10 septembrie 1957 - Are loc prima receptionare oficiala a unei emisiuni de televiziune, la Brasov
![]() |
1957. Primele transmisiuni ale Televiziunii Romane. Telespectatori in fata unui aparat TEMP 2. Sursa foto: Agerpres |
În România televiziunea a pătruns încă din perioada în care aceasta era într-un stadiu incipient și experimental în toată lumea. Primele cercetări românesti în ceea ce privește transmisia la distanță a imaginilor apar în 1924. Prima emisiune de televiziune din România, care se apropie cât de cât de conceptul actual al înțelesului de emisiune, a fost realizată în 1937 la Facultatea de Științe din București în cadrul unor demonstrații publice. A fost folosită atunci o instalație de televiziune mecanică, cu disc Nipkow, adusă de firma Philips.
In anul 1953 a fost construit și probat primul emițător de televiziune românesc în alb-negru, realizat de profesorul Alexandru Spătaru. Prima transmisie de televiziune s-a făcut la data de 21 august 1955. Televiziunea Română a început să emită la 31 decembrie 1956 într-un studio improvizat din Floreasca, str. Molière, nr. 2. Aici s-a transmis prima emisiune de televiziune din România - un film pe peliculă.
Televiziunea a patruns in zona Brasovului in vara anului 1957. Cițiva specialişti din cadrul oficiilor P.T.T.R. au efectuat o serie de probe care au dovedit că în unele sate din Tara Barsei pot fi vizionate emisiunile de televiziune transmise de la Bucuresti. In luna august a acelui an, localnici din Feldioara au şi vizionat, în bune condițiuni, emisiuni la un televizor instalat la centrul de radioficare al comunei. In comuna Bod au aparut 5 televizoare la care au fost urmărite emisiunile stațiilor din Bucureşti şi emisiunile unor posturi de televiziune din U.R.S.S. şi alte țări.
Emisiuni de televiziune au fost vizionate şi de locuitori din comunele Ghimbav, Stupini, Sinpetru, Hälchiu, Prejmer, Härman, precum şi din alte localități din Tara Birsei. Ing. Gheorghe Balaeş a construit o antenă, aşezată la numai 2 metri de pământ, cu ajutorul căreia aparatul de televiziune a funcționat în bune condițiuni. Un grup de specialişti a efectuat măsurători de cimp, cu ajutorul cărora au stabilit şi alte localități din regiunea Stalin în care puteau fi instalate televizoare.
In seara zilei de 10 septembrie 1957, in familia radio-tehnicianului Marino Napoleon - angajat la unul din magazinele O.C.L. Produse Industriale din Oraşul Stalin - a domnit o atmosferă cu totul neobişnuită. In afară de membrii familiei, în faţa televizorului, cumpărat cu citeva zile în urmă, erau adunaţi mai mulţi cunoscuţi şi prieteni. Toţi urmăreau cu încordare ecranul pe care urmau să apară primele imagini culese din văzduh. Unii se indoiau de reuşita acelei probe, bazîndu-se pe faptul că nu în toate punctele oraşului televizoarele puteau recepţiona semnalul TV. Dar surpriza nu s-a lăsat mult aşteptată. La orele 19, pe ecranul bombat, au apărut foarte clar primele imagini. Casa s-a umplut imediat de larmă. Cei de faţă au urmărit după aceea cu o vădită plăcere, emisia de televiziune de la postul din Bucureşti, în care a fost prezentat printre altele şi filmul ,,O vară neobişnuită’’. Aceasta a fost prima emisiune de televiziune recepţionată în mod oficial, în Brasov (Oraşul Stalin, la acea dată)
La scurt timp, televiziunea a inceput să fie dorită de tot mai multi brasoveni. După unele probe făcute, s-a constatat că în cartierul Uzinelor de tractoare se pot recepţiona programele postului de televiziune experimental din Bucureşti. Ziarul "Drum Nou" nominaliza persoane care aveau atunci posibilitatea sa-si cumpere televizoare. Astfel, "dintre constructorii de tractoare care şi-au cumpărat televizoare T.E.M.P. 2, sunt tovarăşii Cazăcu, tehnician şi ing. D. Mureşan".
