29-30 iunie 1521 - Datarea celui mai vechi document scris in limba romana - Scrisoarea lui Neacsu din Campulung catre judele Brasovului
 |
| Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung catre judele Brasovului. |
„Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung“ (1521) este cel mai vechi document scris în limba română. Scrisoarea a fost descoperită în anul 1894 de Friedrich Stenner în Arhivele Brașovului și regăsită după 1900 de Nicolae Iorga, care a studiat-o ca material documentar privind istoria noastră. Documentul original pe hârtie, cu pecete aplicată pe verso, se află in în Arhivele Brașovului si se referă la mișcările militare ale otomanilor la Dunăre și trecerea lui Mehamet-beg (Mohammed-Beg) prin Ţara Românească. El conţine un secret de mare importanță, Neacșu Lupu, negustor de vază din Câmpulung-Muscel, avertizându-l pe Johannes Benkner, judele Brașovului, despre o invazie a turcilor asupra Ardealului și Ţării Românești ce tocmai se pregătea la sudul Dunării.
Scrisoarea nu este datată, dar istoricul Nicolae Iorga a constatat că documentul se referă la campania sultanului Suleiman Magnificul, pentru cucerirea Belgradului (1521), iar din jurnalul de campanie al sultanului reiese că acesta a plecat din Sofia la 22 iunie 1521, pe baza acestor însemnări s-a stabilit ziua de 29 sau 30 iunie ca fiind data la care Neacșul din Câmpulung a expediat scrisoarea. Textul transliterat a fost adus la cunoștință publică de Nicolae Iorga in 1901, într-o notă de subsol, iar reproducerea cu slove, tot ca notă de subsol, de Ioan Bogdan, în 1905. A fost publicat complet de un proaspăt absolvent de Istorie, Stefan Nicolăescu, în 1905. În timpul primului război mondial, împreună cu alte documente, scrisoarea a fost dusă, pentru evitarea distrugerii ei, mai întâi la București, apoi la Moscova. În anul 1935, a ajuns înapoi în arhiva orașului Brașov - mutată între timp în sediul fostului Bastion al Fierarilor, actualul sediu al Arhivelor Statului din Brașov - unde se află și în prezent.
 |
| Atacul otoman asupra Belgradului. 1521. Sursa foto: Wikipedia |
La scurtă vreme după ce a urcat pe tronul Imperiului Otoman, în toamna anului 1520, sultanul Soliman (Suleiman) a reluat politica de expansiune spre centrul Europei. Profitând de faptul că Europa era divizată din cauza diferitelor rivalităţi şi mai cu seamă de lupta dintre marii suverani ai vremii, respectiv împăratul romano-german, Carol Quintul, şi regele Franţei, Francisc I de Valois, sultanul Soliman a hotărât să pornească un atac împotriva cetăţii Belgrad, considerată de otomani, de mai multă vreme, drept „poarta” către inima Europei. Despre această expediţie avea să relateze şi Neacşu din Câmpulung în Scrisoarea sa din 1521 către Hans (Johannes) Benkner.
TEXTUL SCRISORII
Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I bogom darovanomu jupan Hanăș Bengner ot Brașov mnogo zdravie ot Nécșu ot Dlăgopole. (= Preaînțeleptului și cinstitului, și de Dumnezeu dăruitului jupân Hanăș Bengner din Brașov multă sănătate din partea lui Neacșu din Câmpulung, n. n.).I pak (=și iarăși) dau știre domnie tale za (=despre) lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul au eșit den Sofiia, și aimintrea nu e, și se-au dus în sus pre Dunăre.I pak să știi domniia ta că au venit un om de la Nicopole de miie me-au spus că au văzut cu ochii lor că au trecut ciale corăbii ce știi și domniia ta pre Dunăre în sus.I pak să știi că bagă den toate orașele câte 50 de omin să fie de ajutor în corăbii.I pak să știi cumu se-au prins nește meșter(i) den Țarigrad cum vor treace ceale corăbii la locul cela strimtul ce știi și domniia ta. I pak spui domniie tale de lucrul lui Mahamet beg, cum am auzit de boiari ce sunt megiiaș(i) și de generemiiu Negre, cum i-au dat împăratul sloboziie lui Mahamet beg, pe io-i va fi voia, pren Țeara Rumânească, iară el să treacă.I pak să știi domniia ta că are frică mare și Băsărab de acel lotru de Mahamet beg, mai vârtos de domniile voastre.I pak spui domniietale ca mai marele miu, de ce am înțeles și eu. Eu spui domniietale iară domniiata ești înțelept și aceste cuvinte să ții domniiata la tine, să nu știe umin mulți, și domniile vostre să vă păziți cum știți mai bine.I bog te veselit. Amin."(=Și Dumnezeu să te bucure. Amin)
Spre deosebire de primele documente ale altori limbi, cum ar fi spre exemplu Cartea capuană pentru limba italiană, sau Jurămintele de la Strassburg pentru cea franceză, - texte mult îndepărtate de limba vorbită, precum și în timp - , limba scrisorii lui Neacșu este foarte puțin deosebită de româna vorbită astăzi. Excepție fac numai formulele de introducere și de încheiere ale mesajului ce trebuia transmis, se vede, cu cea mai mare repeziciune și claritate, fără intermediul vreunui scrib, la mijloc fiind un document secret de mare importanță. Din capul locului trebuie observate precizia și laconismul expresiei.
