12 septembrie 1967 - Este inaugurat restaurantul "Sura Poienii", care dupa scurt timp isi schimba numele in "Sura Dacilor"

"Şura dacilor" in primii ani de functionare. Sursa foto: Imi Pasa

Drum Nou, ed. 12 septembrie 1967

Unul dintre localurile emblematice ale Poienii Brasov, restaurantul "Şura dacilor", a fost inaugurat in 1967. Data exactă nu poate fi precizată cu exactitate. Ziarul local "Drum Nou" anunta in editia din 22 august că "noua unitate de alimentaţie publică îşi va deschide joi, 24 august, porţile". Apoi, anuntă că " îşi deschide porţile în vederea primirii turiştilor" abia in 12 septembrie. Asadar, considerăm această dată, ziua deschiderii oficiale. 

Aflăm din articolul din ziar ca aici "consumatorii vor găsi aici o serie de „specialităţi ale casei“, printre care pastramă şi frigărui de berbec (din turma „Şurii“), crap la proţap, vin de casă oferit în ulcele de lut etc. Pentru consum, stau la dispoziţie două încăperi cu 170 de locuri, precum şi alte numeroase mese şi scaune, în aer liber, confecţionate din trunchiuri de stejar secţionate. Şi, pentru a nu face notă discordantă cu ambianţa generală, personalul de deservire a renunţat la îmbrăcămintea „clasică“, halat alb, pantaloni şi cravată freagră, îmbrăcînd originale straie dacice." 

Interesant este ca initial, tot oficial, localul s-a numit "Şura Poienii". Aflam din cotidianul "Romania Libera", editia din 30 august 1967, povestea numelui, dar si informatii despre capacitatile si aspectul restaurantului la darea lui in folosinta:

Interior restaurant. Sursa foto: revista Magazin, ed. 2.09.1967

De fapt, denumirea oficiala este „Şura Poienii" fiindcă localul se află situat intr-unul din cele mai frumoase locuri de la Poiana Braşov, încadrat de o parte de oglinda lacului iar de cealaltă de crestele înnegurate ale munţilor. Dar, pentru că specificul localului —prin arhitectonica decoraţiilor interioare, preparate culinare, vestimentaţii — îl constituie elementul dac, localnicii, ca şi vizitatorii, din ultimele zile l-au denumit în limbaj curent şi plastic „Şura Dacilor". Şi, sub acest nume a început să-şi creeze faima, înainte chiar de-a fi deschis. Bine meritată faimă creată de fantezie şi frumuseţe, de acea atmosferă de intimitate, în care tradiţia şi modernul se împletesc în una din puţinele şi spectaculoasele reuşite pe care le căutăm de mult în alimentaţia publică. 

„Şura Dacilor" de fapt întruchipează o gospodărie ţărănească, aşa cum va fi arătat ea la început de milenii, cu poartă de lemn, cu streaşină şi gard scund împletit din nuiele, cu grajd pentru cai şi porumbar deasupra, cu fîntînă cu cumpănă şi felinar cu petrol, cu acoperiş din şindrilă şi ferestre ţuguiate, cu mese durate din lemn de stejar şi scaune acoperite cu blănuri de vînat, cu ciobani ce îşi aduc oile de la stînă după vechea ocupaţie strămoşească. Numai că gospodăria are şi încălzire centrală din termoficare, poarta are şi două reflectoare, care îmbracă în umbre şi lumini casele şi pădurea, caii sînt pentru plimbări de agrement, oile şi berbecii sînt pentru proţap, blănurile pentru culoarea locală, iar fîntîna pentru... aruncat bănuţii din partea celor care vor să respecte obiceiul şi să-şi dea obolul pentru a reveni prin aceste locuri. 

Reclama pentru restaurant in Almanahul Turistic din 1969

O scurtă privire de ansamblu rezumă tot exteriorul — bine gîndit arhitectonic şi cu ingenioase rezolvări utilitare : restaurantul cu cele două săli de mese, bufetul pentru excursioniştii grăbiţi, terasele cu copertine şi umbrare, proţapul la vedere şi...„mesele în pom" — una din acele reuşite fantezii în chip de chioşcuri suspendate, specifice pentru Poiana Braşov. 

Interioarele revendică însă surplus de atenţie, pentru că fiecare amănunt, fiecare ornament, fiecare efect de lumină,constituie în parte elemente de frumuseţe, concepute pentru a servi deopotrivă gustului estetic şi celui gastronomic. Pereţii din lemn ars, cu căpriori, de care sunt suspendate blănurile de animale, cer parcă parfumul frigăruilor de berbec; trunchiurile de copac dăltuite în chip de scaune sunt parcă unicele capabile să ofere siesta meritată celui care a savurat crapul la proţap ; luminările modelate din crengi de copac sunt singurele care pot învălui în lumina de aur mămăliguţa aburindă venită pe talgere alături de pastrama ; ospătarii, îmbrăcati în veşminte de daci, sunt parcă desprinşi direct din cartea de istorie — din acea carte unde nu scrie însă de... autobuzul 20. Şi totuşi el este cel care face legătura între centrul oraşului şi „Şura Dacilor", legătură stabilită sporadic în timpul zilei, dar fix seara, pînă la ora 22. Ca atare şi programul localului este dependent de această oră şi de capriciile transportului în comun (problema posedă şi ea tradiţii dar în materie de discuţii şi tergiversări). 

După cum se vede, este mai uşor să faci un local foarte reuşit din toate punctele de vedere spre cinstea Trustului de alimentaţie publică „Carpaţi", de la care şi de data aceasta au de învăţat confraţii în meserie —, decît să prelungeşti cu o oră sau două programul unei curse de autobuz. 

Oricum însă, „Şura Dacilor" merită să fie vizitată — vă asigurăm noi — şi „vă veţi simţica acasă“ — vă asigură tovarăşul Nicolae Ghiţulescu, responsabilul unităţii. Două asigurări, care au început să fie confirmatede a treia, a publicului. 

VEZI GALERIE FOTO CU SURA DACILOR

Surse info: Drum Nou, ed. 12 septembrie 1967, Romania Libera, ed. 30 august 1967 / Digiteca Arcanum