1910 - Se inaugureaza Hotelul "Krone", devenit "Postavarul" in perioada comunista, iar apoi "Coroana", in anii '90

Hotelul KRONE, in varianta initiala, restrinsa.

Braşovul era, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, asediat atât de cei care veneau aici pentru afaceri, cât şi de cei care căutau delectarea. "În anotimpul când se caută răcoarea cuiburilor de munţi ca acesta, şi vilele si cafenelele sunt pline de străini, intre care recunoşti indată tipurile de increzuţi şi de păpuşe pe care le trimete Capitala noastră, tipurile de Greci brăileni sau de Nemţi aşezaţi la noi", relatează, în anul 1906, Nicolae lorga. Sextil Puşcariu, în amintirile sale, povesteşte că vara, "când veneau vilegiaturiştii din Ţară, goniţi de căldurile Bucureştilor, mânaţi de dorul de călătorii şi atraşi de aspectul european al Braşovului curat şi ingrijit, de ar fi fost incă odată atâtea hotele, tot nu ajungeau. Oaspeţii trebuiau sa caute camere prin oraş".

În aceste condiţii, se punea, firesc, problema adăpostirii acestui aflux de persoane. Aceasta se făcea, la începutul secolului, în hanuri, hoteluri, vile sau locuinţe particulare. Braşovul avea, în jurul anului 1900, un număr apreciabil de hanuri si hoteluri. Provenite, în majoritatea cazurilor, din transformarea vechilor hanuri mari ale oraşului sau din foste locuinţe particulare, acestea, chiar dacă, în unele cazuri fuseseră considerate cele mai frumoase case din oraş, în ciuda îmbunătăţirilor care li se aduseseră pe parcurs, erau improprii condiţiei de hotel în accepţiune modernă. Se punea din ce în ce mai acut problema unui hotel modern, care să corespundă timpului şi destinaţiei sale.

Problema construirii acestui hotel a fost soluţionată prin fondarea, în anul 1908, a unei societăţi pe acţiuni, "Hotel Krone Aktiengesellschaft", ai cărei principali acţionari au fost, aşa cum rezultă din dosarul înmatriculării firmei, Casa Generală de Păstrare Braşov, Banca Generală de Economii Sibiu, Biserica Evanghelică şi persoane particulare. Capitalul cu care s-a pornit a fost de 400.000 de coroane.

În privinţa locului destinat noului hotel, au existat două variante. Prima dintre ele a fost la Promenadă, pe locul liber dintre Promenada de Jos şi Dealul Cetăţuii (în colţul de vest al actualului Parc Central) , zonă elegantă, de reprezentare, unde se ridicaseră la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX clădiri monumentale. A doua variantă a fost în Cetate, la întretăierea străzii Porţii (Purzengasse, astăzi Republicii) cu strada Cizmarilor (Schustergasse, astăzi Politehnicii), pe locul berăriei, acolo unde fusese odinioară aşezământul Băilor de Jos  În protocolul semnat la 9 martie 1908 între Kronstădter Allgemeine Sparkasse şi National Bank A.G . privitor la problema amplasării noului hotel, se ia decizia ca acesta să se construiască pe locul berăriei din motive practice şi estetice. 

Câteva luni mai târziu, Kronstădter Allgemeine Sparkasse şi National Bank A.G. cumpără terenul berăriei, împreună cu terenurile învecinate, în scopul ridicării unui hotel cu 80 până la 120 de camere.

Berăria va fi cumpărată şi dărâmată în martie 1909. Pentru realizarea clădirii s-a organizat un concurs de proiecte la care au fost invitaţi, în strânsă concurenţă, arhitectul budapestan Josef Huber, arhitectul vienez Paul Brang şi arhitecţii braşoveni Albert Schuller şi Oskar Goldschmidt. În urma consultării Dr. ing. Theodor Fischer, profesor la Scoala Superioară Tehnică din Munchen, s-a stabilit să fie executat, ca fiind cel mai bun proiect, cel al arhitecţilor braşoveni. Opţiunea pentru proiectul lui Albert Schuller este explicabilă din mai multe puncte de vedere. Şcolit la Munchen, acesta propune o clădire impregnată de Jugendstilul munchenez, model care corespundea mai bine gustului comunităţii germane din Braşov, principalul comanditar, decât cel vienez sau budapestan promovat de ceilalţi concurenţi.

