14 noiembrie 1887 - Se naste, la Brasov, Áprily Lajos, profesor, poet si traducator
 |
| Áprily Lajos. Sursa foto: Múlt-Kor |
Áprily Lajos (n. la 14 nov. 1887, Brașov – m. 6 aug. 1967, Hárshegy lângă Budapesta), poet şi traducător.
Adevăratul său nume de familie a fost Jekely, nume pe care îl va purta fiul său, Jekely Zoltán, traducător din limba română şi poet. Predecesorii săi au fost aurari saşi din Brașov, Áprily fiind o formă maghiarizată a numelui de Jekely. De la aceştia poetul a moştenit măiestria şi migala, iar de la tatăl său, pasionat de muzică, grija deosebită pentru armonia versurilor. Părinţii săi au lucrat la fabrica de chibrituri din Brașov, iar din 1890 s-au mutat la Praid, unde tatăl său a devenit pădurar. A frecventat şcoala elementară de aici, iar liceul la Odorheiul Secuiesc. Din 1899 urmează cursurile liceului reformat din Cluj, avându-i profesori, printre alţii, pe Kovács Dezső şi Seprődi János. Îşi ia bacalaureatul în 1905 şi se înscrie la Facultatea de Ştiinţe umaniste, obţinând titlul de profesor de limba maghiară şi germană (1909).
Petrece un timp la Paris, iar la întoarcere (1909) devine profesor la Colegiul Pedagogic Bethlen din Aiud, unde se împrieteneşte cu poeţii români Emil Giurgiuca şi Octavian Şireagu. Din anul 1910 până în 1926 predă şi la gimnaziul din Aiud. În 1911 se căsătoreşte cu Schéfer Ida. Participă activ la revoluţia maghiară din 1919, motiv pentru care a avut de suferit mai târziu. Pentru perfecţionarea în limba franceză, în anul 1923, a urmat un curs la Dijon, obţinând diploma de profesor. De altfel, într-o scrisoare (descoperită de M. Popa la Muzeul Petöfi din Budapesta), L. Rebreanu, atunci preşedinte al Societăţii scriitorilor din România, îi promitea un sprijin financiar pentru a putea pleca în Franţa.
Începând cu 1930 a fost membru al societăţii culturale Kisfaludy Társaság. În 1905 îi apare o poezie nesemnată în Egyetemi Lapok, iar în 1909 semnează în Erdélyi Lapok. Atrăgându-şi critici din partea lui Kovács Dezső ani de zile nu va mai publica nimic. Abia în primăvara lui 1918 îl întâlnim în paginile revistei Új Erdély, de astă dată sub pseudonimul Áprily. Începe să colaboreze la revistele Erdélyi Szemle, Vasárnapi Újság, Napkelet, Zord Idő, Pásztortűz.
Primul volum de poezii dezvăluie atitudinea antirăzboinică a poetului, deşi el nu participase direct la acesta. Ele constituie un adevărat protest împotriva conflictului care tocmai se încheiase. Deplânge moartea prietenilor şi a cunoscuţilor, exprimându-şi încrederea că oamenii pot trăi înfrăţiţi. Temele poeziilor sale au fost legate de mediul în care trăia familia sa, de peisajul transilvănean, de fenomenele naturii şi marile evenimente istorice. Motive des întâlnite sunt, de asemenea, amintirea şi singurătatea.
 |
| Primul sau volum de versuri. Sursa foto: Darabanth |
Deşi stabilit la Aiud, acceptă propunerea lui Kuncz Aladár de a fi redactor la suplimentul literar al ziarului Ellenzék din Cluj (1924). Între 1924-1926 a fost redactor literar la acest ziar, mutându-se definitiv la Cluj, din 1926, devenind şi profesor la Liceul reformat. Participă la întâlnirea scriitorilor maghiari din Transilvania, unde se pun bazele revistei Erdélyi Helikon, ajungând, pentru o scurtă perioadă, redactorul şef al acesteia (1928). Se remarcă ca unul din principalii organizatori şi conducători ai vieţii culturale a maghiarilor din Transilvania.
În perioada transilvăneană a activităţii sale literare, îi apar patru volume de poezii şi o dramă în versuri. O parte din creaţia sa a fost tradusă în limba germană şi publicată parţial în revista Klingsor din Brașov. În 1929 renunţa la postul de redactor al revistei Helikon, considerând pe de o parte că nu i se potrivea, iar pe de altă parte şi datorită greutăţilor familiale, care l-au determinat să se mute la Budapesta.
În capitala Ungariei a predat la Liceul de fete „Baár Madas”, unde a ajuns director. Plecarea sa intempestivă a generat numeroase regrete în rândul scriitorilor maghiari transilvăneni care-l considerau „nu numai un poet din Transilvania, ci însăşi întruchiparea poetului transilvănean”. Áprily Lajos a continuat să aibă strânse legături, atât cu publicaţia Erdélyi Helikon, cât şi cu scriitorii maghiari din Transilvania. Din 1930, fără a-şi părăsi postul de profesor este şi redactorul revistei Protestáns Szemle. Între 1934-1949 a fost membru al Academiei de Ştiinţe Maghiare. A făcut câteva excursii de studii în Finlanda, Franţa şi Austria (toamna lui 1935). Începând cu anul 1937, îşi petrece mult timp la Visegrád, oraş situat pe Dunăre, cu un peisaj care îl atrăgea.
