1907 - Este introdusa canalizarea publica in Brasov

Brasovul, in 1907. Strada Republicii, vazuta dinspre Piata Sfatului. Sursa foto: Orasul Memorabil

In vechime, in lipsa canalizării, oamenii îşi făceau nevoile în casă şi aruncau dejecţiile pe uliţe, uneori direct de la ferestre. Străzile principale ale oraşului au fost canalizate prin canale deschise, încă din anul 1220. In secolul XV, cind în Braşov trăiau circa 6.000 de oameni, pe străzile vechiului burg se deversau zilnic aproximativ o tonă de excremente şi 9.000 de litri de urină. Dacă mai adăugăm şi resturile aruncate de meseriaşii de blănuri şi măcelari, e uşor să înţelegem de ce epidemiile făceau ravagii. Pînă la introducerea canalizării şi la viaţa civilizată pe care o cunoaştem azi, au trecut secole de mizerie cumplită. Astăzi, nu ne mai întrebăm unde se duce murdăria, ni se pare firesc să trăim în curăţenie. Cîndva, braşovenii s-au luptat cu dejecţiile, pe care le-au învins abia în 1907, cînd s-a amenajat prima reţea de canalizare publică din istoria oraşului. 

Anunt in "Gazeta Transilvaniei".
Editia din 18.01.1907. Sursa foto: BCU Cluj

Pînă în 1907, în Braşov, n-a existat niciun sistem de canalizare. Pentru aducerea apei potabile, se găsiseră soluţii, dar pentru cea reziduală, erau doar şanţuri în care se strîngeau mizeriile oraşului şi care degajau mirosuri cumplite. În vremea lui George Bariţiu, de exemplu, gunoiul şi hoiturile se aruncau sub Tîmpa, iar oamenii îşi făceau nevoile în găleţi, pe care le deversau în aceleaşi şanţuri sau în drum. În cel mai bun caz, în curţile celor bogaţi, erau latrine, pe care, după cum spune Sextil Puşcariu, le golea „Mark cel aspru la vorbă, un om mărunţel şi bărbos. Toţi braşovenii îl cunoşteau, căci el avea folositoarea meserie de curăţitor al haznalelor“. Vidanjorul Braşovului lucra doar noaptea. Treaba lui era să transfere dejecţiile în butoaie, pe care le căra cu căruţa, răspîndind „un parfum penetrant în tot oraşul, de aveai impresia că e dus la mormînt un doge veneţian“. Aşa că, dacă voiai să deschizi fereastra pentru o gură de aer curat, te izbea o duhoare greu de suportat. 

In 1908, administratia orasului venea cu explicatii catre brasoveni in privinta sistemului de canalizare, publicate in Gazeta Transilvaniei:

Suntem rugaţi din partea magistratului oraşului Braşov să dăm loc următoarelor lămuriri: 

Scopul lămuririlor următoare, cari cuprind cele mai însemnate dispoziţiuni şi explicări despre scoaterea apelor din case şi din curţi, este de a da proprietarilor de case instrucţiunile necesare asupra lucrărilor, ce au dânşii să le facă şi să le isprăvească acum tocmai, când se fac lucrările de canalizaţiune, dar este totodată şi incă în locul prim, scopul acestor lămuriri şi acela de a rectifica părerile false ce s’au format despre prefacerea sau adaptarea respective rezidirea closetelor. 

Amăsurat proiectului de canalisare, aprobat de onor, reprezentanţă orăşenească, se vor zidi canaluri subterane, parte în beton, parte în ţevi de lut glazurat, iară lipit de aceste ţevi se fac din lut glasurat conducte laterale în ţevi de 20 cm în diametru, cari se estind până la marginea despre stradă a locului edificiilor (acestea conducte laterale se cheamă »conducte de anexare«). Toate acestea se fac pe spesele oraşului. 