Proiectul de concurs, al cărui motto este Lustiger Garden (Grădina veselă), prevede o clădire de colţ cu parter şi trei etaje, cu plan în U, organizată în jurul unei curţi interioare care, în anul 1911, este menţionată ca fiind acoperită cu sticlă. Ea se constituie într-un complex arhitectural multifuncţional prevăzut în spate cu grădină, teren de tenis şi garaje. Programul arhitectonic prezentat este următorul: clădirea pretinde incăperi care se impart in trei grupe: incăperile pentru cafenea, incăperile pentru restaurant si incăperile pentru hotel. 

Gradina-restaurant. 1915.

Cafeneaua trebuie să fie, cu orice preţ, de-a lungul laturii spre Purzengasse. Ea se duce peste colţ, desfăşurându-se până pe Schustergasse. Prin impingerea spre exterior a colţului rotunjit al cafenelei, parterul apare valorificat din punct de vedere estetic şi poate fi cuprins dintr-o singură privire intr-o imagine de ansamblu. Dispoziţia restaurantului, spre Schustergasse şi spre Tâmpa, a rezultat din necesitatea forţată ca sala de mese să fie intr-o relaţie organică cu grădina restaurant printr-o terasă grădină şi pentru a valorifica frumoasa privelişte spre Tâmpa. Grădina făcută astfel, aerisită, aşezată direct la stradă, a făcut posibilă, cu siguranţă, o configuraţie atractivă a exploatarii de vară a restaurantului. 

Forma cu colţ rotunjit a parterului orientează oaspeţii aduşi cu trăsura de la gară conform regulilor şi aici face posibilă protejarea lor prin porticul scos in relief al intrării hotelului in felul cel mai puternic şi fără echivoc. Intrarea in hotel din Schustergasse face posibilă desfăşurarea netulburată a activităţii hotelului. Prin porticul deschis al hotelului se ajunge, printr-o uşă rotativă, pe un drum scurt, in holul central al hotelului, care are in stânga restaurantul, iar in dreapta cafeneaua şi frizeria, in care se intră direct. 

În hol se grupează biroul, camera de scris (corespondenţă), o sală de expoziţii şi marea incăpere a cafenelei. Din hol spre etaje merg scara principală şi liftul. Aspectul total al hotelului caută să ajungă la un efect total plăcut, estetic.

Costurile totale privind clădirea, amenajarea interioară completă, incălzirea centrală şi instalaţia electrică sunt estimate la circa 850.000 de coroane. Construcţia clădirii a început în anul 1909 şi s-a finalizat in anul 1910, când hotelul este înregistrat ca societate pe acţiuni în Registrul meseriaşilor. Tot atunci primeşte şi numele de Hotel Krone (Coroana), pe care îl preia de la hanul cu acest nume de pe Klostergasse (str. Muresenilor). 

Deoarece s-au păstrat planurile şi desenele faţadelor din anul 1909, putem constata că ansamblul nu a suferit modificări majore în timp, nici din punct de vedere planimetric, nici estetic, dovedindu-se astfel că modernitatea sa a fost gândită în perspectivă, functionalitatea lui corespunzând şi astăzi necesităţilor pentru care a fost conceput.

Repartizarea încăperilor pe fiecare nivel demonstrează grija pentru funcţionarea comodă a ansamblului. Serviciile sunt dispuse în aşa fel încât, deşi există o circulaţie comodă între ele, nu se incomodează reciproc, constituindu-se în zone separate, independente, în funcţie de activitaţile cărora le sunt destinate.

Pivnita este destinată proviziilor şi instalaţiilor. Sub cafenea se găsesc două mari pivniţe de vinuri. Sub holul central se află încăperea destinată instalaţiei de încălzire centrală. Pe latura de sub restaurant şi bucătărie se găsesc: o pivniţă de bere, o pivniţă de gheaţă, o pivniţă de cărbuni, o cameră rece pentru carne şi două pivniţe pentru lemne.

Planul demisolului cuprinde: două camere pentru jocuri (sub cafenea), o terasă (pe latura holului hotelului, înspre curtea interioară), o cameră pentru personal (sub restaurant) şi locuinţa administratorului restaurantului (sub zona bucatariei).

Strada Republicii si Hotelul Coroana in anii (19)20.

Planul parterului relevă nivelul cu cele mai multe destinaţii . Acesta este spaţiul public al ansamblului, zona de contact dintre interior şi exterior, cu cel mai mare aflux de persoane, deoarece încăperile existente aici sunt utilizate atât de localnici, cât şi de locatarii hotelului. Din hol se poate ajunge uşor în cafenea (în dreapta) şi în restaurant (în stânga), astfel încât toate cele trei spaţii, deşi separate pentru a nu se incomoda reciproc, sunt într-o legătură firească, permiţând o circulaţie comodă între ele, ceea ce face din ansamblul parterului un tot unitar.

