brașovul a reușit să-i ridice lui Andrei Mureșianu monumentul atât de îndelung așteptat.

Articolul intitulat „Solemnitatea desvelirii statuii lui Andrei Mureșanu la Brașov”, din Drum Nou, ed. 11 martie 1973, consemnează momentul dezvelirii statuii poetului și revoluționarului, amplasată în fața Teatrului Dramatic. Ceremonia s-a desfășurat în prezența autorităților locale și a publicului, iar Constantin Cîrțină, prim-secretar al Comitetului municipal de partid, a evocat viața și activitatea celui care a dat glas, prin versurile sale, aspirațiilor de libertate ale românilor.

Era momentul în care o promisiune formulată cu peste o sută de ani în urmă devenea, în sfârșit, realitate.

Surse info:

Gazeta Transilvaniei — 24 august 1933

Dimineața — 12 noiembrie 1933

Dimineața — 24 ianuarie 1934

Dimineața — 28 mai 1937

Gazeta Transilvaniei — 10 iulie 1943

Viața — 1 august 1943

Drum Nou — 22 septembrie 1968

Drum Nou — 1 noiembrie 1968

Drum Nou — 11 martie 1973