23 decembrie 1420 - Prima atestare documentara a unei bresle la Brasov

Produse realizate de bresle brasovene expuse la Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului. Sursa foto: Muzeul de Etnografie Brasov

La adăpostul masivelor ziduri, beneficiind de autonomia acordată, de confirmarea privilegiilor legate de exercitarea activității meșteșugărești, de interesul manifestat pentru viața orășenească din partea puterii centrale, începînd cu veacul al XV-lea are loc un proces amplu de proliferare a branşelor meşteşugăreşti şi a activității comerciale. 

Din secolul al XV-lea datează atestările documentare ale breslelor blănarilor, lăcătușilor, cizmarilor, pielarilor şi curelarilor, ale fierarilor, țesătorilor și mănușarilor, alături de meşteşugurile din domeniul alimentar- măcelari, brutari, franzelari, turtari, morari. 

Paralel cu statuarea diferitelor bresle, apar precizări privind gama de produse ce urma să facă obiectul unei anumite meserii, ceea ce va accentua procesul de delimitare a competențelor, proces ce continuă și în secolele XVI și XVII, când vor fi atestate breslele arcarilor, aurarilor, alămarilor, frânghierilor, postăvarilor, tunzătorilor de postav, țesătorilor de pânză, butnarilor, strungarilor în cositor, cuțitarilor, sitarilor, olarilor, găitănarilor, năsturarilor, strungarilor în os. 

Breslele evului mediu se constituie ca organizații de tip profesional în vederea reglementării producției, a desfacerilor produselor meșteşugărești, a procurării materiei prime și a apărării intereselor materiale ale meseriaşilor. Toate aceste reglementări erau cuprinse în statutele proprii, iar conducerea breslelor era asigurată de staroşti şi de un consiliu de meșteri. 

În organizarea lor se întâlnesc și aspecte de ordin religios. Fiecare breaslă avea în biserica orașului, la Brașov în biserica Sf.Martin și Biserica Neagră, strana proprie cu emblema pictată și prin statut contribuia la întreținerea ei. 

Statutele prevedeau și îndatoririle militare ale breslelor. Membrii lor prestau serviciul de garnizoană, trebuind să apere zidurile orașului şi turnul propriu în caz de atac, iar în vreme de pace să întrețină fortificațiile. 

Ca persoane juridice, breslele își aveau averea proprie, constituită din bunuri imobiliare și mobiliare. Fiecare dintre ele își avea sediul propriu unde își depozita materia primă și tot acolo se aflau bolțile pentru desfacerea produselor. Pe lângă sediu, mai dețineau cuptoare de topit, mori, grădini, vii, heleştee. 

Averea mobilă era constituită din lada ce purta emblema breslei, steagul breslei, de obicei din mătase, cu emblema cusută cu fir metalic sau mătase, convocatorul de breaslă, confecționat din lemn, care se întrebuința la convocarea adunărilor sau serbărilor, și cana pentru ocazii festive. 

Înfloritoare pe parcursul evului mediu, ele încep să-și piardă din importanță la începutul secolului al XIX-lea, iar în anul 1872 vor fi desființate prin lege. 

Cea mai veche formă de organizare a meşteşugarilor braşoveni, după atestarea documentară, a fost cea a blănarilor. Pe prima pagină a celui mai vechi registru de breaslă este trecut anul 1408, dar primul lor statut datează de la 1424. 

Contractul încheiat între magistratul orașului și breasla blănarilor la 23 decembrie 1420 în vederea construirii unei camere de consiliu peste casa şi depozitul breslei (pallatium şi cellarium) constituie însă prima atestare documentară a unei bresle la Brașov. Breasla prelucra piei și executa haine de blană, şube, căciuli, dolmane, cape, din blănuri de „jivină“, veveriță, jder, vulpe, pisică sălbatică, iepure. Importanța pe care o căpăta în viața economică (între anii 1424-1498 registrul cuprinde 264 nume de blănari ) se reflectă și în cea socială. Din cei șaisprezece membri ai sfatului orașului, doi erau blănari. 

Sediul breslei blănarilor situat în centrul pieței orașului, devine din secolul al XV-lea și sediul Sfatului, Magistratului și Centumviratului, căpătând astfel importanța sediului politic, administrativ și judecătoresc al Braşovului și Țării Bârsei. Documentul- contract din 23 decembrie 1420 constituie actul de naștere al Casei Sfatului (Rathaus) pentru că acum reprezentanții breslei blănarilor îngăduie „provinciei Țării Bârsei“ să-și construiască peste bolta lor de vînzare o cameră pentru „acordarea dreptății“ și pentru întâlnirile magistratului. În schimb, adunarea districtului se obligă să construiască acoperișul și să-l întrețină. De acum încolo clădirea va fi mereu supusă lucrărilor de extindere, consolidare și refacere, astfel încât fiecare generație a contribuit la întreținerea ei. 

Sursa info: revista "Astra", ed. 1 ianuarie 1995 / Digiteca Arcanum