Si in comunele din jurul Brasovului fenomenul televiziunii s-a extins. Pentru că erau mai putin accesibile oamenilor de la sate, aparatele TV erau achizitionate la comun. Gospodăria colectivă "Horia, Cloşca şi Crişan" din Bod şi-a cumpărat un televizor in toamna anului 1957. Şi gospodăria colectivă "23 August" din Feldioara şi-a cumpărat un aparat TV. După munca de la cimp sau in zilele de sărbătoare, colectivistii se adunau seara in fata aparatului magic si vizionau cu mult interes emisiunile din Bucureşti transmise de Televiziunea Romana.
In primăvara anului 1958, posesorii de televizoare puteau urmări ştiri externe, filme ştiinţifice şi noutăţi sportive. Imaginea era satisfăcătoare, undele tv fiind receptionate destul de bine datorită, probabil, reliefului din Tara Barsei.
La clubul Uzinelor de tractoare funcţiona un televizor, iar teleradioamatorii din uzină s-au străduit să-i îmbunătăţească condiţiile de recepţie. Conform ziarului "Drum Nou", un grup de tehnicieni şi ingineri din uzină incepuse să lucreze la proiectarea si construirea celui mai mare turn receptor de televiziune din ţară de la momentul respectiv. Antena din metal avea 80 de elemenţi şi era stabilit să fie instalată la 20 de metri deasupra clădirilor uzinei. Antena sistem radar putea fi dirijată de la distanţă, către oricare punct cardinal. Era preconizată recepţionarea în condiţii optime nu numai a postului din Bucureşti, dar şi a altor posturi de televiziune din Europa.
Şi pentru ca programul de televiziune să poată fi urmărit de un număr cât mai mare de spectatori, tot în uzinele de tractoare „Ernst Thälmann” s-a studiat construcţia unui ecran de dimensiuni mai mari, care să asigure vizibilitate intr-o sală de spectacole, cu 200-300 de spectatori, pentru că se considera că televiziunea trebuia să fie tot mai mult la dispoziţia oamenilor muncii. Cu timpul, televizoarele aveau să apară in casele tot mai multor brasoveni. In 1962, televizoarele se gaseau deja in circa 40% din apartamentele din blocurile de locuinte ale orasului.
Aparatele se puteau cumpăra in rate sau chiar se puteau cistiga la Loteria de stat. La scurt timp, au inceput să apară si atelierele de reparat televizoare. Primele service-uri pentru televizoare functionau deja in 1959 pe strada Armatei Rosii (M. Weiss) nr.19, strada 7 Noiembrie (Muresenilor) nr.25 si strada Vorosilov (Lunga) nr. 8.
![]() |
Televizor TEMP 2 |
Primul tip de televizor care a fost pus in vinzare in Romania a fost de productie sovietica. TEMP 2 era un aparat cu lămpi si cu un ecran cu colturi rotunjite, cu carcasa din lemn. Cintărea in jur de 40 kg, iar dimensiunile erau 520x570x470 mm. Formatul imaginii era 240x320 mm. Ecranul era protejat de un geam. Aparatul putea prinde 5 canale TV si avea 4 butoane albe cu care se controla alimentarea cu curent, dar si luminozitatea, focalizarea si contrastul imaginii. Sunetul se auzea din două difuzoare laterale.
Primele televizoare românesti au fost fabricate la „Uzinele Electronica” din București, începând cu anul 1961, pe baza unei licențe achiziționate de la firma CSF – Franța.
Cronica TVR:
- 1937: La 30 octombrie are loc prima demonstrație de televiziune din România, în cadru particular.
- 1953: Inginerul Alexandru Spătaru construiește primul emițător de televiziune din România.
- 1956: La 14 decembrie e terminat montajul antenei și emițătorului de 15 KW imagine / 7,5 KW sunet (canalul 2 FIF/VHF), pe Casa Scânteii. Regia de emisie este și ea gata.
- 1956: La 31 decembrie, este inaugurată, oficial, Televiziunea Română, în strada Moliere nr. 2 – După ce în 1955: la 21 august la ora 20.00, după numeroase teste, se fac emisiunile experimentale regulate ale Ministerului Poștelor și Telecomunicațiilor, sub sigla „Studioul Experimental de Televiziune - București”.