Aceste canale se fac: 

a) în toate străzile oraşului intern, afară de: stradela Căsărmii, stradela Hontenus, stradela lăcătuşilor, stradela sforii şi strada şcolii 

b) în suburbiei Schei şi anume: pe şirul bisericii, Piaţa Prundului, dincolo de Prund şi în strada Căpitanului, până pe Tocile No. 36, în strada Catherinii până la No. 6 pe Cacova; 

c) în suburbiul Braşovul-vechiu şi anume: în strada Lungă, în strada de Laturi, pe livadia postii începând dela grădina Trauschenfels, pe şirul livezii, pe şirul străjii şi pe drumul de sub strajă; 

d) In Blumena şi anume: în strada Gării până la Podul de Peatră; în strada Fântânii până în strada fabricelor şi de acilea lungul stradei fabricelor la Podul de Peatră; în strada Furcilor, în strada Sitei unde se abate din strada de Laturi; în strada Şcoalei de înot; în strada Mică; în strada Agrişelor; in strada Dascălilor şi peste Piaţa Spitalului Militar, de la strada Fântânii până la strada Neagră. 

Pe locurile particulare fiecare proprietar are a face conductele de scos apă el însuş pe spesele proprii, adecă are a face conductele de ţevi, cari au să conducă pe sub pământ pe calea cea mai scurtă apa de ploae şi cea de zăpadă ce se scurge de pe coperişe şi de prin curţi; apa de spălat şi de clătit de prin bucătării, apa ce se scurge din vanele de bae; fecaliile din îmblători, asemenea urinul din pisoare şi din grajduri precum şi apa de prin pivniţe. 

Pentru fiecare loc particular face oraşul un conduct de adnecsare până la marginea locului privat. Numai în cazul excepţional, când locul particular este de o extensiune extraordinară sau dacă are o formă neîndatinata (de exemplu mai multe curţi) şi dacă, deci apele din casă şi din curte nu s’ar putea scoate prin un singur conduct de adnecsat, ci ar fi neîncungurat de lipsă a se face un al doilea sau şi al treilea conduct de adnecsat, atunci, dacă partida cere dela magistrat prin cerere specială şi nainte de ce s’a făcut, canalul principal din stradă, oraşul îi face un al doilea eventual şi un al treilea conduct de adnecsare. Până la distanţa de 30 de metri, socotiţi de la canalul suteran, conductul de adnecsare se face pe spesele oraşului. 

Oraşul pretinde dela proprietari, ca umblătorile (wc-urile) să şi le facă cu aparat de clătit cu apă, pentru că în cas contrar fecaliile s’ar prinde de ţevi, iară ţevile s’ar astupa; afară de aceasta, mai pretinde oraşul, ca fiecare proprietar să facă înainte de închisoarea de mirosuri — închisoarea cu apă numită syphon — o ţevă de pleu de ventilare care să iese peste coperiş; această dispoziţiune se pretinde pe motiv, că, dacă vin ploi mari, gazurile concentrate şi mânate prin canalele de stradă, să nu spargă syphonurile şi deci să nu străbată în spaţiul umblătorilor, ci se poată ieşi în liber pe ţeava din pod peste coperiş. 

Umblătorile existente deja toate pot fi adnexate, fără a fi zidite de nou, dacă au tuburi cadenţe din fer turnat sau din lut glazurat însă destul de condensate, chiar şi atunci dacă poziţia lor n’ar fi de tot ferită de îngheţ. Spre a le feri adecă de îngheţ, umblătorile s’ar întocmi cu scafe menite pentru closete sau umblători iară syphonul s’ar aşeza într’un puţ (Schacht) în adâncime de 1.5 m, unde aparatul este ferit de îngheţ. Admiţând această întocmire, siphonul trebuie legat direct de tubul cadent, pentru că fecaliile să cadă în apa siphonului şi să nu să poate lipi de păreţii tubului cadent; afară de aceasta trebue făcut şi un loc de curăţit prevăzut însă cu un capac, pentru că de aci în cazuri de astupare, să poţi lucra spre a delătura astupările. 