Cafeneaua ocupă toată latura dinspre Purzengasse (Republicii), colţul clădirii şi spaţiul de pe latura Schustergasse (Politehnicii), până la holul de intrare în hotel . Dimensiunile ei vaste şi amplasarea ei înspre strada cea mai circulată din oraş, cu destinaţie pietonală, ne arată că ea este chemată să răspundă nu numai necesităţilor turiştilor, ci şi celor ale localnicilor. Marile ei ferestre permit celor din interior, după obiceiul vienez, să privească trecătorii. Pe latura dinspre curtea interioară a cafenelei , despărţită de aceasta prin trei arcade semicirculare sprijinite pe stâlpi cu bază pătrată, se află o mare sală de biliard. Intrarea în cafenea se poate face atât din holul hotelului, cât şi direct, din Purzengasse, printr-un portic. Între acest portic şi porticul intrării în hotel, cuprinzând tot colţul clădirii, se găseşte lunga terasă a cafenelei.

Aripa clădirii dinspre grădină, în stânga holului de intrare în hotel, este rezervată restaurantului şi anexelor acestuia. Restaurantul, în care se intră din holul hotelului, cuprinde o sufragerie şi o mare sală de mese cu ferestre mari înspre grădină. În continuare se găseşte zona de serviciu: o mare bucătărie, o încăpere pentru spălarea şi pregătirea alimentelor, cămara şi rezervorul de apă. Tot la parter se mai găsesc, amplasate cât mai comod cu putinţă, două toalete prevăzute cu confort modern (chiuvete, vase WC, pereţi placaţi cu faianţă), fiecare dintre ele având spaţii separate pentru domni şi pentru doamne. La capetele aripilor laterale ale clădirii există două ganguri, care fac trecerea din stradă înspre curtea interioară. Cel dinspre Purzengasse este destinat circulaţiei pietonale, iar cel dinspre Spitalsgasse circulaţiei vehiculelor care asigurau aprovizionarea. 

Etajele clădirii sunt destinate exclusiv zonei private (camerele de oaspeţi şi încăperile utilitare strict necesare). Ele sunt aşezate de o parte şi de alta a unui coridor care se constituie în coloana vertebrală a fiecărui nivel. Din punctul de vedere al repartizării încăperilor, se observă amplasarea camerelor de hotel în general înspre stradă şi înspre Tâmpa, pentru a oferi o privelişte agreabilă, în timp ce încăperile de serviciu sunt amplasate înspre curtea interioară. Fiecare etaj este prevăzut, la nivelul corpului central, cu câte o baie pentru domni şi una pentru doamne şi cu câte două cabinete de toaletă , prevăzute cu chiuvete şi vase WC, amplasate la capetele aripilor laterale, astfel încât să se asigure turiştilor tot confortul necesar. 

Planul etajului 1 relevă următoarea configuraţie: 31 camere de hotel, încăperi "utilitare" (bucătărie, cameră pentru chelneri, cameră pentru cameriste, spălătorie de rufe), două băi (pentru femei şi bărbaţi), două toalete (compartimentate doamne/domni). Tot la acest nivel se găsesc terase, orientate înspre stradă sau înspre Tâmpa, care creează spaţii de intimitate în exterior facilitând, în acelaşi timp, contemplarea peisajului şi a forfotei străzii. O astfel de terasă se găseşte deasupra porticului intrării în cafenea, alta deasupra porticului intrării în hotel, iar o a treia înspre grădină, pe toată lungimea zonei restau rantului. La capetele aripilor laterale se găseşte câte un balcon (înspre curtea interioară) şi câte o mică curte acoperită cu sticlă. 

Planul etajului 2 are aproape aceeaşi configuraţie cu cel al etajului 1, dar lipsesc terasele. Aici se găsesc 33 de camere. La etajul 3 se găsesc 22 camere de hotel, o mare cameră cu paturi în comun, camera cameristelor, spălătorie, (cu încăperi separate pentru spălat şi pentru călcătorie), locuinţele personalului.

În total, hotelul are 86 de camere pentru oaspeţi , 6 băi , 8 toalete, 2 spălătorii, 3 bucătării , 6 camere pentru personal , 6 camere de locuit pentru personal şi locuinţa administratoru lui.

