1521 - Prima mentiune despre o baie publica la Brasov

Baia comunala construita in anul 1902, pe strada G. Baritiu de astazi, vizavi de Arhivele Statului. Cladirea a fost demolata in anul 1978. Azi pe locul ei este o parcare.

Răspândirea sifilisului în Europa la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul celui de al XVI-lea, aduce cu sine o decădere a practicii scăldatului, pe care medicii il considerau un mijloc de contaminare. Epidemiile de ciumă, care nu întârzie să apară pe continent, duc apoi la închiderea defini­tivă a tuturor băilor publice. Această situatie durează în Europa până în secolul al XlX-lea.

La începutul sec. XVI se cunosc în Braşov 2 băi : "balnea stuba superior" şi "balnea stuba inferior". In Sudul si Nordul cetătii. In 1521 se ataşează băii superioare un compartiment pen­tru femei, precum şi un loc separat pentru dezbrăcat. Până la această dată se pare că băile erau mixte (bărbaţi şi femei). In 1549 se pune chiar un lacăt în partea unde fac baie femeile. In anul 1523 baia este acoperită cu ţigle, iar în 1549 se clădeşte, lângă baie şi o latrină. Apa băii provenea dintr-o fântână proprie.

Baia din partea de jos a oraşului era identică celei superioare şi era si­tuată între Strada Porţii şi Strada Spitalului (acolo unde este azi aripa nouă a Hotelului Coroana). Şi aici se separă baia pentru fe­mei în anul 1522.

Băile erau administrate de cite un "băieş". Acesta avea locuinţa chiar în lo­calul băii şi împreună cu ajutoarele sale se ocupa de curăţirea şi întreţinerea băii. Ei se mai numeau şi balneatori şi erau plătiţi de oraş. Tot ei se ocupau cu rasul şi tunsul. In anul 1550 se confecţionează un scaun special pentru tuns care usurează munca balneatorilor.

După marele incendiu din anul 1689 nu se mai aude nimic despre băile oraşului Braşov. De abia în secolul al XlX-lea, ca şi în restul Europei de altfel, se începe o nouă acţiune de clădire de băi publice.

Băile au luat avînt în secolul XIX. Medicul german Eduard Gusbeth vorbea în cartea sa „Pentru istoria afacerilor sanitare din Braşov“, apărută în anul 1884, despre nouă băi publice, grupate pe trei categorii, în funcţie de locaţie: în suburbia Braşovului, în Cetate şi în Blumăna. Baia „Flora“ sau „Vaselatchi“ se găsea în suburbie, pe strada Canalului, la nr. 1129 şi 1135. Baia se deschisese pe la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, iar în septembrie 1791 a fost cumpărată de Dumitru Vaselatchi. Proprietarul a scos-o însă la licitaţie în anul 1821, cînd a fost preluată de Andrei Popovici. Pe la 1855, baia se extinsese şi chiar se modernizase. Avea opt cabine cu vană şi două bazine. În cronicile vremii era consemnat cu mare grijă că apa de acolo era „foarte proaspătă“. Numai că „băile în vană“ erau deschise publicului doar vara.

Tot în afara Cetăţii exista şi o baie cu aburi, „cu vapori“, cum se spunea la vremea aceea. Este singura care s-a păstrat pînă azi. Este vorba de celebra „Baie“ de lîngă Colegiul „Andrei Şaguna“. În 1793, baia îi aparţinea unui sas pe nume Wendel sau Wentzel. Mai tîrziu a intrat în proprietatea văduvei parohului Sara Rauss. În 1842, „baia cu vapori“ era dotată cu 14 vane. În 1851, proprietara a donat-o Eforiei Şcolii ortodoxe. În documentele vremii, braşovenii se mîndreau că baia de aburi era la fel cu cele din Viena, Budapesta sau Bucureşti. Avea zece despărţăminte de cîte două persoane. Într-un hol mare se afla un bazin de 5 pe 4 metri, cu „apă proaspătă“ provenită dintr-un izvor de lîngă grădina lui V. Teutsch. Baia publică mai avea şi un bazin mai mic cu apă încălzită. Construit iniţial din lemn, bazinul a fost refăcut în anul 1884 din piatră şi ciment. Apa murdară era evacuată printr-un canal din apropiere. Braşovenii puteau face aici băi cu apă de ploaie, dar şi duşuri, pentru care erau disponibile 26 de cabine.

Intr-un articol din Gazeta Transilvaniei (ed. 24 iulie 1932), aflăm cum arătau Băile Eforiei in perioada interbelică" 

"Intre multele avantagii, cari au făcut din oraşul nostru un punct de atracţie, pentru viligiaturişti şi oaspeţi, cu deosebire din vechiul regat, aparţin şi Băile Eforiei şcolare, aşezate în un loc favorabil, în dosul Liceului A. Şaguna, Strada Prundului Nr. 4. 

