23 februarie 1992 - Adrian Moruzi, primul primar al Brasovului ales democratic dupa Revolutia din 1989
Adrian Moruzzi, in anul 2010. |
Citeste si: 9 / 23 februarie 1992 - Alegeri electorale locale in municipiul Brasov
La primele alegeri locale libere s-au înscris 13 candidați, iar în turul doi, organizat pe 23 februarie 1992, s-au luptat Adrian Moruzi, susținut de Convenția Democrată și FSN-istul Ion Gontea, cel care era primar în funcție, numit de Guvern, după Revoluția din "89. Moruzi a câștigat cu 53% dintre voturi. Inainte de a deveni primar, Adrian Moruzi a fost primul preşedinte al asociaţiei Pro Democraţia.
Adrian Moruzi s-a remarcat la nivel national si international, in luna august 1992, cind i-a transmis Regelui Mihai invitatia de a se stabili definitiv la Brasov. Conform unui articol din "Evenimentul Zilei", el a facut acea invitatie in nume personal.
Invitatia adresata, prin fax, Regelui Mihai. Sursa: Evenimentul Zilei |
Cotidianul "Evenimentul Zilei" a prezentat atunci o scurtă biografie a lui Adrian Moruzi:
Dl. Adrian Moruzi este născut la 10 februarie 1943, sub semnul „Vărsătorului", în Bălți, Basarabia. Tatăl său era subofițer de jandarmi iar mama, casnică, în 1944, familia Moruzi s-a refugiat în Suceava. După absolvirea unui liceu sucevean, actualul primar al Brașovului și-a continuat studiile la Institutul Politehnic București, Facultatea de Electronică și Telecomunicații, pe care a terminat-o în 1966. De atunci, dl. Moruzi locuiește în Brașov. In primii 6 ani după repartiție a lucrat în automatizări și telecomunicații CFR, după care s-a transferat la IIRUC ; între anii 1980—1989 a ținut un curs la secția de mecanică fină a Universității brașovene.
Dl. Adrian Moruzi a candidat ca independent susținut de C.D., fiind ales primar, în al doilea tur de scrutin, cu 52 de procente, în defavoarea candidatului FSN. Primarul Brașovului își califică — cu fină ironie — locul de muncă drept temnița sa personală : „aici intru dimineața la prima oră și ies seara tîrziu". Nu îi place să lucreze la birou, îl inhibă gîndul că acolo a stat cine știe ce secretar de partid. Astfel se așază la masa de ședințe, pe un scaun oarecare, evitîndu-l însă pe cel din capul mesei.
Este despărțit, din anul 1988, de soția sa — medic pediatru, pensionată din motive de sănătate —, dar „păstrăm în continuare relații foarte bune".
Are un băiat, student în anul II, la Universitatea din Brașov, Facultatea de Electrotehnică. Un sondaj de opinie, făcut ad-hoc pe străzile Brașovului de reporteri, îl dezvăluie pe primar ca beneficiar al simpatiei unei bune părți a locuitorilor cetății.
Adrian Moruzi a fost destituit din funcție in 23 ianuarie 1995, prin hotărîre de guvern. Guvernul a demis atunci din funcție 11 primari și 17 membri ai Consiliilor locale. Invinuirile, care i s-au adus primarului de Brasov, conform precizărilor de la guvern, au vizat nerespectarea Legii 69/1991, prejudiciind în mod grav bugetul local, aprobări ilegale de construcții în valoare de 98 milioane de lei, „sponsorizări" de 36 milioane de lei fără aprobarea Consiliului municipal, eliberări de autorizații pentru construcții pe terenuri aparținînd domeniului public, fără aprobarea Consiliului municipal, măsuri în piețele municipiului Brașov care au dus la supraaglomerarea lor și ocuparea abuzivă a trotuarelor și a spatiilor verzi.
Reacționînd la informația din presă privind demiterea sa, o dată cu alți primari ai opoziției, Adrian Moruzi a declarat, într-o conferință de presă, că actualul guvern apelează la „practici aberante, menite să mențină actuala putere la vîrf și jaful economic al țării, în favoarea potentaților zilei", apreciind guvernul Văcăroiu ca „antinațional“. Ca susținere a afirmației a fost dată compromiterea și înlăturarea unor primari ai opoziției, inclusiv a sa, care s-a opus ca „anumite forțe economice și politice să pună mina pe Poiana Brașov", susținute și de cotidianul local „Gazeta de Transilvania" (fostul „Drum Nou“) care — după părerea sa — „vinde gunoi opiniei publice“.
La final de mandat s-a retras definitiv de pe scena politică, iar după cîţiva ani şi din viaţa publică.
Sursa info: Brasovul Tau, Evenimentul Zilei, ed 1992-08-10, 1995-01-25, 1995-01-28 Digiteca Arcanum
Comentarii
Trimiteți un comentariu