Complexul funcţionează ca un tot unitar în diversitatea sa, funcţional şi confortabil, având în interior tot ceea ce ii trebuie pentru o viaţă proprie. Singurele sale necesităţi din exterior sunt turiştii şi proviziile. 

Clădirea nu este închisă în sine, ci, conform principiilor moderne ale epocii , într-o permanentă comunicare cu exteriorul realizată prin spaţiile intermediare (porticuri deschise, terase, balcoane, curţi acoperite cu sticlă, ferestre multe şi mari, plafoane vitrate). Modernitatea clădirii rezultă din concepţia ei în conformitate cu cele două principii esenţiale care prevalează în arhitectura 1900 şi care vor pune bazele arhitecturii moderne: principiul utilităţii şi principiul funcţiei organice, după care funcţia clădirii determină atât configuraţia planului, cât şi conformaţia faţadei.

Diversitatea faţadelor hotelului Krone face ca el să ofere, în funcţie de punctul din care este privit, aspecte diferite, care îi conferă varietate vizuală şi estetică.  

Preferinţa arhitecturii 1900 pentru spaţiile mari şi luminoase nu s-ar fi putut concretiza fără ajutorul noilor materiale de construcţie folosite acum pe scară din ce în ce mai largă: fierul (oţelul), betonul armat şi sticla, care au generat forme şi structuri noi. Betonul armat a cucerit arhitectura modernă permiţând construcţia monolită şi proiectarea unor noi elemente de construcţie: terase şi elemente în consolă (bow-windows), care au determinat o mai mare plasticitate a maselor. 

Folosirea betonului armat le-a permis arh itecţilor braşoveni realizarea de spaţii ample tăvănite şi ferestre multe şi mari , care permit utilizarea la maxim a luminii naturale, făcând ca interiorul clădirii să fie deosebit de luminos, chiar şi în spaţiile lipsite de lumină naturală directă (vezi holurile hotelului). La aceasta contribuie şi plafoanele vitrate (utilizate mult în epocă în toată Europa) ale sălii de biliard, camerei pentru bagaje şi, foarte probabil, ale sălii de expoziţii (astăzi transformată).

O menţiune specială trebuie făcută în legătură cu valorificarea estetică şi funcţională a casei scării principale a hotelului, al cărei perete exterior este străpuns de ferestre mari, care îi urmăresc traseul , făcândul vizibil din exterior. 

Decoraţia exterioară discretă, folosită cu economie, se subordonează volumului ansamblului şi structurii compoziţionale a fiecărei faţade apelând, prin sobrietate şi geometrism, stilul german. 

Urmărind principiul 1900 al unităţii dintre arhitectură, decoraţie interioară şi mobilier, arhitecţii s-au preocupat de amenajarea interioară completă, mobilând spaţiile diferenţiat, cu mobilier modern, adecvat fiecăruia şi, în acelaşi timp, în concordanţă stilistică cu întregul. Astfel, în holul hotelului, sunt amplasate banchete tapiţate şi o garnitură de hol compusă dintr-o masă şi trei fotolii din nuiele împletite. 

Restaurantul şi cafeneaua au fost mobilate şi ele cu piese adecvate funcţiei: mese şi scaune special concepute la începutul secolului XX pentru acest tip de încăperi, mobilier de serie simplu şi nepretenţios, purtând caracteristicile stilistice ale Artei 1900 germane şi austriece. Mesele din restaurant au picioarele în balustru, iar cele din cafenea, a căror funcţionalitate exclude faţa de masă, aveau blatul din marmură roşie. Scaunele sunt din lemn curbat, de tip Thonet. Spaţiile publice de la parter erau iluminate cu candelabre suspendate, tributare şi ele, din punct de vedere formal, modelelor muncheneze (clădirea dispunea de curent electric). Forma şi dispunerea acestora diferă de la o încăpere la alta, în funcţie de necesităţi. În hol, ele sunt simple, cu un singur bec, iar în cafenea şi restaurant sunt cu mai multe braţe.

În hol şi restaurant se pot observa false şeminee, a căror deschidere este camuflată de panouri decorative metalice. Aceasta este soluţia muncheneză de a masca marile guri de căldură de la nivelul inferior al pereţilor. Atât aceste panouri, cât şi cuierele şi grilele decorative ajurate ale guri lor de căldură/ventilaţie de la nivelul superior al pereţilor, au fost executate la Viena.

