2 august 1725 - Inaugurarea Bisericii franciscane Sf. Ioan Botezatorul, restaurata in forma existenta si azi
 |
| Biserica in anul 2021. |
Biserica Franciscană cu hramul Sf. Ioan Botezătorul este, alături de mănăstirea franciscană pe care o deservește, un monument istoric și de arhitectură din secolul al XV-lea, refăcut în secolul al XVIII-lea. Biserica s-a aflat de la început sub patronajul sfântului Ioan Botezătorul. Ambele monumente sunt înscrise în Lista Monumentelor Istorice .
Prezenţa în Braşov a călugărilor Ordinului Sfântului Francisc este atestată din anul 1506. Cum în timpul reformei şi ei au fost interzişi, primul preot catolic acceptat în Braşov, în toamna anului 1688, a fost P. Eliseus de Sancto Georgio, călugăr din provincia vieneză a franciscanilor observanţi, trimis din Sibiu în anul 1688 ca capelan al garnizoanei imperiale în Braşov.
Biserica cu hramul Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie) a Mănăstirii Franciscane a aparținut, până în perioada reformei, unei mănăstiri de călugăriţe. Istoria evoluţiei urbanistice a oraşului Braşov ne dezvăluie, că până în ultimele decenii ale secolului al XV-lea, zona din apropierea incintei nordice a fortificaţiei oraşului, aflată între străzile Michael Weiss şi Sf. Ioan, era neconstruită. La sfârşitul secolului, în această parte a oraşului a fost fondată o mănăstire a călugăriţelor clarise franciscane, atestată documentar în anul 1486. Biserica a fost construita in anul 1507.
Deşi nu se mai cunoaşte cu precizie anul construcţiei, se ştie că după anul 1531 călugărițele franciscane au fost alungate din Braşov, împreună cu întregul cler. Începe din acel moment un secol şi jumătate de prigoană a catolicismului. În anul 1644 biserica a fost renovată în întregime, şi începând din acest a servit nevoile liturgice ale bisericii evanghelice din oraş.
După intrarea trupelor austriece în Transilvania în anul 1686, odată cu armata imperială apar în principalele oraşe din Transilvania şi membrii ordinului iezuit şi franciscan. În oraşul Braşov primul franciscan revenit este P. Eliseus de Sancto Georgio, călugăr din provincia vieneză a franciscanilor observanţi, trimis din Sibiu în anul 1688 ca capelan al garnizoanei imperiale în Braşov. La 21 aprilie 1689 a avut loc un incendiu devastator al întregului oraş, din această biserică nemairămânând decât zidurile.
Membrii celor două ordine din oraş încearcă să reintre în posesia unor foste clădiri mănăstireşti, şi cu sprijinul autorităţilor austriece reuşesc acest lucru, cu toată împotrivirea comunităţii lutherane din oraş. În 1716 biserica Sfântul Ioan este preluată de către iezuiţi, dar deja în anul următor, se formulează şi posibilitatea cedării sale călugărilor franciscani. În acest demers un rol important îi revine părintelui franciscan Ferenc Demeter, poziţia lui de capelan al generalul Tige, comandantul forţelor armate din Transilvania, dându-i şanse reale în acest demers.
In incendiul din 1718, izbucnit în strada Porţii, este distrusă şi biserica Sfântul Ioan, necesitând ample lucrări de reparaţii. După ce iezuiţii primesc fosta biserică şi mănăstire dominicană, Sfântul Petru şi Pavel, în 1724 prin intervenţia generalilor Königsegg şi Tige, biserica Sfântul Ioan este conferită călugărilor franciscani. Renovarea acestei biserici a fost începută prin donaţia de 1000 de florini a generalului Tige, soţia sa contribuind la instalarea călugărilor prin donaţia unor obiecte liturgice. Lucrările de restaurare ale bisericii, afectate de incendiul din 1718, au fost terminate în anul 1725, când în ziua de 2 august a fost organizată o ceremonie solemnă de inaugurare a bisericii, mobilierul liturgic fiind adus pentru această ceremonie din biserica iezuită.
De când a apărut prima comunitate franciscană şi până în zilele noastre, călugării au asigurat permanent asistenţă spirituală credincioşilor din localitate. În același timp au fost şi profesori de liceu, învăţători, cateheți, au fost preoţi de penitenciare şi au instituit capelanatul zonelor limitrofe (Cetatea Făgăraşului, Hăgig, Bran, Timişul de sus, Budila, Întorsura Buzăului, Cernatul de jos, Ozun, Malnas, Micfalau, Turches şi Ilieni. O bucată de vreme au furnizat şi postavul necesar pentru îmbrăcămintea călugărilor din Provincia „Sfântul Ştefan rege” din Transilvania.
