15 noiembrie 1987 - Revolta muncitorilor de la uzina de autocamioane "Steagu Rosu"

 

„Jos Ceauşescu! Jos Dictatura!”. Au fost primele lozinci anticomuniste care s-au auzit la Braşov, cu doi ani înainte de căderea regimului Ceauşescu. Pe data de 15 noiembrie 1987, muncitorii uzinei de autocamioane Steagu Roşu au ieşit în stradă pentru a protesta. Oamenii nu mai suportau foamea, frigul şi întunericul din case. Totul pentru că Nicolae Ceaușescu a decis în 1981 că România nu trebuie să mai aibă datorii externe. Cele 11 miliarde dolari, datoria totală pe care o avea țara, au fost plătite în 1989.

Muncitorii Secției 440 „Matrițe” refuzaseră cu o seară înainte să muncească, fiindcă pe fluturașii de salariu primiți leafa lor a apărut înjumătățită, iar în dreptul rubricii „reţineri” era scris cuvântul „social”. După ce a sosit și schimbul unu, muncitorii de la Steagul Roșu au spart geamurile sediului administrativ și s-au adunat la porțile uzinei. Înainte de prânz au hotărât să meargă la sediul Comitetului Judeţean al Partidului Comunist. 

Pe 15 noiembrie 1987 se votau deputaţii pentru consiliile populare locale. Braşovul întreg era "împodobit" cu portretele lui Ceauşescu şi cu mulţimi de steaguri roşii. Inițial grupul curajoșilor nu era mai mare de 500. În scurtă vreme, pe străzile Braşovului, în zi de vot, stegarilor revoltaţi li s-au alăturat alţi 10.000 de braşoveni. Pe drum au strigat „Vrem mâncare şi căldură!”, „Vrem banii noştri!”, „Vrem lumină şi căldură!”, „Vrem pâine fără cartel”. Până au ajuns în centrul Brașovului, coloana a tot crescut cu lucrători de la Hidromecanica, de la Tractorul, studenți și alți locuitori, iar lozincile s-au transformat treptat în „Jos Ceaușescu”, „Jos comunismul”. 

Odată ajunși la Consiliul Județean, protestatarii au intrat în forță, au expus belșugul de alimente din care se înfruptau nomenclaturiști în acea zi de alegeri locale, au aruncat pe geam documente, dar și un portret al dictatorului mare de 15 metri pătrati, ars ritualic ulterior. Pe contestatari i-a întărâtat şi mai tare întâmplarea de-a fi găsit, în sediul Judeţenei de partid, alimente prohibite cetăţeanului de rând:salam, fructe exotice, ciocolată.

Pusă în mişcare, maşinăria partidului luase însă grabnice „măsuri". S-au operat repede patru sute de arestări. Braşovul a intrat în fierbere. Un sfert din cei arestaţi au fost duşi şi anchetaţi la Bucureşti. Declaraţiile lor au fost încropite cu bătăi şi cu presiuni psihice extreme.

"Liberation". 26 noiembrie 1987.
"Geniul Carpatilor" ii terorizeaza pe romani"
Sursa foto: NewsBV

In manuscrisul transmis clandestin Forumului Mondial de Dumitru Mazilu, în decembrie 1987 se spunea ca: „Prima măsură a autorităților a fost izolarea celorlalte colective muncitorești. Porțile uzinelor au fost închise. Cele mai drastice măsuri s-au luat la Tractorul, unde, cu săptămână în urmă, avuseseră loc două acțiuni de protest. La porțile acestor uzine au fost masate trupe de intervenție ale Securității. În al doilea rând, Securitatea locală a dispus filmarea oamenilor. A trimis două echipe care fuseseră instruite să vorbească în limbi străine, pentru a-i deruta pe muncitori. Una a fost însă descoperită. Aparatul i-a fost distrus, iar cei doi securiști au fost bătuți. O a doua echipă, instalată pe Modarom, a reușit să filmeze. Pe baza acestui film-capcană, muncitorii au fost identificați și arestați“.

