30 martie 1850 - Este infiintata Camera de Comert si Industrie Brasov

Camera de Comert si Industrie, 1851. In prezent, sediul Bibliotecii Judetene "George Baritiu".

La 30 martie 1850, în Buletinul Legislativ al Imperiului era publicată legea provizorie, privind constituirea Camerelor de Comerţ şi Industrie, sancţionată de împărat la 18 martie 1850. Prin această lege vitală pentru viitorul statului austriac erau înfiinţate 60 de asemenea camere: Braşovul şi Clujul deveneau sediile celor două camere transilvănene; Banatul întreg şi Voievodina erau arondate Timişoarei.

Legea cuprindea cinci părţi: dispoziţii generale; despre alegerea şi durata membrilor şi membrilor supleanţi; cu privire la preşedinte, personal auxiliar şi ordinea internă; despre cheltuieli; dispoziţii tranzitorii, 42 de paragrafe şi în final lista camerelor care urmau să fie înfiinţate.

Paragraful 1 argumenta răspândirea acestor instituţii pe cuprinsul întregului imperiu „astfel ca toate provinciile să-şi găsească reprezentarea intereselor comerciale şi industriale". Măsura era justificată prin discrepanţa enormă existentă între diferitele zone; este de la sine înţeles că nordul Italiei, Boemia, Austria propriu-zisă, bazate pe o tradiţie industrială de sute de ani nu se puteau compara cu regiunile estice, mult mai înapoiate. Se urmărea şi acest fapt era pozitiv, o nivelare, o egalizare a părţilor componente şi modernizarea imensului imperiu zguduit de numeroase frământări interne, culminând cu evenimentele revoluţionare ale anilor 1848 - 1849.

Domeniul de activitate al camerelor (paragraful 3), era limitat la chestiuni comerciale şi economice, ele reprezentând organul prin care „economia şi comerţul din teritoriu fac cunoscute problemele şi dorinţele lor Ministerului Comerţului; tot ele, în calitate de intermediar aveau obligaţia de a sprijini eforturile Ministerului Comerţului pentru promovarea schimburilor comerciale.

Obligaţiile noilor instituţii preconizate (paragraful 5) erau îndreptate spre Ministerul Comerţului, constând în: întocmirea anuală, în luna martie, a unui raport principal care să cuprindă punctul lor de vedere, precum şi observaţii axate pe trei direcţii fundamentale: comerţ, industrie, mijloace de transport; prezentarea, până cel târziu la 31 octombrie a fiecărui an a unor informări asupra persoanelor cu drept de vot din circumscripţie şi ceea ce era foarte important, aceste informări se extindeau şi asupra întreprinderilor de pe raza lor, care erau obligate să înainteze rapoarte referitoare la: obiectul de activitate; mărimea întreprinderii, numărul de salariaţi, numărul de asociaţi, numărul personalului de conducere, deci toate datele în măsură să se constituie ca bază întocmirii de statistici.

Oficialii urmăreau standardizarea, atât cât era posibil a mozaicului de forme economice la nivelul întregii ţări, aprecierea corectă a potentialului economic: eliminarea economiei “subterane” aducătoare de prejudicii şi a rămăşiţelor feudale, care mergeau în virtutea „obiceiului pământului". In acelaşi timp camerele aveau obligaţii şi in raport cu stabilimentele economice de pe raza lor: În prezenţa unui reprezentant al Judecătoriei Comerciale se efectua verificarea şi pe baza acesteia erau aprobati comercianţii de mărfuri, valute şi cambii, la numirea lor concurând şi ministerele comerţului şi finanţelor.

