3 Februarie 1908 - Se infiinteaza Societatea Colecţionarilor Braşovului, care intemeiaza Muzeul Sasesc al Tarii Barsei

.

La inceputul secolului XX, in afară de Biserica Neagră, oaspeții Brașovului nu puteau să mai viziteze decât colecţiile particulare ale câtorva cetăţeni, ceea ce era destul de greu, pentru că proprietarul nu se găsea totdeauna acasă. Așa a apărut ideea punerii la un loc într-un muzeu a colecțiilor existente. 

La 3 Februarie 1908, șase brașoveni au întemeiat Societatea Colecţionarilor Braşovului, în scopul creării in comun a unui muzeu. In aceeași primăvară, societatea a închiriat două mici odăi în curte, în casa Rosenanger (Prundul Rozelor) nr. 6, care, atât cât îngăduiau spatiile, au fost um plute cu dulapuri și exponate. S-a stabilit un program de vizitare si muzeul a fost deschis. Printre primii vizitatori s-au găsit învăţaţi din țară şi din străinătate (Austria, Anglia), care au apreciat initiativa si au lăudat piesele expuse. 

In 1909, muzeul s-a mutat în clădirea Rossmarkt (Str. Gh. Barițiu) nr. 2. Cu bani strinsi din donatii, s-a putut cumpăra mobilier si multe lucruri necesare functionării unui muzeu. Au luat naştere atunci secţiile: istorică, etnografică, preistorică, geologică, botanică, zoologică dar și o sală de depozit. 

Statutul Societăţii Colecţionarilor Brașovului a fost aprobat la 25 martie 1912 de Ministerul de Interne ungar, și mai târziu de Ministerul român. De atunci, Muzeul a luat numele de "Muzeul Săsesc al Țării Bârsei". In acelaș an, muzeul a organizat o expoziţie temporară de insecte, care a fost vizitată timp de două săptămâni de 2315 persoane. Exponatele au fost oferite de colecționari din Brașov și au constat din mii de insecte, in special cărăbuși și fluturi de pe toate continentele, prezentate în peste 200 de cutii. 
Structura muzeului, amenajat la etajul doi al clădirilor actualui colegiu Honterus.

In anul 1913, muzeul s-a extins, mutindu-se la etajul al doilea al vechiului gimnaziu săsesc (clădirea colegiului Honterus, de azi) și al localului bibliotecii vecine. Spatiul format din zece săli a fost pus gratuit la dispozitia muzeului. Patrimoniul iniţial a fost alcătuit din donaţii oferite de Julius Teutsch (material arheologic preistoric, o colecţie etnografică şi una de cărţi), Franz Podek (la secţia de ştiinţe naturale), Friedrich Deubel (material zoologic), Julius Römer (material botanic), Gustav Treiber (monumente şi construcţii) şi Edward Lehman (o colecţie numismatică). Alţi susţinători ai muzeului au fost Erich Jekelius, Julius von Roll şi Emil Bömches. 

Intrarea in muzeul amenajat in clădirea
gimnaziului săsesc.
Amenajarea muzeului a durat ani de zile si a fost prelungită de situatia creată de Primul Război Mondial. Asa se face că lăcasul muzeal a fost inaugurat abia in 1920, in prezenta oficialitătilor administrative si religioase ale orasului si a unui numeros public. Directorul Muzeului, Julius Teutsch, a salutat pe cei prezenţi în numele societăţii si a descris activitatea ei în cei doisprezece ani de la înființare. Dupa alte citeva cuvintări a inceput vizitarea sălilor muzeale, care a durat circa două ore. La intrare, pe poarta de fier forjat era inscris anul infiintării muzeului, 1908, apoi, imediat, se afla sala de lucru și biblioteca in care se găseau peste 4.000 de volume despre teme din mai multe domenii precum botanică, geologie, preistorie, etnografie sau muzeologie. Totodată, aici se găseau si manuscrise, hărți și fotografii. Mai erau expuse monede și medalii din Transilvania, Austro-Ungaria, România (Țara Românească și Moldova), Serbia, pe lângă un număr mare de monete grecești și romane. In total de vreo 12.000 de bucăţi.

Prima sală conţinea obiecte istorice legate de colonizarea Ordinului Cavalerilor Teutoni în Ţara Bârsei, arme şi unelte din vremea turcilor şi exponate din vremea răscoalei curuţilor şi din timpul revoluţiei de la 1848-49. În nişa primei ferestre se puteau privi obiecte legate de activitatea judelui braşovean Michael Weiss (monede, sabia sa cu trei muchii), iar în nişa celei de-a doua — relicve rămase de pe urma marelui incendiu din 21 aprilie 1689. Tot aici se regăseau spadele călăilor cetăţii şi butucul de lemn pe care se despicau capetele. Fixate de pereţi, în partea superioară erau expuse insignele şi firmele vechilor magazine braşovene, având pictat simbolul negustoriei respective (o cheie, o pălărie etc.)