Arhitecţii au folosit, atât în decoraţia exterioară, cât şi în cea interioară , materiale diverse (stuc, alamă, lemn, sticlă), în concordanţă cu locul, obiectul , forma sau suprafaţa care se constituia ca decor. 

Dintre obiectele utile care se mai pot observa în interiorul hotelului, remarcăm un barometru şi un termometru amplasate în holul hotelului şi ceasurile de perete existente atât în hol, cât şi în cafenea şi restaurant. 

Urmărind să aibă tot confortul modern, hotelul se integrează începutului de secol XX, care se foloseşte de cuceririle mecanicii (iluminatul electric, încălzirea centrală, aeraţia). Prezentarea hotelului din anul 1912 menţionează că acesta foloseşte toate cuceririle înzestrării moderne. lnstalaţia de încălzire centrală difuzează căldura în toată clădirea, prin gurile de căldură de la nivelul superior al pereţilor şi din tavan. Vara, aceeaşi instalaţie prelua aerul cald de afară şi îl trecea printr-o pânză de apă, transmiţându-l apoi în clădire, prin aceleaşi guri, răcoros şi umed. Ea filtra, de asemenea, aerul din interior, evacuând gazele, fumul şi praful. Această instalaţie era, de fapt, o instalaţie de aer condiţionat.

Hotelul se autoalimentează cu apă dintr-un bazin propriu, aflat în pivniţă, dispunând astfel de apă curentă rece şi caldă. Pompa de apă a fost fabricată la Berlin. În anul 1911, hotelul cere ca, în locul motorului Diesel pentru încălzit apa, să se instaleze conducte de apă caldă. lnstalaţia de curent electric permite atât funcţionarea dotărilor tehnice ale clădirii, cât şi iluminatul ei optim şi confortabil. 

Deşi are numai trei etaje, clădirea este dotată cu lifturi atât pentru mărfuri (din pivniţă înspre nivelurile superioare), cât şi pentru persoane, care asigură confortul activităţilor curente şi al oaspeţilor hotelului. Serviciile liftului pentru persoane, care pleacă din holul hotelului, sunt asigurate de un lift-boy, care trebuie să întrunească anumite calităţi şi care, în anul 1911 era un negru îmbrăcat în livrea roşie. 

Hotelul are, de asemeni, telefon. Nu în ultimul rând, el este dotat cu aparatură modernă la bucătării (sobe de gătit moderne) şi la spălătorii (maşini de spălat şi mari maşini de călcat cu calandru). Tot ca un element tehnic de confort pot fi amintite şi uşile pivotante prin care se intra în cafenea şi în restaurant. Acestea, pe lângă faptul că nu trebuiau închise/deschise cu mâna, asigurau menţinerea temperaturii în interior şi, în acelaşi ti mp, o ventilaţie rezonabilă. Ele au existat până în deceniul 9 al secolului XX.

În spatele clădirii, pe latura dinspre Tâmpa, s-au prevăzut în proiectul de concurs o grădină şi un teren de tenis al căror scop era acela de a oferi oaspeţilor un mic spaţiu de agrement. Dacă terenul de tenis nu s-a mai amenajat, grădinii i s-a acordat o atenţie specială. 

Hotelul Krone extins dupa 1926.

Orientată spre frumoasa privelişte spre Tâmpa, concepută ca grădină-restaurant, ea este în relaţie organică cu restaurantul prin terasa acestuia. Aerisită, cu acces direct şi la stradă (Schustergasse), ea a făcut posibilă, cu siguranţă, o configuraţie atractivă a exploatării de vară a restaurantului. 

Capacitatea hotelului devine în curând neîndestulătoare, astfel că în anul 1926 se construieşte aripa nouă, pe Schustergasse, în continuarea celei vechi, după planurile aceloraşi arhitecţi. Numărul camerelor se va ridica acum la 200. Proiectul faţadei acestei aripi arată că arhitecţii au integrat-o din punct de vedere stilistic faţadei dinspre Schustergasse a vechiului hotel. 

În aripa veche se aduc acum anumite modificări: în restaurant apar mai multe separeuri, iar sala de biliard este transformată într-o luxoasă sală pentru nunţi. Hotelului i se vor mai aduce şi unele îmbunătăţiri tehnice pentru sporirea confortului: dotarea apartamentelor cu băi, apă curentă caldă şi rece în fiecare cameră, serviciile dirijate printr-un semnal luminos silenţios, centrală telefonică cu legătură directă în camere, instalaţie de trezire electrică şi altele. Odată terminat, hotelul devine un punct de atracţie, bucurându-se atât de aprecierea străinilor, cât şi a localnicilor.

