3 iunie 1835 - Ia fiinta "Kronstädter Allgemeine Sparkasse", primul institut bancar din Transilvania

 

Sediul Sparkasse, de pe strada Muresenilor nr.1. Sursa foto: MyName:Brasov

"Kronstädter Allgemeine Sparkasse" este primul institut bancar din Transilvania, revendicat deopotrivã de România și Ungaria. Sparkasse se numãrã printre puţinele bãnci din ţara noastrã care au avut o existenţã neîntreruptã de peste un secol, de la fondare (1835) și pânã la lichidarea forţatã din 1948. Sparkasse a servit ca model pentru înfiinţarea altor bãnci similare din Transilvania, Banat și Ungaria, cu care a avut întotdeauna relaţii cordiale. Datoritã specificului sãu, impus de cãtre fondatori, Sparkasse a rezistat cu succes în faţa concurenţei reprezentate de apariţia unei avalanșe de filiale ale marilor bãnci din Europa Centralã sau a celor mai mici, aparent mai atrãgãtoare, dar cu o existenţã efemerã, terminatã de obicei cu falimente rãsunãtoare.

 „Kronstädter Allgemeine Sparkasse“ a fost fondat în epoca de Renaștere a naţiunii germane din Transilvania, ca reacţie la politica Vienei de a-și impune idealul dominant al monarhiei absolute în Marele Principat al Transilvaniei. La aceasta se adãugau și slãbiciunile interne ale acestei provincii, dominatã de stagnare economicã, lipsã de perspective clare, birocraţie excesivã, pauperizare. Necesitatea imperioasã a modernizãrii, singura cale de a scoate Transilvania din aceastã „stare liniștitã“și a o plasa pe orbita capitalismului, a fost înţeleasã și aplicatã de o pleiadã de intelectuali sași trimiși la studii în strãinãtate, cãrora li s-au alãturat și strãini, oameni cu o viziune largã, dornici de acţiuni concrete și eficiente, naturalizaţi în acest colţ de imperiu. 

Peter Lange von Burgenkron.
Sursa foto: Wikipedia

Una dintre personalitãţile providenţiale ale epocii a fost Peter Traugott Lange von Burgenkron (1797–1875), care a înţeles foarte bine cã printre cerinţele timpului se numãrau: nevoia de preţuri scãzute, cultivarea simţului de economisire și crearea unui sistem organizat, facil și articulat al circulaţiei banilor și al mãrfurilor, care ar fi avut drept consecinţã salvarea conaţionalilor sãi, ameninţaţi de flagelul pauperizãrii. Meritul principal al lui Peter Lange a constat în crearea unui sistem complex de instituţii, menit sã ridice nivelul material al întregii comunitãţi; astfel, pe lângã Sparkasse, într-o perioadã relativ scurtã au mai fost fondate: Institutul de pensii (1844), Asociaţia brașoveanã a meseriașilor (1842), Muntele de pietate și Spitalul orãșenesc (1847), cu rol de casã de asigurãri, în sens modern.

Ideea înfiinţãrii unei bãnci a apãrut din necesitatea contracarãrii așa-zișilor „bancheri“, categorie alcãtuitã din cãmãtari, zarafi (strãini) și cetãţeni sași înstãriţi, care acţionau în propriul lor avantaj, împrumutând cu dobânzi mari, dar și în acela al împãmântenirii spiritului de economie și motivãrii muncii cinstite, în folosul general.

Ideea bãncii a prins viaţã încã din anul 1827, când Peter Lange se afla la Viena; proiectul de statut, conceput dupã modelul lui Ersten Österreichischen Sparkasse, a fost trimis spre aprobare autoritãţilor brașovene, care și-au dat acordul de principiu dupã un an. Din cauza birocraţiei, lucrurile s-au tãrãgãnat pânã în 1832, moment în care dosarul intrã în lucru la cancelaria imperialã. Dupã o altã serie de pertractãri între Viena, Guberniul Transilvaniei și Magistratul brașovean, aprobarea definitivã a fost datã la 3 iunie 1835; imediat a fost creatã o societate care patrona Sparkasse, alcãtuitã din 90 de membri fondatori, s-a strâns o sumã totalã în valoare de 3.996 florini, ca fond iniţial, și au fost aleși primii funcţionari, în persoana lui: Johann Georg von Albrichsfeld (senator) – conducãtor; Friedrich Bömches (secretar al Magistratului) – casier; Martin Weiss (negustor) – controlor; Johann Fabricius (secretar al Magistratului) – actuar.