În vara lui 1941 s-a retras la Praid, lângă Odorheiul Secuiesc în Transilvania, iar în 1944 s-a pensionat. După aceasta dată s-a stabilit definitiv în localitatea Szentgyörgypuszta (lângă Visegrád) din Ungaria. Pentru scurt timp, în 1946, a ocupat un post în Conventul reformat şi, în acelaşi an, a devenit redactorul revistei Új Magyar Asszony. Între timp a publicat mai multe volume de versuri. Debutează în viaţa literară a Ungariei, după zece ani de tăcere în 1939, când publică volumul de versuri A láthatatlan írás. (Scrisul invizibil). Versurile exprimă nostalgia poetului după siguranţa şi liniştea locurilor natale în contrast cu tumultul marelui oraş care era Budapesta. Láng Gusztáv remarca că în lirica lui Áprily Lajos relaţia dintre semn şi semnificaţie este înlocuită prin corespondenţele baudlairiene dintre simbol şi experienţă.
Următoarele volume păstrează în linii mari aceeaşi tematică, dar au un tot mai ridicat nivel valoric. În ele se simte nostalgia şi tristeţea celui plecat de lângă oamenii şi locurile dragi. Arta lui Áprily Lajos este în esenţă impresionistă, însoţită de o deosebită muzicalitate, ţinând de parnasianism şi simbolism, păstrându-şi mereu originalitatea. Uneori poezia devine un mijloc de autoanaliză a poetului, care recunoaşte că n-a luptat cu soarta, n-a înălţat steaguri şi baricade (Gavril Scridon).
A acordat un interes deosebit poeziei româneşti, traducând cu deosebit simţ artistic poezii din M. Eminescu, Şt. O. Iosif, L. Blaga, iar mai târziu Al. Macedonski, T. Arghezi, G. Coşbuc şi I. Pillat. Áprily Lajos a făcut traduceri şi din G. Hauptmann, H. Ibsen, A. Puşkin, I. Turgheniev, W. Shakespeare, P. B. Shelley, Fr. Schiller, M. I. Lermontov, N. A. Nekrasov, N. V. Gogol ş.a. Traducerile nu constituie pentru el o activitate auxiliară, ci una în care s-a ilustrat cu valoroase reuşite ce respectă spiritul poetului din care traduce, dar prin talentul său recreează opera celui tălmăcit.
A tradus din latină, germană, rusă, română, chineză. Traducerile din tinereţe au fost editate în 1926, sub titlul Vers vagy te is. După o lungă perioadă de tăcere, în care s-a preocupat aproape exclusiv de traduceri, în 1957 îi apare volumul Ábel füstje, urmat de Jelentés a völgyből (1965) şi Akarsz-e fényt? (1969), care cuprind poezii lirice, dar şi resemnarea poetului în faţa morţii şi aspiraţia sa către armonie. De altfel, în poezia din ultimii ani ai vieţii sale, sunt prezente epitafuri scrise, chiar şi la moartea câinelui său.
 |
| Liceul Aprily Lajos din Brasov. Sursa foto: Wikimapia place |
Poezia lui originală a fost tradusă în germană, engleză, franceză, slovacă, română. Áprily Lajos s-a afirmat ca unul din cei mai de seamă poeţi lirici de limbă maghiară, dintre cele două războaie mondiale. „Dacă am încerca să formulăm o definiţie inevitabil schematică, deci mutilatoare, a acestui model, am găsi-o pe aceasta: un elegiac al melancolicelor desfătări ale târziului autumnal” (N. Balotă). Acelaşi critic considera că: „Áprily Lajos este structural un poet târziu, nu întârziat, nu aparţinând amurgului unei maniere a poematizării, ci structural târziu, aşa cum radical târzie este natura liricii unui Al. Philippide (…). Şi, totuşi, Á.L. nu este un poeta doctus, un alexandrin (…) Áprily Lajos e un sensual, foarte rar exuberant, adesea melancolic. Tonalitatea elegiacă îi convine mai mult decât oricare alta. Un lamento subtil se strecoară, fără patos, discret, printre sonurile, altfel virile, ale cântării sale (…). Preferă semitonurile, penumbra, amurgul, invocările umbrelor evanescente (…). Poetul cunoaşte un singur refugiu în cuvântul poetic. (…). Lirica lui Áprily poate fi întrezărită în arta făurarului în aur, strămoş al poetului”.
Pentru activitatea sa literară, în 1954, a primit premiul József Attila. Eseurile şi criticile sale au apărut abia în 1981 în volumul Álom egy könyvtárról. O stradă din Brașov îi poartă numele, precum şi liceul cu limba de predare maghiară. Pe casa din Brașov unde a trăit este montată o placă memorială.
Comentarii
Trimiteți un comentariu