Tot camera era singurul organism abilitat în măsură să avizeze protocoalele de firmă, contractele comerciale, înfiinţarea societăţilor pe acţiuni etc. Camerele erau îndreptăţite să ceară de la firme şi asociaţii toate informaţiile necesare pentru bunul mers al activităţii lor, având şi capacitatea de arbitraj comercial, cu condiţia respectării legilor în vigoare şi a acordului părţilor; aveau posibilitatea preluării arbitrajului şi în cazurile izbucnirii unor conflicte de muncă între patron şi angajat. Hotărârile de arbitraj erau definitive dacă ambele părţi erau de acord cu rezultatul.

Ca structură internă erau prevăzute două secţiuni, comercială şi industrială, fiecare cu atribuţii stricte, bine precizate (paragraful 6). Domeniul de acţiune comun cuprindea toate problemele interne: avize, propuneri, transporturi feroviare, poştă, telegraf, târguri, expoziţii, asigurări, carantine, sistem bancar.

Foarte importantă era sprijinirea instituţiilor de învăţământ de profil (comercial şi industrial), cu implicaţii benefice în formarea forţei de muncă, deficitară pentru Transilvania, cu excepţia Braşovului şi Sibiului. 

Camerele erau subordonate direct Ministerului Comerţului; paralel ele trebuiau să dea la cerere relaţii tuturor instituţiilor politice şi administrative din districtul lor. Reglementarea era clară, având menirea să nu contribuie la transformarea lor în „stat în stat". 

În ceea ce priveşte numărul membrilor acesta se situa, în funcţie de complexitatea problemelor între 10 şi 30, cu menţiunea că li se adăugau şi membri supleanţi, reprezentând 50% din numărul membrilor plini. Ministerul Comerţului stabilea numărul de membri pentru fiecare secţiune, cât şi categoriile de comerţ şi meserii din care aceştia să facă parte. Condiţiile (paragraful 13) privind alegerea membrilor plini şi supleanţi erau riguroase; ele prevedeau printre altele: condiţia de cetăţean al Imperiului, în deplinătatea drepturilor cetăţeneşti şi politice; vârsta de cel puţin 30 de ani; proprietar al unei firme independente de cel puţin 5 ani sau conducător al unei firme independente pe aceeaşi perioadă; erau excluse persoanele care au falimentat, cu comportament public imoral sau care au suferit cel puţin o jumătate de an o pedeapsă privativă de libertate. Toate societăţile comerciale, societăţile pe acţiuni, posesorii colectivi de privilegii, fabricile şi toate celelalte persoane colective erau îndreptăţite la un singur vot.

Preparative - în vederea constituirii Camerei braşovene

In scopul aplicării legii, la 26 aprilie 1850, guvernul Transilvaniei a ordonat înregistrarea comercianţilor şi industriaşilor cu drept de vot. Pregătirea listelor electorale s-a efectuat la Sibiu de către o comisie, alcătuită din comercianţi şi industriaşi, anume convocaţi. Lucrările au fost împinse până către sfârşitul lunii august; tergiversarea s-a datorat lipsei unei evidenţe clare şi protestelor Gremiului Românesc din Braşov, care se simţea frustrat. De altfel întreaga perioadă pregătitoare s-a desfăşurat sub semnul unei duble suspiciuni: aceea a localnicilor în legătură cu politica Vienei şi a doua, de ordin naţional: o rană deschisă timp de sute de ani între exclusivismul săsesc şi dorinţa de egalitate a românilor nu se putea închide prea repede. În plus, la vremea aceea, Gremiul Românesc deţinea supremaţia comerţului internaţional al Braşovului. Era nedrept în concepţia conducătorilor lui ca o societate cu 120 de membri să aibă dreptul la un singur vot, aidoma unei societăţi similare, alcătuită doar din câţiva membri. Obişnuiţi cu memoriile expediate Vienei, încă din secolul al XVHI-lea, românii din Braşov şi Gremiul în special se vor implica şi de această dată. Astfel, la 23 mai 1850 Gremiul expediază pe adresa guvernului austriac un documentat şi clarvăzător memoriu întocmit de Ioan Maiorescu; din el rezultă abuzurile la care erau supuşi întreprinzătorii români din partea breslelor şi rolul exclusiv al negustorilor români în comerţul internaţional al oraşului. 