Unul dintre momentele cu grijă regizate de aparatul de partid a fost procesul manifestanților arestați în 15, 16 și 17 noiembrie. Ședința completului de judecată „s-a jucat“ în clubul întreprinderii brașovene. Sentința penală, purtând numărul 2823 din 3 decembrie 1987, de la Clubul Întreprinderii de Autocamioane Brașov îi trimite în judecată pe inculpați pentru „comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prevăzută și pedepsită de articolul 321 alineatul 2 din Codul penal“. Pedepsele cele mai mari au fost de trei ani închisoare, pentru patru dintre muncitorii care s-au ocupat de organizarea coloanelor de manifestanți:

Geneti Aurică. "Omul cu Cască Albă".
Un simbol al revoltei.
Sursa foto: Memorialul Sighet

„În numele legii hotărăște: în conformitate cu articolul 321, alineatul 2, din Codul Penal, condamnă la câte 3 ani de închisoare pe inculpații Geneti Aurică, Mutihac Florin, Duduc Gheorghe, Sommerauer Werner.

Condamnă la câte 2 ani și 6 luni de închisoare, pe inculpații: Ștefănoiu Ioan, Gyerkó Gheorghe, Broască Dumitru, Sbîrn Costică, Bordei Neculai, Zavela Cristian, Toma Lucian-Tudor, Mocanu Ovidiu, Cojocea Nicușor, Grădinaru Ioan, Dascălu Petrică, Brumă Ioan.

Condamnă la câte 2 ani de închisoare pe inculpații: Farcaș Iosif, Mureșan Vasile, Nicuțari Pavel, Anghel Daniel, Anghel Vasile, State Constantin, Duduc Radu, Gergely Andras, Ricu Marian, Cocan Constantin.

Condamnă la câte 2 ani de închisoare pe inculpații: Maniu Gavrilă, Tulai Florin, Ilie Ionel, Neculaescu Marius-Tibi, Vulpe Pavel-Cornel, Năstase Dumitru, Paraschiv Nicuță, Hossu Aurel, Macovei Mihai, Csomos Iosif-Ion, Zaharia Gheorghe, Pușcașu Enea.

Condamnă la câte un an și 6 luni de închisoare pe inculpații: Oprișan Gheorghe, Sevaciuc Mircea, Voinea Stan, Gergely Arpád, Tudose Eugen, Buceanu Aurel, Creangă Petru, Apetroaie Puiu, Huianu Puiu, Pintea Ciprian.

Condamnă la câte un an de închisoare pe inculpații Băhnăreanu Costică, Pricope Petru, Boeriu Petru Marius, Banciu Gheorghe, Haldan Gheorghe, Robotă Dumitru, Vieru Vasile, Vitos Ludovic.

Condamnă la câte 6 luni de închisoare, pe inculpații: Bencze Dénes, Micu Ștefan, Filichi Gavrilă, Năstase Ion, Iacob Dănuț“.

Din pledoaria reprezentantului Procuraturii Brașov, deși în dosar era consemnat că nici unul dintre inculpați nu are antecedente penale: „Faptele săvârșite de inculpați sunt deosebit de grave. La săvârșirea acestora au participat elemente certate cu legea. Faptele de huliganism săvârșite sunt incalificabile, unii dintre inculpați purtându-se ca niște adevărați vandali. Inculpații sunt huligani, frecvent consumatori de băuturi alcoolice, refractari, care nu au înteles ce li s-a dat de către societate în rezolvarea multor probleme de familie. Ceea ce au făcut ei este o gravă încălcare a normelor de conduită socială. Au indignat profund, prin atitudinea lor, opinia publică”.

