Cronica dirstitului in Brasov

Sursa foto: revista "Astra", ed. 1 iulie 1969

Cartierul Dîrste este situat între podul peste Timișul Sec și Noua. Nu de mult, în numeroasele dîrste instalate pe Canalul Timiş se practica îndeletnicirea care a dat numele acestei zone, adică dîrstitul. lată ce scrie în această privință George Moroianu, descendentul unei vechi familii de mocani din Săcele :

 „Vîltoarea sau vîltorile - căci mai de mult erau multe - se găseau pe apa Timişului, la Dîrstele Brașovului, pe canalul ce duce spre Brașov apa acestui rîuleț. Erau făcute din blăni înalte de lemn de fag prinse puternic în pămînt pe fundul apei și legate înfre ele ca să nu se desfacă de puterea curentului de apă ce curgea din ele. Fundul vîltorilor era căptușit cu scînduri ca să nu intre nisipul și nămolul în sărici și în țoluri cînd erau date la vîltoare. Apa cădea cu putere în vîltoare dintr-un scoc care era la oarecare înălțime deasupra ei. făcînd să se învîrtească de mama focului săricile și tolurile ce se găseau într-însa. Vîltorile pentru sărici erau căptușite pe margini cu mărăcini, care scoteau perii albi frumoși și mătăsoși din ele în urma învîrtiturilor foarte repezi la care săricile erau supuse de puternicul curent de apă ce curgea peste ele". 

Așezarea Dîrste apare probabil în cursul secolului al XVI-lea, fiind singura roire industrială medievală de pe hotarul orașului Braşov. Breasla privilegiată a lînarilor din Cetate n-a permis construirea de dîrste românești în Valea superioară a Scheiului. Deoarece industria casnică românească mai ales confecționarea straielor - era foarte dezvoltată în Schei, pentru dîrstitul „toalelor“ s-a căutat un curs de apă capabil să pună în mișcare dîrste și vîltori. Primele mențiuni documentare despre dîrstele din spatele Tîmpei (hinter die Burg die Walkmüllen) le avem din anii 1611-1616, cînd Țara Bîrsei a fost cutreerată de mai multe oștiri, printre care și de turci. Primii locuitori ai acestei așezări compusă din cca. 10-20 dîrste înșirate de-a lungul canalului Timiș, între Pleșa Dîrstei și lacurile din Noua, au fost dîrstarii din Schei. Faptul că dîrstarii români aveau onomastice frecvente în Schei și că în listele contribuabililor sînt înregistrați după Schei, indică clar matca roirii. Astfel, în anul 1700 s-a notat numele dîrstarilor Voina, Moarcăs (Merkes) Radul Barbul iar ciuma din 1718 a făcut ravagii în dîrstele lui Neagu, Petru, Vasii Vîltoranu, Pisăroi, Moarcăs, Voina, Petru, Gociman etc. În conscripția din 1751, printre onomasticile dirstarilor (Lepsa, Radul Vîltoare, Radu Moarcăs, Moise Brînzar, Drăgici Bîrsan, loan Tempa, Radul Cărbunar și Petcul Meșotă) sînt prezente familiile Bîrseanu și Meșotă. 

În cursul secolelor XVIII-XIX, între îndrugătorii de straie din Schei și dîrstarii din Dîrste persistă strînse legături de producție. Din anul 1725 s-a păstrat o convenție între Schei și dîrstari pentru dărăcirea straielor și păturelor. „Straiele - citim într-o descriere din 1911 - le confectionau femeile din Schei, apoi le dădeau la dîrste românilor din Dîrste sau Zărnești, de unde pregătite, dîrstarii le aduceau înapoi. Vineri (în ziua tîrqului săptă mînal - n.n.) în Tg. Straielor (lărgirea Str. Castelului din Cetate - n.n.) le dădeau fiecărei proprietărese în seamă“. 