Pe lângă prezentarea stării economice a zonei, memoriul vine cu numeroase propuneri, ce se vor regăsi în anii de început ai Camerei; toate aceste frământări sunt încă o dovadă că principalele cauze ale rămânerii în urmă a Transilvaniei au fost separatismul etnic şi statutul de privilegiat sau tolerat al locuitorilor săi. În şedinţa de examinare a listelor desfăşurată în 18 iulie la Sibiu, Ioan G. Ioan, omul de încredere al Gremiului, dovedeşte plenului pe baza unor argumente corespunzătoare că listele au fost întocmite greşit; în timp ce unele firme erau trecute de mai multe ori, altele erau omise; din ţinutul Odorheiului datele lipseau cu desăvârşire, iar Ia sate de frica impozitelor oamenii îşi tăgăduiau profesiunea. Toate acestea, la care se mai adaugă unele revendicări, ca: recunoaşterea importanţei Gremiului; respectarea egalităţii drepturilor cetăţeneşti, reprezentarea romanilor în viitoarea Cameră, le aflăm dintr-un alt memoriu expediat Ministerului Comerţului din Viena de către Gremiu, sub semnăturile Iui Ioan Jippa şi Rudolf Orghidan. 

În toamna anului 1850 au fost tipărite listele definitive; reieşeau 424 alegători la secţiunea comercială şi 5127 la cea industrială. Pe baza acestor date, cărţile de alegător au fost expediate celor îndreptăţiţi, iar la 21 octombrie 1850 a început numărătoarea voturilor înaintea comisiei electorale de la Sibiu. Acţiunea a fost finalizată la 30 decembrie 1850, odată cu afişarea rezultatelor definitive. 

La 20 ianuarie 1851 avea loc şedinţa festivă de deschidere a Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov în prezenţa oficialităţilor, în frunte cu Franz von Salmen, comitele saşilor care îndeplinea şi rolul de comisar guvernamental şi a unui public numeros.

Cuprindere administrativă

Camera de Comerţ şi Industrie cu sediul la Braşov cuprindea iniţial jumătatea sud-estică a Transilvaniei, adică districtele militare: Sibiu (cu cercurile: Braşov şi Bistriţa), Odorhei şi Făgăraş, ceva mai mult de 2/5 din suprafaţa Transilvaniei. În cuprinderea ei se aflau 47 de circumscripţii şi 8 oraşe libere: Braşov -21.208 locuitori; Sibiu - 16.550 locuitori; Sighişoara - 8.087 locuitori; Bistriţa - 5.724 locuitori; Mediaş - 5.190 locuitori; Orăştie - 4.260 locuitori

Ca populaţie număra 927.292 locuitori, care repartizaţi pe districte, reveneau: 494.164 pentru districtul Sibiu; 367.374 pentru districtul Odorhei şi 65.754 pentru districtul Făgăraş. După naţionalitate erau: români 39%; unguri 37,25%; germani 19,3%; ţigani 4,7%; armeni; evrei şi foarte puţine alte naţionalităţi. 

Pe baza înaltului ordin din 4 iunie 1854 care împărţea Transilvania în 10 districte militare, configuraţia teritorială a camerelor Braşov şi Cluj a suferit unele modificări: astfel cele cinci cercuri: Orăştie, Sibiu, Braşov, Odorhei şi Bistriţa rămâneau Camerei braşovene, în timp ce: Alba lulia, Târgu Mureş, Cluj, Dej, Şimleul Silvaniei reveneau Camerei clujene. 

În anul 1889 se produce o nouă modificare: cele trei districte secuieşti: Trei Scaune, Ciuc şi Odorhei sunt arondate nou înfiinţatei camere cu sediul la Tg. Mureş. Camera din Braşov rămânea cu patru comitate: Braşov , Sibiu, Făgăraş, Târnava Mare (conform recensământului efectuat la începutul anului 1891 un total de 458.819 locuitori. După această dată nu au mai intervenit alte schimbări.