- 1957: În februarie este adus din URSS primul car de reportaj al TVR, cu trei camere. Este realizată cu acesta prima transmisiune exterioară în direct, cu ocazia recitalului dat de Yves Montand la Sala Sporturilor din Floreasca.
- 1957: La 5 mai are loc prima transmisie sportivă în direct, cu meciul de rugby Anglia-România
- 1957: La 1 iunie a fost transmisă prima emisiune pentru copii, de la Teatrul Țăndărică
- 1957: Începând cu 1 iulie, Televiziunea emite patru zile pe săptămână, iar din octombrie, cinci zile: luni, marți, joi, sâmbătă și duminică.
- 1958: O emisiune intitulată „Informațiile după-amiezii” Incepe prezentarea principalelor evenimente interne și internaționale, din 20 martie sub Titulatura „Jurnalul Televiziunii”
- 1958: Brașovul este al doilea oraș acoperit de semnalul TV din București.
- 1959: În martie debutează „Emisiunea pentru Sate” - actuala „Viața satului”, cea mai longevivă emisiune de la TVR. Iașiul devine al treilea oraș acoperit cu semnal TV.
- 1959: Din 3 mai se dispune de prima mașină de copiat peliculă negativ-pozitiv.
- 1959: La 23 mai are loc prima transmisie a unei piese de Teatru-TV.
- 1961: Programele TVR sunt difuzate șase zile din șapte și au o durată de circa 3-4 ore, cu excepția duminicii când durata e dublă, existând și un program matinal.
- 1961: Se înființează primul studio de sincronizare și montaj, ceea ce duce la diversificarea producției proprii (documentare, divertisment). Emisiunile filmate sunt astfel și arhivate.
- 1962: Se achiziționează încă două care de reportaj.
- 1962: Este inaugurată la Topolog, în Munții Măcinului, o puternică stație de 10 KW pentru Dobrogea, pe canalul 11.
- 1963: Televiziunea este conectată la rețeaua Euroviziunii și Interviziunii. Încep în acest fel schimburile de programe.
- 1963: Pe dealul Feleacului la Cluj este instalată o stație TV de 4 KW pe canalul 11.
- 1964: Oradea se dotează și ea cu un puternic emițător de 10 KW pe canalul 3.
- 1965: Televiziunea acoperă 40 % din teritoriu și are 500 de mii de abonați. Apare Teleenciclopedia, cea mai longevivă emisiune culturală a TVR, prima ediție fiind difuzată la 22 mai, la ora 20.
- 1966: Începând de la 6 februarie, „Jurnalul Televiziunii” este denumit „Telejurnal” și e transmis într-o ediție de seară și una de noapte.
- 1966: Începând cu 1 iulie, emisiunile, difuzate de șase ori pe săptămână, încep la ora 18.00 și se termină spre orele 23.00 - 23:30. Duminica se difuzează, în plus, un program matinal.
- 1967: Pe 8 noiembrie este difuzat primul film sub genericul „Telecinemateca”. La finele anului se pun în funcțiune puternicele emițătoare de pe Coștila, pe canalul 6, și de pe vârful Cerbu, pentru Oltenia, pe canalul 8. Ambele
au o putere de câte 20 KW. (La 1 mai 2018 acestea își încheie misiunea de peste 50 de ani de foc continuu, lăsând loc televiziunii digitale terestre).
- 1968: Televiziunea se mută din studiourile ”Moliere” în noul centru din Calea Dorobanților. Construit de arhitectul Tiberiu Ricci, este unul dintre cele mai moderne din Europa la acea vreme: trei studiouri mari (unul de 790/std.3 și două de 550 m2/std.1, 2), un studio mediu pentru știri (110 m2/std.T4), două studiouri mici pentru crainici (de 40 m2 fiecare /T.5, T,6) și un studio muzical (175 m2).
- 1968: Este făcută prima înregistrare video pe bandă magnetică (MGS) de doi inch. Apar primele lecții de limbi străine.
- 1968: Din 29 aprilie se emite și lunea.