La Ştrandul acestor Băi, e aranjată o plaje frumoasă, în suprafaţă de câteva mii de metri pătraţi, cu nisip spălat. Bazenul mare de înotat, corespunde tuturor cerinţelor moderne şi igienice, apa provenind din fântână arteziană, care se premeneşte, tot a doua zi şi e încălzită până la 24 de grade. Stă la dispoziţia oaspeţilor un bufet bine asortat, aşa că oricine poate să folosească ora prânzului, luând o gustare în bătaia soarelui şi în aer curat. Un maestru de înotat binepriceput, dă zilnic lecţiuni, care garantează, că după 8—10 secţiuni, elevul devine un bun înotător. O profesoară de educaţie fizică, cu şcoală din străinătate, dă lecţiuni de mişcări libere pe plaje în aer curat. 

Băile de abur şi aer uscat, renovate şi modernizate în anul trecut, se remarcă, prin cea mai desăvârşită curăţenie, apa bazinului rece şi cald se schimbă zilnic, duşuri reci şi calde stau la dispoziţie în mod nelimitat şi o sală de odihnă cu paturi compade, dă posibilitatea unei recreeri binefăcătoare. 

Băile de putină, aşezate în cabine spaţioase, de o curăţenie exemplară, prevăzute cu putini noi şi duşuri cu presiune, paturi compade, pentru odihnă, satisface întru toate pretenziunile clientelei. 

Băile medicinale, şi adecă : băi de sare, pucioasă, acid carbonic, sare iodată de Bezna, extra de brad, flori de fân, idroterapie cu duşuri scoţiene, comprese de nomol, sunt sub conducerea d-lui medic Dr. Petru Tartler, specialist în băi medicinale, care a condus timp de 12 ani, băile din Trencin Teplit, dă consultaţiuni zilnice, între orele 8—9 a. m. făcând singur masaje pentru bolnavi. Un cabinet de consultațiuni, prevăzut cu tot felul de medicini şi aparate pentru analize. 1.Un serviciu conştienţios, condus de un personal priceput, ca masseuri şi masseuze. Preţurile tuturor băilor se pot considera ca foarte avantajoase, fiind mult scăzute, faţă de anul trecut. Se pot face şi abonamente cu preţuri şi mai scăzute"

Baia comunala de pe str. G. Baritiu. Se poate observa
in spatele actualei Facultati de Silvicultura.
Sursa foto: Brasov, orasul sufletului meu

În Cetatea Braşovului, băile publice erau mult mai multe. Un astfel de stabiliment funcţiona în Bastionul Croitorilor, conform unui document în limba germană. În 3 iunie 1834, conducerea breslei croitorilor îi cere permisiunea magistratului oraşului să deschidă o baie, deoarece sub ziduri, în interiorul bastionului, a fost descoperit un izvor cu apă minerală. Baia a fost inaugurată în 31 martie 1835. Investiţia făcută de croitori pentru amenajări, potrivit documentelor, a fost de 2.839,59 florini. Şi însemna 12 camere de baie, cu tot atîtea vane şi şapte cabine cu opt vane. În anul 1878, croitorii au vîndut stabilimentul comunităţii evanghelice săseşti, în schimbul a 5.500 de florini. Adică aproape dublul investiţiei. Aici se puteau face şi tratamente medicale complexe, unele vane fiind special amenajate exclusiv pentru asta. Cam în aceeaşi perioadă, a funcţionat o baie şi în Bastionul Ţesătorilor. Era dotată doar cu un mic bazin aprovizionat cu apă din canalul burgului. Era deschisă doar vara şi n-a avut viaţă lungă.

Şi închisoarea oraşului, aflată la jumătatea secolului XIX pe Strada Castelului nr. 2, era prevăzută cu o baie alimentată cu apă din canalul oraşului. Ea a fost inaugurată în anul 1861, dar era funcţională numai vara. Pe Strada Neagră, la nr. 375, actuala stradă N. Bălcescu, cam în zona magazinului Star, exista aşa-numita baie cu vane a hotelului Weiss, devenit apoi Union. În anul 1873, Adolf Weiss şi-a transformat casele în hotel şi, pentru confortul oaspeţilor, a deschis şi o baie cu cinci cabine dotate cu şapte vane. În 1879, proprietăţile lui Weiss au fost cumpărate de Josef Dück şi Friedrich Scherg. O altă baie era în partea de jos Străzii Oraşului (Burggasse), la nr. 278. În anul 1877, baia dotată cu opt cabine, fiecare cu cîte o vană, a fost închisă. Probabil că nu prea avea căutare, pentru că primea clienţi doar vara.

