26 mai 2017 - A fost receptionata parcarea multietajata din Poiana Mica, functionala in sistem Park & Ride
![]() |
Parcarea si statia autobuzului 60. Luna mai 2017. |
După anul 2010, municipalitatea a căutat o solutie pentru ca staţiunea Poiana Brasov să nu mai fie supraaglomerată iarna si a gindit o parcare de tip Park&Ride in Poiana Mică (vis-a-vis de Cabana Junilor), astfel ca turistii care vin în staţiune cu autoturismul propriu să aibă posibilitatea de a-şi lăsa maşina într-o parcare multietajata şi să-şi continue drumul cu microbuze până în zona pârtiilor cu autobuze de transport in comun.
După ce au fost depăsite unele probleme legate de licitatia pentru execuţia parcării şi a terminalului de transport public, lucrările au demarat în luna martie 2014 si au fost sistate pe perioada iernii, din cauza temperaturilor scăzute, cind proiectul fusese realizat în proporţie de doar 25%. Lucrările s-au reluat în luna martie 2015 si trebuiau finalizate până în octombrie, cind întreaga investiţie trebuia predată la cheie.
Pentru constructia parcării s-au accesat fonduri europene, dar o parte din finantarea s-a pierdut, după ce in primăvara lui 2016 constructorul a abandonat lucrările, in conditiile in care construise 85% din parcare. Ulterior, Primăria Brasov a desemnat un nou constructor si a plătit din bugetul local 8 milioane de lei pentru finalizarea investitiei.
Intr-un final, in data de 26 mai 2017, primarul George Scripcaru a prezentat parcarea finalizată. "Mă bucur că, în sfârşit, am finalizat această investiţie, atât de necesară descongestionării traficului din Poiana Braşov. Vor fi 434 de locuri de parcare pentru autovehicule, locuri pentru microbuze şi autobuze, locuri pentru vehicule ale persoanelor cu handicap și locuri pentru biciclete. Parcarea va oferi toate facilităţile unei parcări moderne. Foarte important este şi terminalul de transport, care ne va oferi posibilitatea de a prelua turiştii care îşi vor lăsa maşinile în această parcare şi a-i transporta cu autobuze de capacitate mică până în staţiune", a declarat primarul George Scripcaru. Parcarea are 4 niveluri: subsol, demisol, parter şi terasă, însumând 434 de locuri de parcare.
Descriere tehnică:
Locuri parcare autoturisme = 434 locuri (din care 16 locuri persoane cu dizabilităţi),
Nr. locuri de parcare subsol = 102 locuri, din care 16 persoane cu dizabilităţi,
Nr. locuri de parcare terasă = 112 locuri
Nr. locuri de parcare demisol = 112 locuri
Nr. locuri de parcare parter = 108 locuri
Locuri parcare biciclete (la exterior) = 140 de locuri
Locuri parcare transport public - microbuze (la exterior) = 7 locuri
Locuri parcare transport public - autobuze (la exterior) = 2 locuri
Locuri parcare autocare (la exterior) = 6 locuri
Descriere:
Accesul se face în zona parter, atât pietonal, cât şi auto prin două porţi de intrare, iar ieşirea se face la nivelul subsolului.
Zona tehnică asimilată terminalului cuprinde:
- zona acces pietonal pentru public, dotată cu grupuri sanitare, zonă de aşteptare, la intrare şi ieşire, şi un lift adaptat persoanelor cu dizabilităţi.
- zona tehnică: automatizarea accesului şi ieşirii, sistemele de plată, supraveghere video, comunicaţii, sistem de detecţie şi stingere incendii, control iluminat etc.
- taxarea se poate efectua automat sau cu operator.
Proiectul cuprinde şi o staţie de autobuz a viitoarei linii care va asigura transportul public către şi dinspre Poiana Braşov.
De asemenea accesul turiştilor către staţiune se va putea face şi cu microbuze, care vor asigura accesul direct la principalele puncte de interes ale staţiunii.
Suprafaţă teren = 9 958 mp
CORP PARCARE
Suprafaţă construită la sol (subsol) = 3 019.26 mp
Suprafaţă construită demisol = 2 887.42 mp
Suprafaţă construită parter = 2 878.21 mp
Suprafaţă construită terasă = 203.81 mp
S desfăşurată = 8 988.70 mp
Regim de înălţime:
Subsol + Demisol + Parter + 1R (Terasă) împărţite fiecare pe câte un seminivel
Suprafaţă spaţii verzi = 2 354,16 mp
Suprafaţă carosabil = 3 848,00 mp
Suprafaţă spaţii pietonale = 1 207,50 mp
Suprafaţă pistă de biciclete = 79,18 mp
Suprafaţă parcare biciclete = 51,76 mp
Valoare totală pentru construirea parcării: 19.735.926,81 de lei
Parcarea a fost deschisă prima dată in 22 decembrie 2017. Atunci a început să circule prima oară si autobuzul 60 care face legătura între Poiana Mică şi telegondola din Poiana Braşov. Parcarea si linia RATBV sint functionale doar iarna, cind turiştii îşi pot parca maşina aici, iar de la parcare, cu autobuzul 60, ajung până la telegondolă si telecabina Kanzel, fără a mai fi nevoiţi sa meargă în clăpari şi cu schiurile în spate prin staţiune. Aceeaşi facilitate o au si cei care vin cu autobuzul 20, din Braşov, şi care pot lua autobuzul 60 de aici, ca sa nu mai fie nevoiţi să meargă de la parcarea mare, pe jos, până la pârtii.
Surse info:
HotnewsSursa foto: Primaria Brasov
Comentarii
Trimiteți un comentariu