- 1968: Se inaugurează, la 2 mai, Programul TVR-2 (pe fosta stație a Programului TVR-1, canalul 2 FIF/VHF). La început acesta emitea doar o zi pe săptămână, joia, pentru ca de la 16 iunie, să difuzeze și duminica, iar de la 20 iulie, și sâmbăta.
- 1968: Se fac teste de televiziune în culori. România încearcă să adapteze unul dintre standardele deja existente. Lipsa de bani face însă ca proiectul să fie pus în așteptare.
- 1969: Se lansează, în noiembrie, emisiunile în limba maghiară (2 ore și 30 min. săptămânal) și în limba germană (1 ora și 45 de min. săptămânal).
- 1970: La 25 mai, la ora 19.20, se difuzează prima emisiune pentru cei mici: „1001 de seri”.
- 1971: La 26 decembrie intră în funcțiune emițătorul de pe canalul 4, pentru zona București, cel care a difuzat, aproape 35 de ani, programul 1 de televiziune.
- 1972: Programul 2 ajunge la un program zilnic; aria de acoperire fiind de numai 15 - 20 % din teritoriu.
- 1972: Se amenajează, la Cluj și Timișoara, primele studiouri teritoriale, dotate cu câte un car de reportaj.
- 1973: Programele 1 și 2 ajung la un volum de emisie de peste 100 de ore săptămânal.
- 1975: E testată cu succes emisia color PAL/SECAM prin emițătoarele de la Casa Scânteii. Se concepe imediat un plan de trecere la televiziunea color, respins însă de puterea politică.
- 1978: La finele acestui an se simt primele efecte ale politicii „economiei de energie”: programele televiziunii se reduc în medie cu o oră și jumătate pe săptămână.
- 1979: TVR se dotează prin forțe proprii cu un prim car mobil color, după care urmează alte 6 care TV, din import. Se începe astfel producția de programe color. Emisia continuă, însă, să fie alb/negru.
- 1980: Controlul Tehnic General și regia de Euroviziune sunt colorizate. Producția cu carele mobile se face majoritar color.
- 1981: Pe 19 iulie, e făcută prima transmisiune color pentru străinătate cu ocazia Universiadei de la București. Cultul personalității dictatorilor e prezent din ce în ce mai mult pe micile ecrane.
- 1982: Începând cu 1 februarie, se fac simțite primele efecte ale "economiei de energie": de luni până sâmbătă emisia se întrerupe de la ora 18 la ora 20. Urmează și alte amputări ale programului, timp de trei ani.
- 1982: Au loc numeroase transmisiuni color neanunțate. Se face colorizarea studiourilor de emisie și actualități. TVR optează tacit pentru adaptarea sistemului PAL, în contrast cu celelalte țări din zona sovietică, ce adoptează sistemul SECAM.
- 1983: La 23 august, e făcută oficial prima transmisiune color internă la parada din Piața Aviatorilor.
- 1983: Din 27 noiembrie durata programului se diminuează drastic. Programul 2 nu mai emite decât două zile pe săptămână iar Programului 1 îi sunt amputate emisiunile de prânz și jumătate din cele de după amiază.
- 1985: În 20 ianuarie, Programul 2 își întrerupea emisia în totalitate – iar Programul 1 avea să-și continue transmisiunile doar două ore, de luni până vineri între orele 20.00 și 22.00. Pe 1 noiembrie 1988, se mai adaugă o oră.
- 1988: S-au achiziționat primele camcordere Betacam SP.
- 1989: După evenimentele din decembrie, instituția e proclamată Liberă și trece la un program normal. "Telejurnalul" își schimbă numele în "Actualități".
- 1990: Pe 3 ianuarie, TVR Cluj își începe emisia, independent de studiourile centrale din București.
- 1990: Pe 19 februarie, Programul 2 își reia emisia din studioul T6, color, între orele 18:00 - 22:00.
- 1990: În luna octombrie, TVR 1 începe să emită la Chișinău.
- 1991: Pe 3 noiembrie, începe să emită TVR Iași.
- 1992: Pe 1 februarie, TVR 1 începe să emită pe întreg teritoriul Basarabiei.
- 1993: A fost introdus, pe TVR 1, Teletextul / sistem B.