Sala "Vechiul Brasov", cu macheta orasului.
A doua sală avea drept punct central o machetă a cetăţii medievale a Braşovului, realizată de către profesorul de desen sas Ioan Hermann cu ajutorul soţiei şi copiilor săi. Astăzi, această machetă se află expusă în cadrul expoziţiei permanente „Cetatea Braşovului şi fortificaţiile din Ţara Bârsei”, aflată în Bastionul Ţesătorilor. Pe pereţii laterali ai încăperii se află expuse tablouri cu vechi biserici şi case, paloşe folosite la executarea pedepsei cu moartea, unelte de tortură, scripte judiciare şi administrative, monede din secolele al XV-lea — al XVI-lea, steaguri de breaslă cusute cu fir de aur. Tot aici se afla şi o tablă îngustă de lemn cu inscripţia „Straffe für Diebe, Verhehler” („Pedeapsă pentru hoţi, tăinuitori”), ce trebuia să fie agăţată de gâtul vinovaţilor care erau legaţi la stâlpul infamiei din Piaţa Sfatului. În faţa uşii acestei încăperi erau expuse obiecte ale breslelor meşteşugăreşti, ale vecinătăţilor şi ale culturii şcolare, ştiinţifice şi bisericeşti a saşilor braşoveni.

A treia sală avea o tematică religioasă, aici fiind expuse veşminte preoţeşti, altare cu aripi (între care trei din secolul al XVI-lea, aparţinând bisericii din Feldioara), biblii şi cărţi de rugăciuni, statui de sfinţi, tablouri şi feţe de masă pentru altare, obiecte de cult, crucifixuri şi candele.

Cea de-a patra sală a fost dedicată în principal dezvoltării industriale şi comerciale a Ţării Bârsei. În centru se aflau produse ale breslelor braşovene, în special obiecte de argint şi aur. Vitrinele aflate de-a lungul pereţilor conţineau hărţi poştale şi de comunicaţie şi diverse date. În rest puteau fi admirate obiecte de construcţie, mobile, arme şi accesorii de vânătoare, costume naţionale etc.

A cincea sală era dedicată unei colecţii etnografice: ceramică, porturi, ornamente şi ţesături, produse ale industriei casnice săseşti. Într-o încăpere alăturată erau expuse obiecte ale românilor: porturi, icoane, podoabe şi bijuterii, tulnice, fluiere, toiege ciobăneşti şi ouă încondeiate din Bran; apoi produse ceangăieşti: tablouri şi broderii, şi în sfârşit mărgăritare şi unelte ţigăneşti din Crizbav.

Sala "Preistorică".
Sala a şasea conţinea o vastă colecţie preistorică din Ţara Bârsei, donată de către directorul Julius Teutsch: unelte din epoca de piatră descoperite în pasul Buzău, ceramică găsită pe dealurile Melcilor şi Şprenghi din Braşov, unelte de piatră şi os de lângă Bod şi Hărman, ceramică pictată, vârfuri de săgeţi, unelte de tatuaj, figurine umane şi animale din lut şi un schelet uman descoperit îngropat într-un sarcofag, în curtea băncii Sparkasse din centrul Braşovului. De asemenea, urme ale civilizaţiei Aurignac, găsite pe Valea Cremenei, în Buzăul ardelean. Tot aici se aflau expuse rămăşiţe animale: un schelet de urs de peşteră şi unul de mamut din epoca diluviană, fosile din eocen şi melci pietrificaţi din jurassic; apoi minerale din liasic, plante carbonizate şi minereuri de argint din zona Zărneştiului. Colecţia geologică era completată cu mostre de roci, hărţi şi diagrame care explicau evoluţia zonei.

A şaptea şi ultima sală, mai mică, era mobilată cu trofee de vânătoare împăiate (un cerb, un urs, un lup, o vulpe, un mistreţ, o pisică sălbatică), reptile din Ţara Bârsei, insecte şi fluturi, schelete de animale. De asemenea se mai aflau expuse păsări împăiate, atât specii care trăiesc împrejurul Braşovului, cât şi cele care apar în această zonă mai rar.

Muzeul putea fi vizitat zilnic între orele 10 şi 12 a.m., contra unei taxe de 10 lei duminica şi 20 de lei în restul săptămânii (în moneda anului 1938). Grupurile mai mari de 5 persoane beneficiau de reducere; studenţii puteau intra cu 10 lei şi în timpul săptămânii, iar copiii cu doar 2 lei.

Prin activitatea colecţionarilor care au înfiinţat muzeul, Braşovul acelor vremuri a devenit un centru al cercetărilor în domeniul preistoriei, cu renume şi peste hotare. Muzeul a fost desfiinţat la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial. Ceea ce a mai putut fi salvat din colecţiile sale a intrat în patrimoniul Muzeului Regional Braşov, întemeiat în 1950.

Surse info:

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

8 mai 1956 - S-a nascut Ioan Ghise, primar al Brasovului intre anii 1996-2004

Inainte si Dupa. Intersectiile din Brasov, cu semaforizare si cu sensuri giratorii (Galerie foto)

Brasov - Strada Iuliu Maniu, in timp