De sine se înţelege, că puţul (Schacht), carele se recomandă a-l face din beton, fiind cel mai corespunzător material, trebue prevăzut cu o gaură astupată cu capac, pentru ca să poţi intra în puţ; în multe cazuri se pot acomoda adecă străforma în asemenea puţuri şi gropile de astăzi dela umblători, cari însă în forma lor de astăzi nu se recomandă a mai fi susţinute. 

De syphon trebue legată o ţeavă cu îmbucătura de adnexat, iară de aceasta trebue adnexată ţava de ventilare care iese peste coperiş. Clătirea cu apă de regulă se face în modul prescris în statut, adecă din un vas numit vasul de clătit; acesta e adnexat de conductul de apă și se varsă în scara umblătorii. In cazuri speciale, demne de considerare, magistratul poate concede ca clătirea să se facă dintr’un vas corespunzător de mare și fără a fi adnexat la conductul de apă. La asemenea umblători, mai cu seamă dacă sunt aşezate în locuri neferite de îngheţ, ca să poţi încongiura îngheţarea ţevei ce conduce apa în vasul de clădit, trebue închisă ţava cu un cocoş — aceasta trebuie pusă în puţ la o adâncime sigură de îngheţ şi iarăş prin mijlocirea altui cocoş trebuie slobozită apa din el. 

Dacă e vorba ca conductele să nu să astupe niciodată, atunci clătirea, care de altmintrea trebue să se facă şi în lunile de iarnă, trebue făcută aşa, că la scafele umblătorilor, a mesurat folosirei umblătorilor în decursul zilei, să se toarne apă din mână. Spre scopul acesta se înţelege de sine că se poate folosi şi apă de spălat şi de clătit, dacă nu conţine prea multă murdărie; asemenea e de înţeles, că cel ce foloseşte umblătoarea, nu trebue îndată să ducă cu sine şi vasul cu apă. 

La closete, cari după poziţia lor nu-s scutite de îngheţ, cari însă dintr’o parte sunt lipite de câte o odae sau cuină caldă, se poate încungiura îngheţarea ţevii de apă şi a vasului pentru apa de clătit prin aceea, că conductii şi ţevile în aceste localităţi calde şi aşezi acolo şi vasul de clătit cu apă. Ca să poţi folosi vasul de clătit din umblătoare, n’ai alta de făcut, decât să aşezi lanţul sau sfoara din umblătoare, cu care slobozi apa din vasul de clătit, să o aşezi pe două subşoare, şi în modul acesta poţi folosi iarna întreagă aparatul de clătit iară teamă că va îngheţa. 

Reclama din 1912. In desenul din dreapta se observa cum arata
in acele vremuri o baie cu un vas de toaleta.
In stinga pare a fi desenat un sistem de duş.

Dacă ne ţinem de principiu, adecă dacă transpunem syphonul într’un puţ şi la un loc, care-i ferit de îngheţ, atunci chiar şi umblători de lemn, cari stau libere în curte, pot fi adnexate la conductul de apă fără mari cheltueli. Afară de astea, la case esistente deja va fi uşor posibil în cele mai multe cazuri a afla pentru closet un loc de 80 până la 90 cm lăţime şi 1,1 până la 1,3 memtri lungime — nu trebue mai mare — atâta loc se poate lua sau din spaţiul cuinii, sau din al altei încăperi a locuinţei. Acest loc poate fi despărţit de caină sau de alt spaţiu al locuinţei prin un părete de lemn bine văruit sau văpsit şi întărit şi de podini şi de tavan prin psingi. 

Cu cât closetul este mai aproape de locuinţă, cu atâta folosire a aceluia este mai comoadă şi cu atâta sunt şi spesele mai mici atât cu facerea conductelor fundamentale cât şi cu conductele de anexare. De aceea trebue bine cumpănit, că oare bine e ca umblătorile, cari se află acum în fundul curţilor, să le lăsăm tot acolo şi pe viitoriu, făcându-le conduct de adnexare mai lung sau să le strămutăm mai aproape de locuinţe şi să le adnexăm cu conducte mai scurte. Spesele strămutării cu conduct mai scurt se egalizează cu spesele conductului celui lung. 