Activitatea Camerei braşovene de la înfiinţare şi până la 1867 

Una din primele cereri ale Camerei era apariţia cât mai urgentă a legii mărcilor şi a ştampilelor. La fel de precare erau circulaţia monetară, învăţământul de specialitate, cu repercusiuni negative asupra forţei de muncă, comunicaţiile şi cadrul legislativ. Practic în această perioadă se trăia din meşteşuguri, comerţ, oi şi din prelucrarea primară a produselor animaliere.

Primele şedinţe, desfăşurate la intervale mici de timp au fost consacrate activităţilor organizatorice: stabilirea unui regulament intern şi instrucţiuni pentru funcţionari. Curând însă, trecând peste greutăţile începutului şi neîncrederea cu care era privită de localnici, Camera şi-a găsit un important câmp de activitate în examinarea noilor proiecte de reformă. Între acestea se numără „instrucţiunile provizorii", lansate de guvern până la adoptarea unei legi definitive a meseriilor. Deşi nu a desfiinţat breslele, principalul lor merit constă în eliminarea „numărului închis" al membrilor unei corporaţii şi în afirmarea ca principiu de bază al liberei concurenţe; înlăturarea graniţelor etnice a deschis pentru prima dată un câmp larg de activitate românilor. Camera reuşeşte cu mare greutate să împace divergenţele apărute între negustori, spirite liberale şi meşteşugari, care sprijiniţi de bresle se opuneau oricărei schimbări, care le-ar fi schimbat modul de viaţă. 

Prima intervenţie directă a Camerei este făcută cu ocazia unei conferinţe organizată la Viena în anul 1851, în chestiunea discutării tarifului vamal, la care a participat în calitate de reprezentant Traugott Binder, postăvar din Sibiu. El a insistat pe înfiinţarea de şcoli reale în această parte a Transilvaniei. În paralel Camera a trecut la analizarea fondurilor de comerţ ale negustorilor, dovedirea mijloacelor de a face comerţ pentru a se putea dobândi dreptul de prăvălie, controlul înregistrării firmelor în vederea acordării de certificate, adunarea şi publicarea celor dintâi date statistice. Astfel, în anul 1852 pe teritoriul Camerei erau înregistrate legal 167 de firme comerciale şi peste 1400 de firme cu caracter industrial, care ocupau 8.000 de persoane. Singura ramură viabilă era comerţul, fapt recunoscut de către conducerea Camerei: „Braşovul este cel mai important punct pe de o parte pentru importul materiilor prime din provinciile moldave, valahe şi turceşti spre Transilvania şi pentru expedierea acestora mai departe, spre Viena şi Pesta, iar pe de altă parte pentru exportul produselor manufacturate spre ţările dunărene şi Turcia, ca şi în desfacerea acestor manufacturi, în altă direcţie, spre Timişoara, Pesta şi Slavonia". În vederea câştigării încrederii cercurilor specializate, Camera a publicat în presă sau în broşuri separate hotărârile şedinţelor şi propunerile avansate.

În anul 1852, sub egida Camerei a fost organizată la Braşov cea dintâi expoziţie economică de anvergură, cu prilejul vizitei împăratului Franz losif. Deşi n-a durat decât două zile, această manifestare a constituit un prilej „de a arăta ce poate Braşovul". Latura expoziţională a constituit un punct forte în activitatea ulterioară a acestei instituţii.

În aceşti ani apar şi primele iniţiative pe tărâm social: Camera intervenea în favoarea calfelor, cerând pentru această categorie scurtarea stagiului militar şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. 