- 1994: La 17 octombrie, începe să emită TVR Timișoara
- 1995: Au fost achiziționate primulele care de reportaj digital și primul sistem de postproducție digitală
- 1995: La 1 decembrie, își începe emisia TVR Internațional
- 1996: Emisiunea de "Actualități" devine "Jurnalul TVR"
- 1997: E dat în exploatare primul studio de producție digitală
- 1998: Pe 1 decembrie, intră în emisie TVR Craiova. Este lansat primul site de internet al TVR, la adresa www.tvr.ro.
- 2001: TVR 2 este primul care trece la emisia 24/24. Urmează TVR 1 și TVR Internațional.
- 2002: Pe 26 aprilie, a fost lansat canalul TVR Cultural. Toate canalele TVR sunt difuzate prin satelit.
- 2003: A fost inaugurat Studioul/Platou Pangratti, cu o suprafață de cca 2.200 m² și 4000 m² birouri. "Turnul" redacțional, cu 13 etaje, trece la renovări.
- 2007: În ianuarie, canalele regionale ale TVR obțin licență individuală de emisie prin satelit. Ia ființă noul canal TVR București pentru regiunea Muntenia, pe infrastructura TVR 2.
- 2007: Autoritățile comuniste de la Chișinău anulează dreptul TVR de a emite în Republica Moldova.
- 2008: În aprilie, TVR începe o serie de teste pe satelit, în vederea difuzării emisiunilor de înaltă definiție (HD). Câteva luni mai târziu, încep emisiunile terestre în București și Sibiu.
- 2008: La 6 mai, s-a deschis la Târgu Mureș încă un studio regional al TVR.
- 2008: Este pusă în funcțiune noua regie multicanal de pe care sunt difuzate acum toate canalele TVR. Vechile studiouri 5 și 6 revin astfel exclusiv producției.
- 2008: Pe 10 octombrie, și-a început emisia TVR 3, un canal de satelit realizat integral de studiourile regionale ale televiziunii publice.
- 2008: Pe 31 decembrie, este lansat, efemer, canalul de informație "TVR Info". Ulterior, formatul programului este schimbat într-unul de știri, intrând, astfel, în concurență cu canalele particulare din domeniu.
- 2009: Sperând să câștige audiență, în 29 martie, programul informativ "Jurnalul TVR" redevine "Telejurnal". Denumirea este, apoi, abandonată, însă, ulterior, readoptată.
- 2009: Managementul Televiziunii Publice face ca aceasta să-și piardă dramatic audiența, pe toate canalele. Pierderile financiare se acumulează vertiginos. Numeroase voci cer reducerea numărului canalelor TVR.
- 2011: În septembrie, carul de reportaj 6 este transformat, cu forțe proprii, în car HD, capabil să transmită în direct și să înregistreze programe cu ajutorul a 10 - 15 camere video.
- 2012: În mai, TVR își reface site-ul de internet și lansează platforma TVR+, un portal de tip replay cu cele mai importante emisiuni și înregistrări din arhiva TVR.
- 2012: Pierderile financiare uriașe fac primele victime: TVR Info își încetează emisia pe 15 august. Ulterior e redeschis sub sigla TVR News (difuzând în principal preluări de pe Euronews). TVR Cultural este sacrificat și el fără prea multe justificari pe 15 septembrie, o parte din programe fiind preluate de TVR 2. Urmează importante concedieri.
- 2014: Carul mobil 8 este și el transformat în car HD. Împreună cu celelalte facilități de producție recent modernizate acesta contribuie la mărirea volumului de emisiuni de înaltă definiție în format 16/9.
- 2016: La finele anului două premiere inedite în istoria de 60 de ani a TVR: emisia digitală terestră pe întreg teritoriul României și Republicii Moldova dar și iminenta suprimare a taxei publice din care era finanțată instituția încă de la începuturi.
Surse info: Cotidianul "Drum Nou", editiile din: 3 septembrie 1957, 12 septembrie 1957, 2 octombrie 1957, 6 martie 1958, 27 august 1958 / Digiteca Arcanum, Wikipedia , Dan Constantin Laurescu
Comentarii
Trimiteți un comentariu