25 decembrie 1590 - Transilvania, principat din care facea parte si Brasovul, trece la noul calendar, cel gregorian

.

Calendarul pe care noi îl folosim astăzi, cel mai răspândit în lume, este cunoscut drept „calendarul gregorian”, după numele celui care l-a adoptat şi l-a promovat, la 24 februarie 1582 – Papa Grigore al XIII-lea.

Calendarul a apărut din nevoia de organizare a timpului pe perioade întinse. Din cele mai vechi timpuri, a fost necesar un astfel de sistem, pentru planificarea agriculturii, a vânătorii, a sărbătorilor religioase şi civile. Principalele cicluri astronomice sunt: ziua (cât durează ca Pământul să facă o rotaţie în jurul axei proprii), luna (cât durează ca Luna să facă o rotaţie în jurul Pământului) şi anul (cât durează ca Pământul să facă o rotaţie în jurul Soarelui). Faptul că duratele acestor evenimente nu sunt întotdeauna constante şi nu se potrivesc unele cu altele, a dus la crearea mai multor calendare, fiecare organizat după diverse principii.

Multe dintre popoarele antice aveau propriile calendare. Multe culturi primitive foloseau săptămâna de 4 zile, posibil după cele 4 direcţii, nord, sud, est, vest. Asirienii foloseau calendarul în care săptămâna avea de 6 zile. Romanii din secolul 1 foloseau calendarul în care săptămâna avea 8 zile. Timp de multe secole, grecii şi egiptenii au împărţit lunile de 30 de zile în 3 părţi a câte 10 zile, numite decade. În prezent se folosesc mai multe calendare – lunare, solare sau combinate -, între care trei sunt mai des întâlnite: calendarul gregorian, în care anul are 365 de zile, cât Pământul face o rotaţie în jurul Soarelui; calendarul islamic, alcătuit în funcţie de mişcarea Lunii în jurul Pământului, fără să ţină cont de mişcarea Pământului în jurul Soarelui; calendarul iudaic, ce combină în alcătuirea sa mişcarea de rotaţie a Pământului în jurul Soarelui cu mişcarea de rotaţie a Lunii în jurul Pământului.

Calendarul dacic se pare că era foarte apropiat de cel actual, având o eroare de numai câteva secunde. Anul din calendarul dacilor – unul despre care s-a spus că era mai exact chiar decât cel mayaş - avea tot 365 de zile. Unii istorici susţin că dacii aveau cunoştinţe de astronomie avansate, faţă de timpul lor. Există şi teoria că sanctuarele circulare de la Sarmizegetusa erau folosite drept calendare, care i-ar fi ajutat pe daci în determinarea cu exactitate a anumitor momente şi faze ale Pământului în raport cu Luna sau cu Soarele.

Odată cu întemeierea Romei, în 753 î.e.n., Romulus a adoptat anul etrusc de 304 zile, împărţit în zece luni: mars, aprilis, maius, junius, quintilis, sextilis, september, october, november si december. Pentru a obţine coincidenţa cu anul tropic, regele roman Numa Pompilius (714-671 î.e.n.) a adăugat anului lunile januarius şi februarius şi, din când în când, o lună suplimentară, mercedonius, care cuprindea alternativ 22 şi 23 de zile. Astfel, la fiecare patru ani, calendarul era în concordanţă cu poziţia soarelui.

Reproducere după Fasti Antiates Maiores (cca. 60 î. Hr.), calendar de la sfârșitul republicii romane, pictat pe peretele unei cripte din Anzio-Italia (pictura descoperita in 1915). Lunile a 7-a și a 8-a erau numite Quintilis (QVI), respectiv Sextilis (SEX), cu ultima lună intercalată, INTER. Fiecare coloană conține zilele, cu un rând suplimentar jos, pentru numărul total de zile din lună. Fiecare zi e notată cu litere de la A la H, K e inițiala de la calendae – prima zi a lunii. F și N sunt zilele faste, respective nefaste. Sursa foto: Universitatea Chicago

Timp de secole, adăugarea lunii suplimentare şi durata ei au fost hotărâte de suveranii pontifi, care foloseau acest privilegiu în funcţie de necesităţi: pentru a amâna achitarea datoriilor, pentru a prelungi mandate, pentru a grăbi numirea în funcţie a magistraţilor etc.

Pentru a pune capăt acestei situaţii, împăratul roman Iulius Caesar l-a chemat de la Alexandria pe astronomul Sosigene şi, cu ajutorul acestuia, a realizat în anul 46 î.e.n. o reformă profundă, care a dus la ceea ce va fi numit mai târziu calendarul iulian. Durata medie a anului fiind de 365 de zile şi 6 ore, la trei ani obişnuiţi de 365 de zile corespundea un al patrulea, de 366 de zile. Calendarul lui Caesar elimina luna marcedonius, iar anul începea la 1 ianuarie; fiecare dintre cele 12 luni avea 30 sau 31 de zile, cu excepţia lunii februarie, care avea 29 sau 30.

Există două teorii legate de luna februarie şi motivul pentru care aceasta este mai scurtă. Prima spune, simplu, că februarie are 28 de zile pentru că a fost adăugată mai târziu la calendar faţă de celelalte luni. Ziua de 29 februarie a fost introdusă ca parte a reformei iuliene a calendarului, pentru că mişcarea revoluţie în jurul Soarelui durează aproximativ 365 de zile şi 6 ore. O dată la patru ani, cele şase ore se adună şi se adaugă o zi suplimentară la luna februarie.