Baile Eforiei scolare

Acum două secole, în cartierul Blumăna existau două băi. Baia rece, de lîngă Moara Pielarilor, dispunea de un spaţiu cu două secţiuni. La etaj făceau baie bărbaţii, iar la parter se îmbăiau femeile. Era racordată la canalul Tömösch (Timişul de azi). Vara era şi un centru de recreere, la modă în anii aceia, pentru că se puteau face şi „băi de soare“ sau, terapeutic, „băi cu apă de ploaie“. De jur împrejurul locului de vară, se aflau 20 de cabine de schimb. Despre baia bărbaţilor se ştie că a fost ridicată de breasla tăbăcarilor, în anul 1851. Baia femeilor a fost construită şase ani mai tîrziu şi funcţiona ca o societate pe acţiuni. S-au emis 52 de acţiuni a cîte 10 florini. În anul 1883, baia a fost vîndută la licitaţie unei mici societăţi.

Ideea construirii unei şcoli publice de înot a încolţit la începutul secolului XIX. Pe 26 februarie 1834, la „casieria oraşului“ s-a făcut cerere pentru finanţarea construirii unei băi şi a unei „piscine“. Inginerul Angermann a făcut planul de construcţie, iar lucrarea a costat 2448,49 florini. La propunerea lui Bömches, s-a înfiinţat o societate pe acţiuni care să pună pe picioare şcoala de înot în Blumăna. Pentru economie, la construcţia bazinelor au fost solicitaţi „12 arestaţi ai oraşului“. Bazinele s-au făcut din „lemnul pădurii din apropiere“. Acţionarii societăţii au fost Stef. V. Closius, Carl Mysz şi Fried. V. Closius. Şcoala, care aparţinea întregii comunităţi braşovene, a fost terminată în anul 1834. Bazinele, unul mare, două „mijlocii“ şi mai multe cu adîncime mică, erau alimentate cu apă din canalul Tömösch. Bazinul cel mare se numea popular „marea şcoală de înot“. O parte din bazine erau rezervate exclusiv femeilor. Şcoala era dotată şi cu cabine de schimb. În anul 1883, în Braşov s-a mai construit, din banii comunităţii, 600 de florini, o baie în care încălzirea se făcea cu mangal.

Dintre toate băile publice ale oraşului, cele mai bine organizate şi amenajate au rămas însă cele de la Eforia Şcolilor Româneşti. Braşovenii puteau face „băi de vapori“, băi reci şi calde şi băi de vană, căzile fiind la alegere din lemn sau de porţelan. Pe la sfîrşitul secolului al XIX-lea, băile cu aburi erau deschise dimineaţa, de la 6.00 la 12.00, şi după-amiaza, de la 14.00 la 20.00. Bărbaţii şi femeile aveau programe diferite. Bărbaţii puteau veni duminica, marţea şi joia, înainte şi după amiază, iar vinerea şi sîmbăta numai de dimineaţă. Femeile se puteau îmbăia lunea, înainte de prînz, miercurea înainte şi după amiază, iar vinerea şi sîmbăta, numai după-amiază.

Tariful unei băi cu aburi era diferit, în funcţie de momentul zilei ales. Înainte de amiază, cu excepţia zilei de luni, costa 70 creiţari. Exista şi varianta unui abonament, pentru zece băi, care costa 6 florini. O baie făcută după-amiaza, exceptînd duminica, era mai puţin costisitoare. Doar 50 de creiţari. Iar un abonament de zece băi la aceste ore era 4 florini. Cel mai ieftin era să te îmbăiezi duminica după-amiază sau lunea dimineaţa, cînd pentru orice braşovean taxa de intrare era de 25 de creiţari. Şcolarii şi militarii, pînă la gradul de subofiţer, beneficiau de reduceri în fiecare joi, cînd puteau face o baie bună cu numai 25 de creiţari. În schimb, cei care alegeau o vană clasa I (de porţelan) trebuiau să plătească 50 de creiţari. Cei care se mulţumeau cu o vană clasa a II-a (din lemn), plăteau doar 30 de creiţari.

Baia comunală de lîngă „Şaguna“, ridicată acum mai bine de două secole, a rămas cea mai căutată pînă în secolul XX. Şi a fost, de altfel, singura care a funcţionat în ultima jumătate a secolului trecut. Pe locul plajei sale a fost construita o sala de sport. Bazinul mare de inot a ramas, insa e in paragina.

Sursa info: Monitorul Expres. Gazeta Transilvaniei (BCU Cluj)