Comunitatea franciscană de aici a contribuit întotdeauna şi în mod determinat la îmbogăţirea avuţiei spirituale. Dintre numeroasele exemple de înaltă ţinută morala menționăm două personalităţi pentru care a fost început procesul beatificării: pr. Csiszer Elek (+1942) ministru provincial, cel care a introdus spiritul reformelor şi respectarea strictă a regulilor ordinului în Provincie, şi pr. Bordos Fortunat (+1952) Superiorul Provinciei Franciscane, arestat în această mănăstire (1951) şi care a murit ca martir al bisericii în penitenciarul de la Jilava.
Biserica este o construcție gotică, de tip sală, compusă dintr-o navă scurtă dar înaltă, de formă trapezoidală (cu latura lungă aliniată la stradă) și un cor poligonal cu boltă pe ogive, sprijinit spre exterior de două perechi de contraforturi treptate. Tavanul navei este sprijinit pe bolți de factură barocă.
Amvonul și cele trei altare, construite din lemn, reprezintă o splendidă realizate în stil baroc din anul 1729. Altarele sunt destul de bine conservate, deși au lipsit foarte mult timp posibilitățile de întreținere și reprezintă piese de o deosebită valoare. Ordinul franciscan a apelat la munca fraţilor laici specializaţi, funcţionarea unor ateliere în cadrul diferitelor ordine religioase fiind un fenomen binecunoscut şi în perioada barocului european. Cele trei altare ale bisericii care, conform inscripţiei altarului principal, au fost finalizate cel târziu în anul 1729 provin dintr-un astfel de atelier. O istorie a ordinului franciscan din Transilvania de la mijlocul secolului al XVIII-lea atribuie aceste altare meşterului tâmplar Julianus Ottner, un frate laic franciscan originar din Bavaria. În majoritatea cazurilor rolul său se limita probabil doar la părţile sculpturale ale altarelor, picturile de multe ori fiind comandate din centrele renumite ale imperiului.
Altarul principal din corul bisericii poartă hramul patronului bisericii, Sf. Ioan Botezătorul şi are o structură inferioară ce se întinde pe întreaga lăţime a corului. Partea centrală a construcţiei, cu pictura în ulei a scenei Botezului, este accentuată prin cele patru coloane şi două semicoloane corintice, ce susţin antablamentul bogat profilat. Medalionul cu o ramă bogat decorată şi aurită, aflat deasupra picturii centrale, prin inscripţie şi blazoane ne dezvăluie patronii şi anul realizării acestui altar: comitele Ludwig Andreas Khevenhüller şi soţia sa, 1729. După toate probabilităţile ei au înzestrat altarul cu copia uneia dintre cele mai importante imagini miraculoase a barocului central-european, cea de tipul Mariahilf de Passau, aflat, până la sfârşitul secolului al XIX-lea în faţa picturii centrale a altarului. Frontonul flancat de volute bogat ornamentate şi de patru colonete este decorat cu imaginea lui Dumnezeu-Tatăl, înconjurată de îngeri adoratori. Altarele secundare, plasate lângă arcul de triumf, de dimensiuni mai reduse, sunt dedicate Sfintei Fecioare şi Sfântului Ioan de Nepomuk, şi reiau, la o scară mai mică, principalele elemente arhitecturale şi decorative ale altarului principal.
Deasupra portalului bisericii se află o lespede comemorativă cu o inscripție din anul 1724. Sub fereastra centrală a faţadei sudice a navei se observă ancadramentul unui portal gotic în arc frânt, cu profile întretăiate în partea superioară, specifică sfârşitului secolului al XV-lea. Pe partea vestică a faţadei bisericii se deschide o nişă în care se află un crucifix din lemn din primele decenii ale secolului al XVIII-lea.
Accesul în biserică este asigurat printr-un gang cu boltă semicilindrică cu penetraţii, anexat faţadei vestice, printr-un portal cu închidere semicirculară, având încă un ancadrament tipic renascentist. Portalul este datat de inscripţia A[nn]O 1725, incizată de partea superioară.
În 1928, pe lângă lucrările din mănăstire, interiorul bisericii este pictat de către pictorul academist din oraş, Hans Bulhardt, el concepând pe lângă imaginea Sfântului Francisc cu lupul de pe peretele nordic, decoraţia interioară de factură neobarocă a edificiului.
Este cu totul remarcabilă cinstirea care se aduce în această biserică Sfântului Anton de Padova, păstrată până în zilele noastre. Timp de nouă zile de marţi consecutive, înainte de 13 iunie, când este sărbătorit Sfântul Anton, credincioşii participă la slujbe, la rugăciunea comună și primesc Sfânta Împărtăşanie, rugându-l pe Sfântul Anton să îi ajute să aibă parte de ajutor și de un sfârşit creştinesc, cu sacramente. Această tradiţie s-a extins la fiecare zi de marţi de peste an așa încât, în prezent, în fiecare zi de marți de pe parcursul întregului an este sfințită pâinea donată săracilor și sunt adresate rugăciuni de ajutor cu o mare devoțiune.
La 4 octombrie este sărbătorit Sfântul Francisc (1182-1226), întemeietorul ordinului franciscan.
Surse info:
Sursa foto: Biserica Franciscană Sf. Ioan Botezătorul
Comentarii
Trimiteți un comentariu