Din noiembrie 2012, şoferii pot folosi noul Drum Coresi pentru a ajunge din cartierul Tractorul in cartierul în Timiş -Triaj sau pentru a ieşi din oraş spre ocolitoare. Drumul care străbate fosta platformă Tractorul a fost
construit in 21 de luni. Construcţia a fost realizată de SC Eurostrada SRL, după un proiect al SC PRINFO SRL, printr-o
investiţie de 30,798 milioane lei, finanţată din fonduri europene cu o cofinanţare de 2% de la bugetul local.
 |
Intrarea pe drum dinspre cartierul Triaj.
|
Artera are
2,092 de kilometri, fiind împărţită pe
trei tronsoane. Primul dintre ele, avînd o lungime de 719,91 de metri, porneşte din strada 13 Decembrie şi merge prin platforma Tractorul pînă la sensul giratoriu recent construit. De acolo se continuă cu un al doilea tronson, de 824,3 metri, care ajunge pînă la limita dinspre REMAT a platformei industriale. Cel de-al treilea tronson al drumului, de 548 de metri, merge de la limita cu REMAT pînă la intersecţia cu strada Hărmanului trecînd peste un
pod de 30 de metri, peste Timişul Sec. Pe Drumul Coresi sînt şi patru sensuri giratorii, cîte unul la fiecare capăt, respectiv la intersecţia cu strada 13 Decembrie şi la intersecţia cu strada Hărmanului, şi alte două pe fosta platformă industrială Tractorul, care va deveni zona economică Coresi. De asemenea, drumul va fi
iluminat printr-un sistem de
118 stîlpi şi va avea
trei perechi de staţii de transport în comun, pentru
linia 15, care a început să circule pe traseul Timiş - strada Independenţei.
 |
"Drumul Coresi" in timp, intre 2013, la putin timp de la deschidere, si in 2019, dupa dezvoltarea comerciala si imobiliara de pe fost platforma Tractorul. Sursa foto: Google Earth
|
Municipalitatea a considerat că acest drum va dezvolta un coridor de legătură Est-Vest între cartierul Timiş-Triaj - zona Coresi - cartierul Tractorul - cartierul Bartolomeu - campusul GENIUS al Universităţii „Transilvania”, prin realizarea unei axe de transport de 2 kilometri în interiorul fostei platforme industriale Tractorul. „Este un proiect mai mare, care a fost gîndit în viziunea de a dezvolta oraşul. Vrem să transformăm această zonă a oraşului (fosta platformă industrială), dintr-o zonă părăsită într-o zonă economică dezvoltată, astfel că le dăm posibilitatea celor care vor să investească aici, să circule pe un drum nou, modern”, a declarat primarul George Scripcaru, la deschiderea drumului Coresi.
Sursa info: Monitorul Expres
Comentarii
Trimiteți un comentariu