2022 - Brasovul se implica in ajutorarea Ucrainei si a refugiatilor care fug de razboiul declansat de Rusia
. |
Cladirea Primariei si literele de pe Timpa iluminate in culorile Ucrainei. Sursa foto: Primaria Brasov. |
24 februarie 2022 - In seara zilei declansării invaziei ruse, in semn de solidaritate cu poporul ucrainean, literele și clădirea primăriei au fost iluminate în culorile steagului țării noastre vecine. "Suntem alături de poporul ucrainean în lupta lor pentru integritatea statală, pentru prezentul și viitorul pe care și le-au ales. Dacă situația o va cere, Brașovul are capacitatea și va asigura condiții pentru potențialii refugiați din Ucraina" - a transmis Allen Coliban, primarul municipiului Brașov.
26 februarie 2022 - Citeva sute de brasoveni s-au adunat cu steaguri ucrainene linga sediul Prefecturii pentru a se arata solidari cu poporul vecin. Ei au strigat "Traiasca Ucraina!", "Pace!", "Putin, criminal!".
Sursa foto: ISU Brasov |
27 februarie 2022 - In cursul nopții, 3 microbuze de transport persoane apartinând ISU Brasov s-au alăturat misiunii de sprijin a cetățenilor ucrainieni care intră în țara noastră prin punctele de frontiera din județul Suceava. Cei 6 pompieri militari care deservesc microbuzele de transport persoane fac parte din misiunea integrată pentru gestionarea situației generate de conflictul militar din Ucraina. Acestia vor prelua cetățeni ucrainieni din vama Siret și îi vor transporta spre punctele de triere sau spre locurile puse la dispoziție de autorități.
28 februarie 2022 - Atacurile armate ruse au speriat si ingrijorat oamenii din orasele supuse tirurilor de rachete, asa că multi au inceput sa fugă din calea războiului. Primii refugiati ucraineni au fost preluati de judetele de frontiera ale Romaniei, insa numarul lor a tot crescut de la o zi la alta. In aceste conditii, Primăria Brasov a organizat in data de 28 februarie grupuri de lucru împreună cu asociații și firme din Brașov pentru coordonarea metodelor de sprijin pentru cei care suferă în urma războiului din Ucraina.
2 martie 2022 - Primăria Brașov deschide Centrul de colectare a donațiilor de la CATTIA. "Ne pregătim și să întâmpinăm și să cazam cetățeni ucraineni în Brașov. Avem aproximativ 500 de locuri de cazare, dintre care o parte ale Primăriei Brașov, prin serviciul piețe și prin Direcția de Asistență Socială, o parte în unitățile de cazare oferite de SIF Transilvania, la Hotel Capitol și în Hotel Corona, locuri de cazare oferite de brașoveni - locuri private, în apartamentele lor - precum și locuri puse la dispoziție în apartamente oferite de dezvoltatorii imobiliari", a spus viceprimarul Flavia Boghiu.
Sursa foto: Deane's Pub |
- Brasovenii protestează fată de invazia Rusiei prin diverse mijloace, asa cum se intimpla in toată lumea. Un pub din Brasov retrage de la raft toate etichetele rusești în semn de protest față de războiul declanșat în Ucraina. "Astăzi am decis, fără urmă de regret, să retragem întreaga gamă de produse ce provine din Rusia de la raft. Ne bucurăm că am reușit până acum să oferim mese calde refugiaților ajunși în Brașov și vom continua să facem asta cât de mult putem. Știm că e doar un fulg într-o ninsoare, dar nu putem sta imparțiali la adresa invaziei declanșate, așa că acționăm și noi cum putem. Dorim prin această mișcare să ne arătăm sprijinul față de poporul ucrainian ce are dreptul să trăiască liber în țara sa." a afirmat reprezentantul Deane’s, Ștefan Gleveșanu.
Primul tir cu ajutoare care a plecat spre Ucraina. Sursa foto: Primaria Brasov |
3 martie 2022 - Primul tir cu produse alimentare colectate prin inițiativa ,,Brașov pentru Ucraina”,creată de Primăria Brașov împreună cu mai multe organizații neguvernamentale din Brașov, a plecat spre Cernăuți. Ajutoare colectate de la brașoveni cu sprijinul Asociației Kastel și a celorlalte organizații neguvernamentale, membre ale grupului ,,Brașov pentru Ucraina”, constau în produse neperisabile: apă îmbuteliată, conserve, scutece de unică folosință, biscuiți etc. Pentru a veni în sprijinul cetățenilor din Ucraina, Municipalitatea, împreună cu Asociația Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov și operatorul de transport RATBV, vor asigura transportul gratuit al cetățenilor din Ucraina pe toate mijloacele de transport din Brașov.
- 8 pompieri brașoveni cu 4 autocamioane, 3 tabere mobile, o bucatărie mobilă și un generator de curent au ajuns la Iași și intervin în sprijinul echipajelor operative aflate la graniță. Ei vor acționa pentru buna gestionare a situației generate de contextul actual.Pentru acoperirea eficientă a misiunilor din teren generate de dinamica fluxului de cetățeni sosiți în Romania din zona de conflict IGSU a dispus trimiterea taberelor mobile aflate în rezerva operativă a 15 inspectorate județene pentru situații de urgență, în sprijinul resurselor deja existente în zonele de graniță.