Camera a cerut insistent încă din anul fondării ei construirea şoselei Oituz - Iaşi pentru înlesnirea legăturilor cu Moldova, iar pentru Ţara Românească era solicitată şoseaua Turnu Roşu peste Câineni şi Piteşti spre Bucureşti (ca legătură directă între Sibiu şi Bucureşti şi pe de altă parte, şoseaua de la Predeal până Ia Piteşti, cu bifurcaţia spre Bucureşti şi Brăila Camera s-a implicat şi chiar a rezolvat probleme ale comunicaţiilor moderne cum a fost telegraful; prima linie telegrafică care lega Braşovul cu lumea a fost inaugurată în anul 1854. 

Căile ferate sunt o creaţie exclusivă a Camerei braşovene şi un succes personal al primului ei preşedinte, Karl Maager, considerat de contemporani „cel mai zelos şi mai energic apostol al chestiunii căii rate".

În 1859 a părut noua lege a meseriilor, bazată pe principiul liberei concurenţe. La 1 mai 1860 guvernul vienez a trecut la aplicarea acesteia, ceea ce a însemnat pentru camere sarcini deosebit de grele: ele erau obligate a efectua toată munca de transformare a breslelor în asociaţii meşteşugăreşti; în paralel meseriaşii care nu făceau parte din bresle erau obligaţi să se înscrie în alte forme asociative. Camera braşoveană s-a străduit din răsputeri să faciliteze această tranziţie dar rezistenţa depusă de breslele încă puternice şi complexele probleme apărute la nivel central determină o tărăgănare a lucrurilor.

Anii '60 ai secolului al XlX-lea au determinat o încetinire a activităţii camerelor, locul chestiunilor economice fiind luat de cele politice.

Evoluţia Camerei braşovene între 1868 si 1886

Cu excepţia crizei din 1872, cu repercusiuni mai ales asupra industriei textile, perioada anilor 1868-1886 se caracterizează printr-un avânt economic. Tratatul economic încheiat cu România în 1875 aduce Transilvaniei avantaje excepţionale în exportul de produse finite şi importul de materii prime ieftine din România. La toate acestea se adaugă şi numeroasele legi votate privind impulsionarea şi protejarea industriei autohtone, cum au fost: în 1881 legile pentru încurajarea industriei zahărului; concesionarea hârtiei; favorurile de dare din partea statului, de care au beneficiat numeroase ateliere şi fabrici, iar între 1884 şi 1885 legile pentru încurajarea fabricilor textile şi de tăbăcărie. 

Anul 1868 a însemnat pentru camere un nou cadru legislativ, constituţional, conjugat cu o muncă susţinută de reorganizare; nemulţumit, Ministerul Ungar al Comerţului a convocat la Budapesta o conferinţă a tuturor acestor instituţii pentru a le cere părerea în vederea modificării legii, abia ieşite. Deşi Camera braşoveană a înaintat o serie de propuneri, legea din 1868 a rămas, cu unele amendamente, valabilă până în 1918. După un scurt moment de „respiro" Camera a fost pusă în faţa noii legi a meseriilor, adoptată în 1872, care consfinţea desăvârşita libertate a exercitării tuturor profesiunilor economice în chip independent, în sensul că nimeni nu putea împiedica pe nimeni să practice un meşteşug similar cu al său. Breslele erau obligate ca în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a legii să se transforme în societăţi, având dreptul de a-şi păstra patrimoniul; în caz contrar, prin hotărârea adunării generale sau în lipsă, prin decizia forului jurisdicţional superior, averea era destinată unor scopuri de utilitate meşteşugărească. Prin această lege, breslele erau obligate să se transforme în asociaţii libere; astfel după multe secole existenţa lor a luat sfârşit.

În anii 70 ai secolului al XlX-lea Camera a fost chemată să se pronunţe asupra proiectului de introducere a noului sistem de măsuri şi greutăţi; pentru înlăturarea efectelor crizei izbucnită în 1872 braşovenii au propus printre altele: uşurarea sarcinilor contribuabililor către stat şi comună; suprimarea vămilor asupra cerealelor de provenienţă românească; continuarea construcţiei de căi ferate, şi joncţiunea acestora cu România, ceea ce ar fi însemnat: facilitarea transportului de mărfuri şi persoane şi crearea de noi locuri de muncă.