 |
| Brasovul in secolul XVII. Sursa foto: Wikiwand |
Slavonismul "I pak" ( =și, și iarăși, din nou, de asemenea) ne poate conduce la bănuiala că misiva din 29-30 iunie 1521 urma altora de aceași natură. Această concluzie duce și adaosul din atributiva: "că au trecut ceale corăbii ce știi și domniia ta". Formula "I pak" este utilizată aici cam în felul latinismului modern idem, dar și, în lipsa regulilor și semnelor de punctuație, pentru marcarea începutului fiecăreia din cele șapte fraze care compun textul. Caracterul eminamente oral al mesajului se poate observa prin intrarea grabnică în subiect, realizată cu construcția în dativ "dau știre domniei tale", ori prin expresia la pers. I și a III-a "cum am auzit eu", "au venit un om de la Nicopole de mie mi-au spus că au văzut cu ochii", "cum am auzit de boiari și de genere-miiu Negre".
Perfect inteligibil, până într-atât încât chiar fără glosar am putea deduce înțelesurile celor două cuvinte slavonești, textul prezintă totuși câteva caracteristici specifice limbii de la începutul secolului al XVI-lea: forma veche de auxiliar au la pers. III-a sg. a perfectului compus: au eșit, se-au dus, mi-au spus, au văzut, au dat; lucrul din lat. lucrum (=câștig) are aici înțelesul de lucrare, faptă, acțiune; (compară cu cronica lui Gr. Ureche, în pasajul cu portretul lui Ştefan cel Mare: "Aimintrilea era om întreg la fire, neleneș, și lucrul său îl știa a-l acoperi"); aimintrea forma veche și populară a lui alminteri, provenită din lat. alius+mentem ; corăbii păstrează pe a, ceea ce în sec. XVI nu era extinsă alternanța morfologică a, sing. corabie, cu ă, pl. corăbii; tote, omin, vostre: diftongul oa e notat cu o, probabil numai un fapt de grafie; omisiunea lui i final pentru pluralele meșter(i),megiiaș(i), forme scriptice populare mult frecvente și astăzi, pluralul fiind marcat în primul caz prin articolul nehotărât nește, iar în cel de al doilea prin verbul sînt; omisiunea lui i final, fenomen arhaic și popular deasemeni, are loc și în cazul lui lu(i), den în loc de din, probabil și un fapt de grafie; articolul proclitic la genitiv-dativ de, în loc de de la, de boiari", de genere-miiu"; notarea lui u final în cumu (=că); popularul muntenesc miu, în loc de meu, de fapt pronunțat și astăzi, în Muntenia mai ales, cu lungirea vocalei i, mieu: "genere-miiu", mai marele-miu"; forma io, provenită din lat. ubi a adverbului de loc unde, existentă și azi în graiul sud-transilvan sub forma iu sau io; strimt, din lat. strictus, existent dialectal până în zilele noastre (compară cu "Cu greu și cu strimt iaste neștine a da cap și începătură fieștecăruia lucru", Stolnicul Constantin Cantacuzino, Istoria Ţării Rumânești, în Cronicari munteni, I, p. 3, ed. Mihail Gregorian, 1961); se-au, în loc de s-au, cu păstrarea lui e: "se-au dus"; pre în loc de pe: "pre Dunăre în sus" etc.
Clară, concisă, cursivă, expresivitatea limbii române în Scrisoarea lui Neacșu este datorată și elementelor latine. Fondul latin, arată lingviștii care se ocupă cu statistica, reprezintă 92,31%, cu o frecvență absolută de 89,47%. Se mai constată că, din cele 112 unități ale textului, 67 cuvinte de origine latină pot fi aflate și în alte 7 limbi neolatine. Concluzia este că limba română, la momentul apariției ei în scris, era pe deplin și de multă vreme participantă la panromanismul european.