Mama si copil, refugiati, gazduiti la centrul de la CATTIA. Sursa foto: Primaria Brasov. |
4 martie 2022 - Grupul ,,Brașov pentru Ucraina”, creat de Primăria Brașov împreună cu mai multe organizații neguvernamentale, a deschis, la CATTIA, centrul comunitar pentru primirea refugiaților din Ucraina. Aici vor ajunge cei care vor să rămână, pentru o perioadă, la Brașov, cei care au nevoie de ajutor pentru a ajunge în alte destinații sau cei care au nevoie de sprijin material. Centrul va funcționa non-stop, iar echipele de voluntari îi vor ajuta cu produse de necesitate imediată când ajung la centru, le vor oferi mâncare și apă, ceai, cafea, le vor da informațiile necesare, apoi vor fi transportați la locurile de cazare sau, cei care doresc, vor fi ajutați să își continue drumul.
5 martie 2022 - Începând cu orele 00:00 la Brașov este deschisă o linie telefonică non-stop dedicată cetățenilor ucrainieni care au ajuns sau urmează să ajungă la Brașov și au nevoie de îndrumare. La aceeași linie telefonică, brașovenii pot afla modalitățile prin care se pot implica în această campanie de sprijin a vecinilor noștri afectați de război. Operatorii care răspund la telefon sunt vorbitori de limba română și limba ucraineană și oferă aceste servicii voluntar.
- 26 de copii orfani din Ucraina, împreună cu doi însoţitori şi copiii acestora, au ajuns in dimineaţa de 5 martie la Braşov. Copiii au fost preluati de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov şi cazati într-un serviciu social de tip rezidenţial din subordinea instituţiei. Copiii au vârste între 3 şi 15 ani, sunt sănătoşi şi au ajuns cu bine la Braşov. Pentru ca micuţii să poată comunica mai bine cu cei din jur, Protecţia Copilului Braşov le-a pus la dispoziţie un vorbitor de limba ucraineană, care vorbeşte, de asemenea, şi rusă. În grupul sosit la Braşov există şi un vorbitor de limba română. Copiii vor beneficia de cazare şi masă, servicii socio-psiho-medicale şi de materiale igienico-sanitare.
- Două lanturi de magazine prezente si in Brasov au decis sanctionarea Rusiei si sprijinirea ucrainenilor. "Carrefour România" şi-a unit forţele cu două ONG-uri partenere pentru a oferi sprijin refugiaţilor şi, în plus, a decis să retragă de la vânzare toate produsele provenite din Rusia. În contextul actual, lanţul nu intenţionează să plaseze noi comenzi pentru produse ruseşti. În portofoliul "Profi" se afla doar cinci produse produse in Rusia, dar acestea au fost blocate de la vânzare. Si "Profi" a trimis ajutoare in Ucraina constind in alimente, bandaje, dezinfectanţi pentru asediaţi si generatoare electrice.
Spatii pentru dormit, la CATTIA. Sursa foto: Primaria Brasov. |
- Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Braşov
(CLSU), întrunit în şedinţă ordinară luni, 7 martie, a hotărât ca, pe
lângă centrul de la CATTIA să se mai înființeze încă două centre de primire a refugiaților,
la Piața Astra și la sediul SVSU de pe strada Gladiolelor nr 4. In
total, locurile de cazare, pentru toate cele trei centre, vor ajunge
pentru 555 de persoane. Noile centre vor fi dotate cu toate materialele
necesare (saltele, perne, pilote, lenjerii de pat, servicii de catering
pentru refugiați, servicii de spălătorie etc).
8 martie 2022 - In contextul crizei provocate de conflictul din Ucraina, Baroul Brașov a înștiințat Instituția Prefectului că Uniunea Națională a Barourilor din România desfășoară inițiativa „Avocați pentru refugiați”, în cadrul căreia a selectat și selectează în continuare avocați care să asigure, cu titlu gratuit, asistență juridică persoanelor din Ucraina care au nevoie de un asemenea sprijin.
14 aprilie 2022 - Centrul de refugiaţi de la CATTIA a primit recunoaşterea UNICEF şi a Guvernului Japoniei ca „Punct Albastru“ (Blue Dot), într-o reţea de puncte de sprijin dedicate refugiaţilor din Ucraina. Acest centru este primul deschis într-un oraş mare din România şi tot primul funcţional în interiorul ţării, celelalte fiind situate în localităţile de graniţă. „Punctele Albastre” sunt organizate sub tutela UNICEF, iar finanţarea este asigurată de Guvernul Japoniei. De altfel, Guvernul Japoniei a oferit 1.792.800 de dolari SUA biroului UNICEF în România.
![]() |
Sursa foto: Primaria Brasov. |
„Ne aflăm la şase săptămâni după ce a început conflictul, ne aflăm în Braşov şi avem acest centru absolut fantastic. Această zonă este dedicată copiilor, în special, pentru că jumătate dintre refugiaţi sunt copii ţi cei mai mulţi călătoresc cu doar unul dintre membrii familiei, de obicei cu mama, deci copiii au nevoie de protecţia noastră şi asistenţa noastră pe termen lung”, a declarat, la rândul său, Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România.
![]() |
ES Hiroshi Ueda, ambasadorul Japoniei, alaturi de copii ucraineni. Sursa foto: Primaria Brasov. |
Comentarii
Trimiteți un comentariu