Secolul XV - Cele mai vechi atestari despre existenta unor podgorii in Brasov

Brasovul in 1689. Sursa foto: Wikipedia

Redam articolul "Viticultura in orasul de sub Timpa?" dintr-o editie din 1969 a revistei Astra. Autor: Pavel Binder

În vremurile cînd apa freatică era infectată de felurite impurități, vinul se consuma mai frecvent ca în zilele noastre astfel că, regiunile viticole medievale depășeau zonele actuale. 

Populația brașoveană consuma vinul muntean, cel ardelean provenit mai ales din ținutul Mediașului, și înaintea invaziei turcești chiar vin de Sirmiu, regiune situată în nordul Jugoslaviei. Din cauza dificultăților transportului, ce se practica pe samare sau în butoaie mari puse în căruțe, vinul importat la Brașov era destul de costisitor. Cerința mare de vin a făcut ca omul să caute să învingă intemperiile climei răcoroase și să cultive vița de vie; astfel Brașovul secole de-a rîndul s-a numărat printre localitățile viticole ale țării noastre. 

În orașul de sub Tîmpa, pe baza toponimiei și studiului documentelor, putem reconstitui două zone viticole, ambele pe versanți cu expunere sudică. Strada șcheiană După Iniște, pe coama dealului dintre văile Cacova și Nisipului, inițial se numea După Viniști. În conscripțiile contribuabililor din secolul XV-XVI păstrate la Arhivele Statului din Brașov, pe străzile Ecaterinei și Nisipului deseori se întîlnește onomasticul „Weingärtner-Wainwirt“ (Vieru). 

În 1541, despre „Breger Wainwirt“ se precizează că locuiește în vie (Im Wenerten). Prin bunăvoința profesorului Ion Colan am putut afla că în inventarul Bisericii Sf. Nicolae din 1684 se vorbește de „viile din valea Cacovei“. 

A doua zonă viticolă, aflată pe versantul sudic al Dealului Străjii (Cetățuiei), pînă în secolul trecut (sec. XIX. Nota red.) s-a numit Sub vii. În secolul nostru, în acest sector se află frumoasele vile de pe străzile Mihai Eminescu și Nicolae Iorga. Se pare că viile de pe Dealul Străjii erau mai ales în proprietatea familiilor patriciare din Brașov. Rolul militar tot mai accentuat al acestui deal izolat, cu așezarea strategică favorabilă, încă din 1520 a tras după sine diferite construcții care au distrus o parte din vii. În anul amintit prin viile lui Simon Greter (media Vinea S. Greter) s-a construit un drum spre bastionul dealului Sf. Martin. Atitudinea ostilă a principelui-tiran Gabriel Báthori față de orașul nostru a determinat municipalitatea Brașovului ca în anul 1611 să ordone săparea unui șanț adînc sub viile de aici. 

Interesante știri ne furnizează despre vechea viticultură a Brașovului pîrgarul cronicar Andreas Hegyes, el însăși proprietar de vii, mare vînător și o fire plimbăreață. La 30 septembrie 1614 el notează că a terminat culesul strugurilor și indică cantitatea de struguri din care a tescuit must pentru vermut. Cu o oarecare mîndrie menționează că vinul brașovean de pe Dealul Sf. Martin - adică cetățuia de azi - avea mare căutare în acel an, deoarece în Ardeal a fost recoltă slabă de struguri. Tot Hegyes ne mărturisește că viile de sub Cetățuie erau locurile de odihnă și petrecere de vară ale patricienilor care printre altele se întrețineau cu jocul numit „împușcatul cocoșului“. Uneori în pavilioanele de vară din vii se organizau nunți. 

Agonia și distrugerea viilor de pe Cetățuie începe după ce orașul a fost ocupat de trupele habsburgice și după asedierea meseriașilor răsculați instalați în Cetățuie. În anii 1688-89 s-au stricat numeroase livezi și vii. În 1690 generalul Guttenstein, comandantul imperial al Cetățuiei, ordonînd diferite lucrări de fortificare, a distrus livezi și vii în valoare de 1000 florini. Viile dela capătul Străzii Lungi, unde azi se găsește cimitirul sașilor evanghelici, pînă în 1788 erau în proprietatea generalului comandant, numindu-se Grădina Generalului. 

Deși harta din 1699 a inginerului italian Morando Visconti mai semnalează viile de sub Cetățuie, pagubele suferite la sfîrșitul veacului al XVII-lea și începutul celui următor s-au dovedit a fi fatale. Încă din 1690 un cronicar specifică faptul că viile și livezile de aici nu se găsesc în starea lor inițială. Lucrările de fortificare din 1704, determinate de asediul curuților, din nou au distrus zona viticolă brașoveană. Secolul al XVIII-lea a constituit perioada agoniei acestei îndeletniciri care s-a stins definitiv. 

În zilele noastre peisajul vechilor vii s-a modificat radical. Stingîndu-se viticultura, topicul După Viniști a rămas o denumire fără conținut. După legile etimologiei populare denumirea După Viniști, în graiul românilor din Schei a devenit După Iniști, deși pe aceste coaste nici azi, nici în trecut nu se practica cultivarea inului, dar această plantă atît de solicitată de renumiții pînzari brașoveni era mai familiară brașovenilor secolelor XIX-XX decît vița de vie. 

Sursa articol: revista Astra 9 (ed. 1 martie 1969, nr.3) / Digiteca Arcanum