Surse foto: vlad-mihai.blogspot.com
Memorial Sighet

Primul protestatar care a murit după ce a trecut prin beciurile Securităţii, după ce a strigat în stradă, în plină dictatură, „Jos comunismul“, a fost stegarul Vasile Vieru. Acesta a ieşit în 15 noiembrie în stradă împreună cu ceilalţi stegari sătui de foame şi frig ca să strige ,,Jos comunismul“. A fost arestat la locul de muncă, în data de 17 noiembrie 1987, la ora 12.00. Cu o noapte înainte, a lăsat o scrisoare în care mărturisea numele celui care l-a trădat. După arestare, soţia lui, Angela Vieru, l-a căutat zile întregi la Miliţie. I se spunea că nimeni n-a auzit de el. Era la Bucureşti în beciurile Securităţii. A venit acasă, în decembrie, cu o seară înaintea procesului de la Clubul Steagul Roşu. Afară îl supraveghea o maşină a Securităţii. 

A fost judecat, condamnat la un an de închisoare şi deportat la Bârlad. Vasile era deja foarte bolnav. „Nu mai putea să doarmă decât în fotoliu. Uneori îl găseam chircit pe covor, pentru că avea dureri îngrozitoare. Nu mai putea mânca decât lapte acru. Era mai tot timpul în spital. Vorbea tot mai puţin şi era îngrozitor de înspăimântat. I-a căzut părul, apoi dinţii. Corpul i s-a umplut de pete, iar picioarele erau atât de umflate, încât nu mai putea să încalţe decât papuci de casă. L-am întrebat ce s-a întâmplat în arestul din Bucureşti. Îmi spunea îngrozit să nu vorbesc niciodată despre asta“, spunea soţia lui, Angela Vieru. Simptomele «bolii» au dovedit că, în arestul de la Bucureşti, Vasile Vieru a fost iradiat. În 5 septembrie ‘88 a murit, lăsând în urmă 5 copii. Copiii Vieru n-au primit pensie de urmaş până la Revoluţie. În 1995, Angela Vieru era încă şomeră. A plecat de atunci din ţară, împreună cu copiii ei. Vasile Vieru a fost primul mort din lista novembriştilor condamnaţi.

Afisul filmului "Brașov 1987. Doi ani mai devreme".
Sursa foto: FB/Brasov1987

Primul pe lista inculpaților trimiși în judecată a fost Aurică Geneti. În 15 noiembrie 1987, Aurică Geneti a purtat o casca albă după ce a ridicat-o de jos, căzută fiind de pe capul unui inginer pe care el îl împinsese și îl înjurase pentru că încercase să oprească grupul său de protestatari dintr-o secție a întreprinderii. Aurică Geneti a încurajat atunci muncitorii să iasă din interiorul halei în curte, apoi în stradă, și să se îndrepte spre Comitetul Județean al Partidului Comunist Român (PCR). Muncitorii, care protestau nemulțumiți de salariile primite și de condițiile generale de viață, au văzut în „Omul cu Casca Albă” semnul că superiorii lor li se alătură și că le este validat protestul. Astfel s-au simțit încurajați și au decis să își ceară drepturile la Comitetul Județean al PCR.

Ajuns la intrarea Consiliului Popular, față în față cu primarul orașului care îi amenința pe manifestanți printr-o ușă ținută întredeschisă, chiar în ziua în care erau alegeri pentru autoritățile locale, „Omul cu Casca Albă” l-a lovit pe primar cu un steag tricolor, în cap, apoi a intrat în clădire cu mulți alți demonstranți. A primit o condamnare de trei ani fără privare de libertate și a fost deportat să muncească la construcția Canalului Siret - Bărăgan.

La 30 de ani de la revolta muncitorilor, Aurică Geneti a aparut, desenat, cu casca in mina, pe afisul filmului "Braşov 1987. Doi ani prea devreme", un documentar dedicat evenimentului din 15 noiembrie 1987. "Ca mulți dintre colegii mei, am suportat prigoana regimului comunist. Interogatoriile dure și bătăile crunte. Am fost deportat la Canal, iar familia a venit după mine. Copilul meu abia se născuse în 24 septembrie", a spus, dupa multi ani, Geneti, care n-a regretat niciodată ca și-a riscat libertatea pentru Libertate.