Implicarea Camerei în viaţa economico-socială a circumscripţiei (1891-1901)

Camera impulsionează iniţiativele de orice fel, sprijină ramurile mai firave şi se pronunţă hotărât pentru o dezvoltare economică armonioasă, în cadrul căreia clasa mijlocie trebuia să joace un rol bine conturat.

Agricultura: în anul 1898, cu sprijinul direct al instituţiei braşovene, a fost înfiinţată Asociaţiunea Societăţilor Comerciale Agronomice Săseşti din Ţara Bârsei, în cadrul căreia au devenit membre toate societăţile cu profil agricol din district (Bod, Hălchiu, Ghimbav, Cristian, Hărman, Feldioara, Codlea, Măieruş şi Vulcan); obiectul acestei întreprinderi consta în depozitarea şi vânzarea comună a produselor agricole, acordarea de credite membrilor în condiţii avantajoase, stabilirea de preţuri optime la vânzarea mărfurilor. 

Reforma învăţământului nu putea să ocolească, în viziunea Camerei, ramura atât de reprezentativă a agriculturii; la propunerea membrilor ei au fost amenajate pe lângă fiecare şcoală rurală grădini şi livezi model şi au fost înfiinţate şcoli de pomicultură comunale şi districtuale. După exemplul Reuniunii Agronomice Districtuale din Cincul Mare (Târnava Mare), care obţinuse în ultimii zece ani rezultate spectaculoase în prelucrarea industrială a fructelor, Camera recomanda celorlalţi pomicultori să se străduiască să-şi depăşească propriile trebuinţe.

O problemă spinoasă căreia Camera se străduieşte să-i facă faţă în condiţiile avântului industrial era forţa de muncă, insuficientă şi slab pregătită; singura soluţie pentru rezolvarea acestei chestiuni, era înfiinţarea unor oficii de muncă, serioase, după model german, în stare a asigura un minim de calificare. 

Camera s-a străduit din răsputeri să-i lămurească pe membrii săi că numai printr-o asociere potrivită puteau ţine piept unei concurenţe tot mai acerbe; era dat exemplul unui pălărier din Făgăraş, care producând modern şi eficient a reuşit să-şi plaseze întreaga producţie în România, sfidând concurenţa fabricanţilor cu tradiţie din Italia, Austria şi Anglia; vechiul slogan „nimeni deasupra mea" şi-a spus însă din nou cuvântul.

La 2 februarie 1901 Camera îşi sărbătorea cu mare fast o jumătate de secol de existenţă: cu această ocazie la Casa Sfatului a avut loc o şedinţă festivă, inaugurată prin discursul lui Cari Fabrizius, preşedintele Kerciţiu, care a insistat pe buna înţelegere între naţionalităţi şi pe politica nepărtinitoare a instituţiei faţă scestea: „... în sânul Camerei noastre nu s-au încuibat împărechierile şi frecările naţionale şi că în cercul tuturor membrilor Camerei a domnit totdeauna cea mai perfectă unire şi colegialitate" continuat prin valorosul esseu al secretarului Mauriciu Thomas, intitulat „Reprivire asupra activităţii Camerei de 50 de ani"; o sumă importantă de bani a fost alocată ca primă rată pentru construirea unui sediu propriu. Banchetul s-a desfăşurat seara la Hotel Europa, într-o atmosferă cordială, la care pe lângă membrii Camerei au luat parte ca invitaţi directori de bănci şi preşedinţii tuturor reuniunilor comerciale şi industriale din oraş. S-a toastat româneşte, săseşte şi ungureşte.

