31 martie 2024 - Inchiderea oficiala a sezonului de schi 2023-2024 din Poiana Brasov
. |
Duminică, 31 martie, a fost ultima zi în care schiorii și snowboarderii s-au mai putut bucura de pârtiile din Poiana Brașov. Temperaturile ridicate din ultimele zile, când s-au înregistrat și 20 de grade în partea superioară a masivului Postăvarul, au făcut ca zăpada să se topească într-un ritm accelerat, astfel că nu mai ofereau condiții optime pentru schi.
Municipalitatea a finalizat primă analiză a sezonului de schi 2023 – 2024, unul care a început în 30 noiembrie și a durat 123 de zile, cu mai mult de o lună față de sezonul trecut. Practic, în istoria cunoscută a Poienii Brașov este sezonul care s-a deschis cel mai repede, dar care a presupus un efort foarte mare pentru menținerea pârtiilor, având în vedere numărul mare de zile cu temperaturi pozitive, cu puține ninsori, în care pregătirea domeniului schiabil s-a bazat pe producerea de zăpadă artificială (42 de zile cu temperaturi sub – 4 grade).
Domeniul schiabil din Poiana Brașov a rămas opțiunea preferată de către brașoveni și turiști, datorită calității și dimensiunii pârtiilor, diversității gradelor de dificultate, sistemului de transport pe cablu. Acest fapt este confirmat și de numărul de schiori și snowboarderi care au ales Poiana Brașov, înregistrându-se un total de 1.719.248 de treceri prin turnichete.
Proiectul Primăriei ,,Miercurea brașovenilor” a adus mai mulți schiori și snowboarderi în timpul săptămâni pe pârtiile din Postăvarul, comparativ cu sezonul trecut. De exemplu dacă miercuri, 1 februarie 2023 s-au înregistrat 19.801 treceri prin turnichete, anul acesta în 31 ianuarie s-au înregistrat 29.531 de treceri, iar în 24 ianuarie au fost 35.005 treceri prin turnichete.
,,Am încheiat un sezon bun, atât prin prisma faptului că am reușit să menținem pârtiile în condiții optime, producând zăpadă artificială, dat fiind că a nins puțin și am avut multe zile cu temperaturi pozitive, dar am lansat și programul Miercurea brașovenilor, proiect ce le-a permis celor cu domiciliu în municipiu să schieze, în fiecare zi de miercuri, cu o reducere de 50%. Este un proiect de succes, iar numărul celor care au ales să schieze miercurea confirmă acest lucru. Este un proiect pe care cu siguranță îl vom continua și sezonul următor. Le mulțumesc tuturor celor care au făcut eforturi pentru ca brașovenii și turiștii să se bucure de cel mai important domeniu schiabil din România. Odată cu închiderea sezonului, începem pregătirile pentru sezonul de vară, pentru că Poiana nu este cea mai atractivă stațiune pentru schi, ci este cea care oferă cel mai mare și complex parc de mountain-bike, cu 20 de kilometri de trasee de down-hill. Vă așteptăm în câteva săptămâni să vă bucurați de ceea ce oferă Poiana Brașov - stațiunea celor patru anotimpuri - și în afara sezonului rece”, a precizat primarul Allen Coliban.
Sistemul de producere a zăpezii artificiale și atenția operatorilor, care au fructificat fiecare oră ce a permis pornirea tunurilor și lăncilor, au făcut ca acest sezon să dureze patru luni. S-au produs peste 400.000 de metri cubi de zăpadă artificială (428.546 m.c.) în cele 42 de zile cu o temperatură medie de producție de -6,7 grade Celsius în care au funcționat instalațiile, dintre care în 12 zile s-a produs zăpadă 24 de ore din 24. Prima zi de producere a zăpezii artificiale a fost în 18 noiembrie 2023, iar ultima - în 19 martie 2024.
Angajații companiei Comprest, care asigură amenajarea pârtiilor, au lucrat în acest sezon aproape 15.436 de ore, din care 2.984 de ore au fost pe mașinile de bătut zăpada.
În sezonul de schi 2023-2024, Serviciul Public Local Salvamont Brașov a fost solicitat să intervină în 446 de cazuri, implicând 460 de persoane care s-au accidentat, rătăcit sau a trebuit să fie evacuate.
Conform reprezentanților Serviciului Salvamont, din cele 460 de persoane, 156 au fost predate structurilor SAJ/SMURD în vederea transportului către unitățile spitalicești, pentru examene medicale de specialitate.
Cele mai multe intervenții s-au înregistrat în luna ianuarie, când 212 persoane au avut nevoie de ajutorul Serviciului Salvamont Poiana Brașov. Mai trebuie spus că 457 au fost salvate de pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă, doar trei fiind turiști aflați la plimbare în zona montană sau în stațiune.
Ca în mai toate sezoanele, principalele greșeli pe care le-au făcut cei implicați în evenimentele nedorite au fost: alegerea greșită a nivelului de dificultate a pârtiei, reglajul necorespunzător al echipamentului sau viteza prea mare de deplasare raportată la condițiile meteo, de trafic și la starea pârtiei.
Comentarii
Trimiteți un comentariu