PERSONAJELE DIN SCRISOARE
Expeditorul: Neacșu Lupu din Câmpulung
 |
| Sursa foto: Muscelpedia |
Destinatarul: Hans Benkner
Despre adresant, Ioan, Johannes ori Hans, Hanăș, Benkner, Bengner, Beagnăr - în funcție de pronunțiile română, germană sau maghiară ale acestui nume - știm că era județul (primarul, primul magistrat, Burgermeisterul) cetății Brașovului. Documentele arată că ocupa această funcție și în 1511, dar și multă vreme după data primirii scrisorii de la Neacșu din Câmpulung, în 1545 și în 1559. (Putem însă presupune foarte bine că au fost doi Burgermeisteri ai Brașovului cu acest nume, tată și fiu, știut fiind că, în multe cazuri, magistratura cetății se moștenea). La 1559 sprijinea pe diaconul Coresi spre a tipări Întrebarea creștinească, care nu este altceva decât traducerea Catehismului lutheran. Împreună cu alți doi fruntași ai comunității săsești, Fuchs și Honterus (acesta din urmă fiind celebrul predicator și cărturar, militantul cel mai activ al lutheranismului), întemeiase la Brașov o "moară" de hârtie, prima întreprindere de acest fel de pe teritoriul românesc. Ştia bine românește și încuraja scrisul în limba română, îndemnând pe români la îmbrațișarea lutheranismului, cum aflăm din Cronicon Fuchsis-Lupinae Oltarium (editată de J.Trausch în 1848). În acest sens Coresi îl și pomenește în predoslovia Evangheliarului de la 1560.
Soliman Magnificul
 |
| Sursa foto: Wikipedia |
În cele din urmă, sultanul Suleiman a ajuns cu oastea sa sub zidurile Belgradului. După mai bine de o lună de asediu, în care otomanii au săpat canale subterane şi au tras în continuu cu tunurile asupra cetăţii, sultanul a cucerit Belgradul, în ziua de 29 august 1521, el dând astfel o puternică lovitură regatului maghiar.
Mehamet-beg
Mehamet-beg, "lotrul", era sângeapul Nicopolei, cunoscut și sub numele de Mehmet fiul lui Ali-beg Mihaloglu, unul dintre cei mai activi colaboratori ai sultanului. În aprilie 1508 instala pe tronul Ţării Românești pe Mihnea zis "cel rău", peste doi ani, în 1510, garanta pentru Vlăduț, fiul lui Vlad Călugărul, mijlocind împăcarea cu partida Craioveștilor, în martie-mai 1522, izgonea pe Theodosie, fiul lui Neagoe Basarab, instaura, pentru scurt timp administrația turcească, cu pașale și subpașale, numiți să guverneze orașele și satele țării etc.
Neagoe Basarab
 |
| Neagoe Basarab. Sursa foto: Wikiwand |
"Băsărăb" este Neagoe Basarab urcase pe tronul Ţării Românești în 23 ianuarie 1512 . După ce a urcat pe tronul Țării Românești, Neagoe Basarab a încurajat dezvoltarea comerțului și meșteșugurilor, iar pe plan diplomatic a încercat să mențină relații de prietenie cu Ungaria. A practicat o politică de echilibru, căutând să contrabalanseze suzeranitatea turcească prin legături diplomatice cu puterile creștine. Este ctitorul complexului monahal și al bisericii monument din Curtea de Argeș (1517). A încercat să stabilească relații diplomatice cu Veneția și Roma, și chiar să medieze conflictul dintre creștinii ortodocși și catolici. Neagoe Basarab este autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii vechi sud-est europene, "Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul sau Teodosie", scrisă în slavonă, dar tradusă după cum s-a speculat de Udriște Năsturel în română cândva pe la jumătatea veacului al XVII-lea (există o copie atestată în limba română din 1654).
La 15 septembrie 1521, Neagoe Basarab Voievod se stingea din viaţă el fiind înmormântat în măreaţa sa ctitorie de la Argeş, fapt consemnat chiar pe piatra sa mormântală de marmură: “† A răposat robul lui Dumnezeu, Io Neagoe voievod şi domn a toată Ţara Românească şi al Podunaviei, luna septembrie 15 zile, în anul 7029 [...]; a domnit 9 ani şi jumătate”. Tot astfel, din Letopiseţul Cantacuzinesc aflăm că Neagoe Basarab “au domnit cu bună pace, până au murit în domnie. Şi l-au îngropat în sfânta şi minunata mănăstire lui, în Argeş”.
Surse info:
Comentarii
Trimiteți un comentariu