2007 - Incep lucrarile la canalizarea cartierului Stupini
![]() |
Lucrari la canalizare pe strada Izvoului. Aprilie 2021. Sursa foto: Compania APA |
Lucrările la sistemul de canalizare al cartierului Stupini au început la mijlocul lunii aprilie 2007. După finalizarea proiectului tehnic, s-a așteptat aprobarea finanțării de către Guvernul României. Sistemul de canalizare prevedea deservirea a 4.200 de familii care locuiau în noul cartier al Brașovului. Conform planului, in 2007 trebuia realizată prima etapă a întregii lucrări, care va avea o lungime de 23 de kilometri și era cuprinsă între DN 13, str. Merilor și str. Plugarilor, făcând în acest fel legătura cu cartierul Bartolomeu.
In 17 aprilie 2007 au început lucrările la prima stație de pompare din cele două câte vor exista la final. Pe lângă aceste două stații de pompare automatizate urmau a fi realizate pavilionul de exploatare, rețeaua de canalizare menajeră și stațiile de pompare auxiliare. Valoarea acestui prim tronson se ridica la 13,7 milioane de lei, iar primarul George Scripcaru spunea că până la sfârșitul lui 2007 jumătate din populația cartierului Stupini va avea canalizare. „Pe prima etapă a lucrării de canalizare a cartierului Stupini sperăm să o finalizăm până la sfârșitul anului. Această primă etapă rezolvă cam jumătate din canalizarea cartierului, costă 42 de miliarde de lei vechi. Pe ordonanța 7/2006. Este o lucrare mai complexă, fiind vorba de o diferență de nivel și este nevoie de niște pompe care să împingă apa menajeră uzată în apele reziduale. Apoi vine o altă etapă, care va rezolva și cealaltă parte a cartierului. Brașovenii care stau în acest cartier se vor putea branșa apoi la această canalizare și din acest moment putem discuta și despre un proiect complet de dezvoltare urbanistică a zonei, făcându-se legătura dintre cartierul Bartolomeu și Stupini, unde în acest moment este pășune. Apoi vom putea discuta și despre proiecte regionale, fiind posibilă legarea de sistemul de canalizare și a localităților Feldioara și Bod sau Sânpetru”, afirma primarul Scripcaru.
Comentarii
Trimiteți un comentariu