Observăm în treacăt şi aceea că ferite de ingheţ, se pot aşeza umblători şi în locuri subterane, dacă-s destul de luminoase, pentru că acolo temperatura nu scade niciodată sub gradul 0. Asemenea se pot aşeza closete fără frică de îngheţ şi lipsite de grajduri cari stau în folosinţă, numai cât ca la aceste trebue făcute două găuri de circulaţiune în spaţiul grajdului (una în pământ şi una în tavan). 

Asemenea facem şi acea observare, că la umblători de soiul acesta trebue folosită hârtie subţire — hârtie de closet — şi nu hârtie groasă, pentru că aceasta se lipeşte şi cauzează şi stricăciuni şi spese de curăţit. 

In fine atragem atenţiunea proprietarilor asupra acelei împregiurări, că zace în interesul lor propriu să nu aștepte cu adnexarea closetelor terminal statutar de 5 ani de zile, ci să adnexeze imediat după isprăvirea canalisării, adecă deodată cu facerea canalizării pentru scoaterea apelor din curte. Motivele sunt: 

a) că neplăcerile cu săpăturile din curte, omul le petrece numai odată; 

b) pentrucă lucrările făcute ies şi mai eftine; 

c) pentrucă prin adnexarea mai târzie, se fac îndoite spese, deoarece afară de cele 3 la sută din chirie, cari trebue plătite ori legi ori nu legi umblătorile de conduct, mai trebue să plăteşti spesele curăţitului umblătorii; 

d) casele a căror umblători sunt adnexate la conduct, desigur se vor închiria şi mai uşor şi mai bine, decât casele cari nu sunt legate de conductele canalizării. Mai atragem atenţiunea proprietarilor, a căror realităţi sunt însărcinate cu datorii, că oraşul le înlesneşte împrumuturi până la 500 cor. pe termin de 10 ani de replătire fără nici un interes, însă cu asigurare.

Reclama in "Gazeta Transilvaniei".
Editia din 25.12.1907. Sursa foto: BCU Cluj

La sfîrşitul secolului XIX, doar două-trei case aveau băi. Braşovenii nu ştiau de toaletă privată, de una publică, nici atît. Oamenii simpli îşi făceau nevoile pe ziduri, numai cei cu stare socială aveau voie să folosească locul special amenajat la „casină“, după poartă: „un ciubăr în care urinau domnii“. Urina era colectată şi folosită la vopsitul lînii. Din cînd în cînd, canalele care colectau mizeria şcheienilor erau curăţate, iar prin grămezile de mizerii scormoneau ţiganii „căutînd zdrenţe şi oase. Uneori aveau noroc să găsească, înainte ca gunoiul să fie cărat si depozitat în gropile de la Sprenghi, şi cîte o linguriţă strîmbă sau un cercel pierdut“.

Introducerea reţelei de canalizare a fost o mare uşurare, „viaţa la Braşov s-a simplificat atît de mult şi mai ales atît de repede, încît peste cîţiva ani nimeni nu mai ştia cît de greu fusese înainte“. Dar nu numai braşovenii trăiau în propriile mizerii, întreaga omenire a întîrziat enorm cu adoptarea igienei. Nu pentru că nu se descoperiseră deja soluţii, ci pentru că, se pare, oamenilor nu le prea păsa şi nu ştiau că există o legătură între murdărie şi boli. 

În zilele noastre, Compania Apa Brașov întreține peste 735 km de rețea publică de canalizare, echivalentul distanței Brașov – Budapesta. Pentru tratarea apelor uzate, în 1970 a fost construită Stația de Epurare de la Stupini. În prezent, în staţie intră zilnic, în medie, 100.000 mc de apă uzată. Pentru comparație, cu această cantitate s-ar putea umple 40 de bazine olimpice, în fiecare zi.

Sursa info: Monitorul Expres, Compania APA, Gazeta Transilvaniei, ed. 1908-05-06, 1908-05-18, 1908-05-20 / Digiteca Arcanum