După pronunțarea sențintelor în procesul lotului „15 Noiembrie“, un grup de studenți de la Facultatea de Mecanică a Universității Brașov au vrut să arate că sunt alături de „acuzați“. Mihai Torjo, anul III AR, Marian Brâncoveanu, anul II MF și Marian Lupou, anul III MF, toți seraliști, muncitori la U.M. Tohan, au intrat noaptea în Corpul T. Ei au scris cu spray-uri cu vopsea pe pereți și pe tablourile lui Ceaușescu lozincile scandate în stradă. Securitatea i-a descoperit după câteva luni. Au fost batuți crunt, exmatriculați din faculate și condamnați la 7 ani de închisoare, pentru „propagandă ostilă”. Au prins amnistia din 26 ianuarie 1988. Până în ’89 cei trei au fost protagoniștii mai multor activități subversive. Au semnat, alături de Doina Cornea, Scrisoarea deschisă din 1988. După revoluție, au fost fondatori ai Sindicatului Liber din UM Tohan.

Cei 61 de condamnati si deportati. Sursa foto: Crosul 15 Noiembrie

Foştii anchetaţi, condamnaţi şi deportaţi au fondat Asociaţia 15 Noiembrie 1987 Braşov. Asociația a organizat la Brașov, în septembrie 1990 prima întrunire a Rezistenței Române Anticomuniste. Printre invitați s-au numărat Ana Blandiana, Doina Cornea și Marian Munteanu, pe atunci liderul studenților și simbol al mișcării „Piața Universității“. 

Peste 20 de procurori din perioada regimului comunist și zeci de profesioniști ai Securității și Miliției lui Ceaușescu au fost implicați în înăbușirea Revoltei de la Brașov din 1987. Dosarul în care sunt cercetați torționarii muncitorilor brașoveni a fost transferat la Secția Specială de Anchetare a Magistraților, deși Parchetul Militar audiase circa 600 de martori. Nu există niciun vinovat, doar cele 61 de victime plus familiile lor hărțuite în ultimii ani ai regimului Ceaușescu.

Lista exilatilor si locurile unde au
fost deportati. Sursa: Romania Libera,
editia 9 ianuarie 1990

In luna ianuarie 1990, muncitorii deportati s-au intors acasa la Brasov. Cei care au avut de suferit, s-au întors chiar la fostele lor locuri de muncă de la uzina Steagul Rosu: secțiile 410, 660, 570, 640, 620 și altele. Profesiile lor : lăcătuși, frezori, strungari, sculeri, economiști, ingineri. 

Din lista publicată de „România liberă" din 9 ianuarie 1990, lipsesc numele a opt muncitori care in procesul celor 61 au fost judecați și condamnați cu executarea pedepsei la locul de muncă, ulterior schimbîndu-li-se locul de muncă și localitatea de domiciliu. Este vorba de Florin Mutihac, exilat la C.A.P. Miroslava (Iași), Ioan Bruma, I.M.A.U. Suceava, secția Fălticeni, amindoi foști muncitori la Întreprinderea de autocamioane Brasov. Gheorghe Duduc, de la „Tractorul“, exilat la I.A.C.M. Giurgiu, Werner Sommerauer, Liceul sanitar Brașov— I.C.N.U.T. Tulcea, Radu Duduc I.T.S.A.I.A. -  I.U.G.C. Galati, Gorgely Andras, T.A.G.C.M.  A.C.M. Nr. 3 Brașov — I.C.M.U.G. Dorohoi. Marian Ricu, I.U.S. Brașov — I.P.A. Slatina, Cocan Constantin, I.M.P. Brașov - port „Bazinul nou“ Galați. Dintre persoanele condamnate cu suspendarea pedepsei, lipsesc din amintita listă : Aurel Hoszu, „Rulmentul“ Brașov — I.M.A. Roșiori (Teleorman), Gheorghe Banciu, „Rulmentul“ Brașov — „Rulmentul" Alexandria. S-au strecurat și citeva greșeli de nume : nu „Sencze“ — ci Bencze Donos , nu Haidan — ci Haldan Gheorghe , nu Niculari — ci Nicuari Pavel, nu Titu ci Tibi Marius Neculaescu. 

In 22 iulie 2021, Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat Decretul privind promulgarea Legii pentru declararea zilei de 15 Noiembrie ca Ziua Revoltei Anticomuniste de la Brașov din 1987.