În anul 1911, revista "Die Karpathen" prezintă noul hotel : "Acum s-a făcut, in sfârşit, şi la Braşov o clădire modernă, care poate fi numită cu mândrie vesteuropeană: Hotelul Krone, construit de arhitecţii Schuller şi Goldschmidt. Este cel mai mare, mai frumos şi cel mai confortabil hotel din Transilvania. Are o sută de camere şi reprezintă o valoare de 1 000 000 de coroane, este in cel mai bun stil arhitectonic neogerman şi din cel mai nobil material şi foloseşte toate cuceririle tehnicii constructive moderne şi ale inzestrării moderne operă a civilizaţiei moderne." 

Parfumul epocii ni se dezvăluie prin intermediul amintirilor avocatului Aurel Nistor: ,,Mă obişnuisem de când eram stagiar să intru la ”Coroana” de pe strada Porţii, să beau şvarţ-ul, un amestec de cafea şi cicoare, sau o cafea cu lapte. Alegeam masa de lângă orchestră, iar seara ocupam totdeauna aceeaşi masă, luând cina, bând încă un şvarţ şi nu prea arareori şi un vin. Se cântau potpuriuri din operete, muzică vieneză, valsuri, polci, ländlere tiroleze cu iodlere, romanţe, canţonete, muzică populară, mai mult ardelenească, cu ardelene turbate, cu fecioreasca cum scrie la carte, muzică ungurească cu ceardaşuri focoase, apoi muzică rusească cu cazaciocuri îndrăcite şi cu melodii sentimentale care-ţi topeau sufletul de jale şi-ţi uscau gâtlejul de sete. Localul nu era restaurant sau berărie ca acum, ci numai cafenea. Se serveau diverse sortimente de cafea şi numai excepţional mâncare, pregătită la minut. Seara puteai comanda tot felul de băuturi. De trei ori pe săptămână, în fiecare joi, sâmbătă şi duminică, în sala de la subsol, de la orele zece seara, se dansa”.

În anul 1936, la jubileul de argint al hotelului, ziarul "Kronstadter Zeitung" publică un articol elogios, menţionând că acesta "este construit intr-un stil frumos, corespunzător scopului şi serveşte ca model. Bunul său renume a trecut dincolo de graniţele României Mari pentru că oferă o şedere plăcută şi comodă şi confort vest european, care asigură cele mai răsfăţate pretenţii ale oaspeţilor, fiind dotat cu toate progresele moderne in privinţa confortului in domeniul hotelier. Restaurantul este de prima clasă, iar cafeneaua, aranjată cu gust, are o frumoasă pardoseală pentru dans. De aceea, ea este, in fiecare seară, punctul de intâlnire al societăţii bune din Braşov, căreia îi oferă orchestră de salon, renumitele vinuri de Transilvania ale hotelului şi alte specialităţi."

Holul si receptia hotelului.

Păstrându-şi vechea înfăţişare, ansamblul funcţionează şi astăzi ca hotel şi restaurant, cu menţiunea că restaurantul a luat locul vechii cafenele, iar spaţiile fostului restaurant, cu luxoasa sufragerie, au plătit tributul anilor 90 ai secolului XX, devenind săli de jocuri de noroc. Acest complex, odinioară prilej de măndrie pentru braşoveni, rămâne imaginea unei epoci care preţuia omul şi frumuseţea vieţii.

Coroana a fost cel mai atrăgător şi select hotel din Braşov, până în 1939, când a intrat în concurenţă cu Aro Palace. În perioada comunistă, hotelul şi-a schimbat numele în Postăvarul, pentru că vechea denumire aducea aminte de monarhie. După anul 1990, şi-a reluat vechea denumire.

In anii 2000, hotelul prezenta urmatoarele caracteristici:

Capacitate totala cazare:

- 152 de locuri

- 76 camere duble

- 2 garsoniere

- 2 apartamente

Servicii incluse in pretul camerei: receptie 24 de ore, internet (lobby hotel), apel de dimineata, transportul bagajelor, seif, transmitere de mesaje, ziare, curierat, informatii culturale si turistice, rezervare de bilete, apelare taxi.

Sursa info: 

• Revista Cumidava. 2002. "Hotel Krone. Reflexe Jugendstil la Brasov". Autor: Anca Maria Zamfir
• Aurel A. Nistor, ”Oameni şi munţi. Evocări din Braşovul secolului XX”
• Hotel Coroana

Sursa foto: (interioare) Hotel Coroana