Românii din Dîrste au dat culturii naționale și celei brașovene două personalități de seamă: folcloristul Andrei Bîrseanu și profesorul loan Meșotă, director al liceului Şaguna. Un înaintaş al lui Andrei Bîrseanu a fost preotul Toma Bîrsan, autorul unei interesante cronici locale. lată ce scrie el despre Gheorghe Meșotă, tatăl renumitului profesor brașovean: „Aici (la Dîrste n. n.), își avea spălătoria de lînă neguțătorul de lînă Cristodor Mumiali, grec de origine, om cu multă praxă și experiență și iubitor de știință ... Tojmanul de atunci a fost Gheorghe Meșotă senior, carele totodată era dragomanul și omul de încredere al răposatului Cristodor Mumiali. Acest om (Meșotă - n.n.), țăran deși cu puțină învățătură era înzestrat de la Dumnezeu cu o pricepere și înțelepciune rară. El s-a născut aici, în Dîrste, în anul 1860 și făcîndu-se mare, s-a dus la oi ca cioban, de unde întorcîndu-se și-a vîndut oile și avînd casă cu curte mare și ceva pămînt s-a apucat de plugărie și de negoț pînă a venit pe aici Cristodor Mumiali, căruia i-a închiriat casa cea mare și curtea pentru spălarea lînei cum s-a arătat mai înainte. Gheorghe Meșota a luat în căsătorie la anul 1824 pe Paraschiva, fiica lui Nicolae Dascălu de aici, cea care a avut 2 copii și o fată, adică Gheorghe, loan și Maria“. Am redat aici viața părintelui lui loan Meșotă și de dragul eminentului pedagog braşovean, dar și din considerentul că biografia lui Gheorghe Meșota senior este semnificativă pentru mulți alți locuitori ai cartierului românesc Dîrste. 

Canalul Timiş a fost săpat între anii 1506 şi 1517 la intrarea în depresiune a râului, primind apoi şi denumirea de Valea Dârstei. Canalul este o abatere de la cursul Timişului, având aproximativ 15 km. Scopul iniţial era de a alimenta cu apă oraşul Braşov.

Geologul Erich Jekelius prezenta canalul apreciativ: „Canalul Timiş cu apa sa care îşi are obârşia de din sus de Dârste, se găseşte abătut din râul Timiş, îngăduind scurgerea apei pe la poalele culmilor dealurilor păduroase până la Braşov şi de aici curgând mai departe până la Stupini şi până la vărsarea sa în râul Ghimbăşel…”. Odată creat Canalul Timiş în anul 1517, zona a fost populată cu braşoveni care, utilizând mecanismele de dârstărit, au fost ulterior denumiţi dârstari. Acestora li s-au adăugat locuitori din cele Şapte Sate: Baciu, Turcheş, Cernatu, Satulung, care în prezent aparţin Municipiului Săcele. Totodată s-au stabilit lângă Canalul Timiş şi locuitori din satele învecinate, Tărlungeni, Zizin şi Purcăreni.

Din Tărlungeni provenea şi familia de oieri Munteanu, familie din care făcea parte Gheorghe Munteanu, tatăl viitorului învăţat, Gheorghe Munteanu-Murgoci. Până a fi populat acest loc – Dârste –, înainte de anii 1500, atestările documentare confirmă că mocanii săceleni îşi păşteau oile pe aceste păşuni frumoase, mărginite de păduri falnice de brad, molid, fag şi carpen. Pe lângă ocupaţiile de bază, creşterea animalelor (oi, în special) şi agricultura specifică zonei de munte, ocupaţia înfloritoare în Dârste a devenit dârstăritul. Această activitate de prelucrare a lânii necesita o apă curată, de munte, cum avea Canalul Timiş, numit ulterior şi Valea Dârstei.

Dârste a devenit astfel o suburbie a Cetăţii Braşovului, alături de Braşovul-Vechi, Schei şi Blumăna, adăugâdu-i-se mai târziu Noua. Dârstele uşurau munca de prelucrare a lânii şi îmbunătăţeau traiul acestor locuitori. Dârstarii s-au făcut cunoscuţi ca buni meşteri în meseria de dârstărit. Această meserie a generat aşadar toponimul acestei aşezări, Dârste, devenită astăzi cartier al municipiului Braşov.

Activitatea de dârstărit s-a desfăşurat manufacturier în această comunitate aproximativ 300 de ani. După anul 1886 au apărut fabricile de postav. Au fost aduse maşini din străinătate mult mai eficiente. Dârstarii au fost nevoiţi să renunţe la această ocupaţie din cauza concurenţei. Apoi, mulţi dârstari s-au angajat la fabrica de bere a lui Czell.

Sursa info: revista "Astra", ed. 1 iulie 1969, Voci