Legea prevede următoarele:
Art. 1.
Se declară ziua de 15 Noiembrie ca Ziua Revoltei Anticomuniste de la Braşov din 1987.
Art. 2.
(1) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, structurile asociative neguvernamentale interesate, organizează manifestări prilejuite de comemorarea zilei prevăzute la art. 1.
(2) Fondurile necesare alocate pentru comemorarea diverselor evenimente ale Revoltei Anticomuniste de la Braşov din 1987 pot fi asigurate şi din bugetele locale sau din bugetul autorităţilor şi instituţiilor publice.

Revolta de la Brasov in presa din strainatate

Intr-o relatare a corespondenței sale la Viena, influentul ziar francez scria, între altele: 

„Duminică 15 noiembrie, muncitorii de la uzinele de camioane și tractoare „Steagul roșu” și „Tractorul” — unde lucrează mai multe zeci de mii de persoane și unde s-au mai semnalat greve în noiembrie 1983 — ar fi trebuit să se ducă în grup să voteze pentru reînnoirea Consiliului Municipal Brașov — important centru industrial. Ca urmare a unei vii controverse cu diriguitorii locali în legătură cu o reducere a salariilor pentru neexecutarea planului lunar, muncitorii, vădit iritați, au provocat un incident atacînd și apoi răsturnînd o mașină a poliției. 

Mișcarea a luat repede amploare și muncitorii, scandînd: „Noi vrem pîine” și alte lozinci, s-au îndreptat spre localul în care este sediul primăriei și al comitetului de partid. După ce au luat cu asalt clădirea, manifestanții au jefuit depozitul de produse alimentare care se găsea acolo. Drapele roșii, portrete și mobile au fost aruncate pe ferestre. 

Milițienii, neputînd stăpini mulțimea, au chemat în ajutor armata, care a blocat o parte a orașului cu vehicule blindate. După numai 6 ore, forțele de ordine, trăgînd în aer și utilizînd gaze lacrimogene, au reușit să împrăștie mulțimea și să aresteze un mare număr de manifestanți. Potrivit agențiilor de presă, doi membri ai forțelor de ordine și-ar fi pierdut viața în cursul dezordinilor. Cinci zile după aceste evenimente, a fost anunțată hotărîrea de a se amina cu o săptămînă Conferința națională a partidului, programată inițial pentru 7—9 decembrie. Conducătorii organizației de partid de la Brașov și membrii direcțiunii uzinei „Steagul Roșu” au fost înlăturați din posturile pe care le dețineau”. 

Corespondența se încheie astfel: „România s-a împotmolit într-o criză economică care pare fără ieșire ca urmare a unei politici de industrializare forțată, a unei planificări rigide a economiei, a nepotismului și a unui cult deșănțat al personalității în jurul „clanului” Ceaușescu și, în fine, a unui efort irațional de a rambursa datoria externă cu consecințe dezastruoase pentru dezvoltarea economică. Penuriile sunt cronice în toate domeniile”. 

Același ziar, scria în editorialul său consacrat acestor evenimente: „Tulburările de la Brașov sunt pline de semnificație pentru o Europă centrală care, neîndoielnic, abordează o nouă epocă. 

Toate mărturiile care parvin de la București arată pînă la ce punct România este bolnavă. Pe scurt, în nicio altă țară din Europa de Răsărit nu apare atît de flagrant ca aci divorțul între putere și populație... Falimentul economic este pe măsura eșecului politic. Și lecția comportă în această privință aspecte preocupante pentru unii din vecinii României. Dacă lucrurile merg mai rău în această țară decit în altele, nemulțumirea populară cauzată de lipsuri și de scăderea relativă a nivelului de trai nu este o exclusivitate românească”. 

Surse info:

• Monitorul Expres, 
• Historia.ro, 
• Radio Europa Libera Romania, 
• Cornel Brad: "Oameni.Putere.România."
• Minimum, ed. 1988-01-01 / nr. 10 / Digiteca Arcanum