Camera de Comerţ şi Industrie între 1902 si 1914

Între 1902 şi 1914 Camera braşoveană trebuie să facă faţă unei conjuncturi interne şi internaţionale extrem de complicată, începând de la tulburările politice care au blocat lucrările Dietei maghiare, ceea ce a avut consecinţe negative asupra legislaţiei din domeniul social şi până la criza prelungită, de la anexarea Bosniei şi Herţegovinei, implicând boicotul mărfurilor austro-ungare şi izbucnirea războaielor balcanice (1912-1913). În general, perioadele de depresiune economică (crizele financiare din Turcia, România, America, rentele rele, inflaţia, lipsa forţei de muncă, mişcările sociale) au alternat cu cele de avânt economic.

Camera braşoveană se impune ca port - drapelul acţiunilor comune desfăşurate în primele două decenii ale secolului XX. În anul 1909 cercurile braşovene îşi exprimau dorinţa reluării tratativelor de la Budapesta privind crearea unei centrale a camerelor de comerţ şi industrie din Ungaria, care să intervină eficient în probleme de politică vamală şi comercială.

Camera de comerţ în timpul Primului Război Mondial

Izbucnirea primului război mondial a determinat profunde schimbări în activitatea Camerei braşovene; nevoită să se adapteze noilor condiţii (încetarea relaţiilor tradiţionale, trecerea de la producţia de pace la cea de război, mobilizarea forţei de muncă, rechiziţii etc.) ea se transformă în organ executoriu al comandamentului militar. Important este că şi-a conservat structurile iar din această poziţie a reuşit ca printr-o politică echilibrată să atenueze din efectele distrugătoare ale războiului. 

Aprovizionarea armatei cu alimente şi echipamente devine prioritară. În acelaşi timp Camera se dedică problemelor sociale extrem de numeroase şi grave: meşterii cu diferite grade de invaliditate reveniţi din câmpurile de bătălie erau îndrumaţi către alte meserii iar familiile celor plecaţi pe front erau ajutorate cu alimente. Membrii Camerei întocmesc liste referitoare la situaţia tuturor locuitorilor Braşovului, pe cartiere, urmând ca acestea să fie analizate de factorii responsabili. Camera a intervenit în repetate rânduri pentru menţinerea industriei pe linia de plutire, prin micşorarea rechiziţiilor de materii prime şi reorientarea producţiei unor fabrici, salvate de Ia un faliment sigur.

Camera de comerţ si industrie în perioada interbelică

Desăvârşirea procesului de făurire a statului naţional unitar român a asigurat cadrul social - economic pentru realizarea deplinei unificări administrative a ţării. Consiliul Dirigent, organ central cu rol de guvern provincial sprijinit de guvernul de la Bucureşti a început instalarea administraţiei româneşti în Transilvania şi Banat. În vederea organizării noilor structuri legislaţia apărută punea bazele unei noi dezvoltări pentru adaptarea la noile condiţii şi cerinţe ale societăţii româneşti. Astfel începând cu anul 1925 se pune problema reorganizării Camerelor de comerţ. O serie de legi din 1925, 1926 (Statutul Uniunii Camerelor de Comerţ), 1929 (Lege pentru modificarea legii camerei de comerţ şi industrie), 1930 (Statutul Gniunii Camerelor de Comerţ), 1936 (Decret regal pentru fixarea circumscripţiilor camerelor de comerţ şi industrie) vin să îmbunătăţească şi să revigoreze activitatea acestora.

Trecând prin perioada crizei economice din 1929, Camera de Comerţ şi Industrie Braşov a reprezentat şi apărat cu demnitate şi pricepere interesele comerţului şi industriei în circumscripţiile sale. 

Inspectoratul Industrial Braşov îşi continuă activitatea după 1918 cu modificări în organizare înlăturându-se treptat legile vechi până la unificarea administrativă din 1925. Avea ca for central după 1918, Ministerul Industriei şi Comerţului (1919, martie-1938, aprilie), Ministerul Economiei Naţionale (1938, aprilie-1945, martie).