12 decembrie 2006 - Inaugurarea pasajului la nivel de cale ferata din prelungirea Strazii Lunga
Anul 2009. Sursa foto: Google Street View |
In 12 decembrie 2006 a fost inaugurat cel de-al doilea pasaj peste calea ferată care leagă cartierul Bartolomeu de restul orașului. Realizat în prelungirea străzii Lungă, pasajul are câte o bandă pe fiecare sens de mers și locuri amenajate pentru pietoni. Lucrarea, care a fost începută în urmă cu aproape trei luni, a costat 14 miliarde de lei, sumă în care sunt cuprinse și semnalizatoarele cu instalații electronice sincronizate cu Gara Bartolomeu și dalele elastice. „Cu acest pasaj scurtăm șapte kilometri de parcurs pentru cetățenii din Bartolomeu. Pe aici nu se va trece cu camioane, urmează să impunem o limită de gabarit cuprinsă între 3,5 tone și 7 tone. Excepție vor face autobuzele, care vor avea un traseu de legătură pentru transportul public de persoane către Bartolomeu. Se va putea circula în ambele sensuri peste acest pasaj pe care-l deschidem astăzi. Urmează un sens giratoriu la intersecția de la biserică, pentru fluidizarea traficului în zonă. În primăvara anului viitor, în întreg cartierul vor fi refăcute străzile, odată cu înlocuirea rețelei de apă”, a declarat primarul George Scripcaru.
Comentarii
Trimiteți un comentariu