Cealaltă teorie este legată de contribuţia lui Octavian Augustus, succesorul lui Iulius Caesar, la calendar. El a schimbat numele lunilor quitilis şi sextilis în iulius (iulie) şi augustus (august), în cinstea lui Iulius Caesar şi a lui Augustus însuşi. Pentru ca egalitatea să fie perfectă, se spune că Augustus a adăugat la luna „lui” o zi luată de la februarie. Astfel, lunile iulie şi august au fiecare câte 31 de zile.

De-a lungul secolelor s-a acumulat un decalaj pronunţat între anul solar şi calendar, pentru că anul adoptat de Iulius Caesar dura 365 de zile şi 6 ore, pe când anul tropic este de 365 de zile, 5 ore, 48 minute şi 6 secunde. Anotimpurile nu mai coincideau cu datele, ceea ce va avea drept urmare o întârziere considerabilă a datei Paştilor. De aceea, savanţii şi reprezentanţii bisericii au cerut o reformă a calendarului.

Prima pagina din bula papala prin care
e introdus noul calendar.
Sursa foto: Wikipedia

Papa Grigore al XIII-lea, sfătuit de matematicieni şi astronomi, a adoptat în 1582 calendarul gregorian, realizat sub conducerea astronomului italian Aloysius Lilius. Durata anului era de 365 zile, 5 ore, 49 minute şi 12 secunde; apoi, pentru a suprima câte trei ani din patru în patru secole, au fost socotiţi bisecţi toţi anii divizibili cu patru. Pentru a compensa abaterile acumulate, au fost suprimate 10 zile în momentul intrării în vigoare a reformei (după 4 octombrie 1582 a urmat 15 octombrie, 4 fiind joi, iar 15, vineri).

Lumea catolică, ţări precum Italia, Franţa, Portugalia şi Spania, a adoptat imediat calendarul gregorian, Austria in 1584, Ungaria in 1587 iar Transilvania in 1590. Dieta Principatului Transilvaniei a decis in 21 septembrie 1590 trecerea la noul calendar. Asa se face ca ultima zi a calendarului iulian a fost cea de 14 decembrie iar prima zi a calendarului gregorian a fost cea de 25 decembrie. Practic, luna decembrie  a acelui an a avut doar 21 de zile. Protestanţii din  Anglia şi coloniile sale, inclusiv cele din America de Nord, nu au trecut la noua versiune decât în 1752. Ortodocşii nici nu şi-au pus problema schimbării. Mai multe ţări au început să folosească noul stil de calcul al unui an abia în secolul XX: China, în 1912; Bulgaria, în 1915; Turcia şi Uniunea Sovietică, în 1917; România şi Iugoslavia, în 1919; Grecia, în 1923. Până la adoptarea noului calendar, toate aceste ţări rămăseseră în urmă faţă de restul lumii cu 13 zile. Calendarul iulian încă mai este folosit de mai multe biserici naţionale ortodoxe.

România a fost printre ultimele ţări europene care au adoptat calendarul gregorian, iar trecerea s-a făcut numai datorită Marii Uniri. Atunci a apărut problema unificării stilului calendaristic, întrucât stilurile practicate în diferitele provincii istorice erau şi ele diferite: Transilvania şi Bucovina foloseau deja calendarul gregorian, în timp ce Regatul României şi Basarabia foloseau stilul vechi. Reforma calendarului era necesară, pentru consolidarea şi modernizarea noului stat unitar. Alinierea la standardele europene era considerată o condiţie a progresului şi modernizării, în contextul în care, pe plan internaţional, se căutau soluţii pentru unificarea diferitelor unităţi de măsură. Aşadar, trecerea la stilul nou s-a făcut în anul 1919, data de 1 aprilie devenind oficial 14 aprilie.

Monedă din argint realizată de Banca Naţională a României la 100 de ani de la adoptarea calendarului gregorian de către România. Aversul monedei prezintă portretele și numele regelui Ferdinand I (în dreapta) și prim-ministrului Ion I. C. Brătianu (în stânga), în vremea cărora România a adoptat calendarul gregorian, două citate din actul normativ: „Se aprobă de Noi adoptarea calendarului Gregorian.” și „Ziua de 1 Aprilie 1919 devine 14 Aprilie 1919.”, titulatura actului normativ ,,Decret-Lege 1053/1919”, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2019”. Sursa foto si info: Basilica.ro

Trecerea nu s-a făcut însă atât de uşor. Dacă instituţiile statului au adoptat prin lege calendarul gregorian în 1919, nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu Biserica Ortodoxă Română. Chiar dacă ar fi dorit să se alinieze uzanţelor societăţii, întâmpina o problemă de ordin dogmatic, la fel ca şi întreaga comunitate a bisericilor ortodoxe din estul Europei.

În urma conferinţei pan-ortodoxe de la Constantinopol din 1923, Biserica ortodoxă Română a hotărât înlocuirea calendarului iulian cu cel gregorian. Hotărârile conferinţei de la Constantinopol au provocat disensiuni în urma cărora lumea ortodoxă s-a împărţit în două: pe de o parte Biserica Ortodoxă Greacă, Română, Bulgară, Patriarhia Constantinopolului, a Alexandriei şi mai târziu a Antiohiei, care au acceptat noul calendar gregorian, şi, pe de altă parte Biserica Ortodoxă Rusă, Sârbă şi părţi din Biserica Ortodoxă Greacă, Bulgară şi Română, Sf. Munte Athos şi Patriarhia Ierusalimului, care au păstrat calendarul iulian până astăzi. Biserica Ortodoxă Română a trecut la noul calendar anul următor, în octombrie 1924. Cu toate acestea, mai mulţi ierarhi nu au acceptat schimbarea calendarului bisericesc şi au hotărât să se desprindă de Biserica oficială, continuând să urmeze calendarul iulian. Astfel a apărut Biserica Ortodoxă de Stil (Rit) Vechi.

Surse info: Transilvania Reporter, DSpace