Scopurile noii bãnci, înscrise în statute, se adresau tuturor categoriilor sociale, fiecãreia dupã necesitãţi proprii, cuvântul de ordine fiind cã o economie, oricât de micã și rezultatã dintr-o muncã onestã, poate fi importantã. Un loc distinct îl ocupa și activitatea de ajutor reciproc în caz de boalã sau al altor nevoi (zestre, deschiderea unui atelier, pornirea unei afaceri etc.).

În condiţiile de pionierat în care a apãrut banca, precauţia era absolut necesarã, așa cã a fost creat imediat un fond de rezervã, reprezentând 50% din venitul net; cealaltã jumãtate era împãrţitã între construirea și întreţinerea spitalului orãșenesc și salarizarea funcţionarilor (la începuturi aceștia au lucrat ca voluntari, donându-și salariile). În cazul lichidãrii bãncii, afacerile erau preluate de societatea care o patrona, iar dacã și aceasta ar fi dispãrut, statutele prevedeau întrebuinţarea averii acumulate exclusiv în scopuri de binefacere. Sigla firmei a fost stupul de albine, iar deviza: "Muncește, adunã, sporește!".

În anul 1846 s-a luat hotãrârea traducerii statutelor în limbile maghiarã și românã, in scopul atragerii unui numãr cât mai mare de depunãtori, ceea ce a avut ca urmare depãșirea graniţelor etnice. 

Imagine din interiorul bancii, din cladirea de pe
Strada Republicii. Sursa foto: Orasul Memorabil.

La 1 ianuarie 1836 Sparkasse și-a deschis porţile pentru public; la început programul de funcţionare era stabilit pentru ziua de duminicã, între orele 9 și 12, iar din 1840 era extins și pentru ziua de vineri, între aceleași ore. De la 1 iulie 1867 acesta a devenit permanent.

In 1854 a fost obligatã sã se împrotocoleze ca firmã comercialã în registrul Camerei de Comerţ și Industrie din Brașov. Pe baza articolului de lege din anul 1875 au fost modificate statutele, transformându-se în „societate cu rãspundere limitatã“; în esenţã a rãmas și pe mai departe un institut umanitar. În 1896 banca a devenit un institut de credit ipotecar; cu aceastã ocazie a avut loc cea mai radicalã modificare a statutelor. În același an s-a transformat în societate pe acţiuni, începând cea mai spectaculoasã perioadã de activitate din istoria sa.

Biroul directorului bancii, din cladirea de pe
Strada Republicii. Sursa foto: Orasul Memorabil

Dacã la începuturi politica bãncii s-a îndreptat cãtre acumularea de capital și atragerea clienţilor sãraci, având și caracter de ajutor reciproc, într-o a doua etapã a susţinut tânãra industrie brașoveanã, pentru ca ulterior sã se implice și în achiziţionarea de proprietãţi funciare și imobiliare.

Banca nu a fost ocolitã de perioadele de crizã, frecvente la nivel local și general. În timpul Revoluţiei de la 1848–1849, documentele de valoare au fost trimise la București, ajungând înapoi o datã cu ocupaţia austriacã a Principatelor. Singura pagubã înregistratã s-a datorat bancnotelor Kosuţ. Dupã instaurarea pãcii interne, apãrând greutãţi cauzate de bani, banca a fost nevoitã sã apeleze la prudenţã, înaintând cu pași mici timp de 12 ani; cu toate acestea, nu s-a dezis de scopurile sociale. 

Un alt moment dificil l-a constituit depresiunea economicã din anul 1873. Rãzboiul vamal izbucnit între România și Imperiul Austro-Ungar, care a afectat în cel mai mare grad sud-estul Transilvaniei, a avut în mod firesc repercusiuni negative asupra bãncii, oficialii ei fiind chemaţi sã participe la mai multe reuniuni în cadrul cãrora sã vinã cu soluţii concrete de scoatere a economiei transilvãnene din situaţia extrem de gravã în care fusese împinsã fãrã voia ei; în paralel, banca s-a zbãtut din rãsputeri sã ajute firmele ajunse într-o situaţie disperatã. În pofida tuturor acestor greutãţi, Sparkasse a reușit ca, printr-o politicã inteligentã, care îi asigura în orice condiţii un venit net sigur, dublatã de încrederea publicului, nu numai sã se menţinã pe linia de plutire, dar și sã-și onoreze scopurile pentru care a fost creatã.

Sediul bancii de pe Strada Republicii 22.
Cladire construita in 1906. Sursa foto: Orasul Memorabil

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea au intervenit probleme de ordin politic, fiind implicatã în lupta dintre „verzi“ și „negri“. Consideratã a fi un bastion al aripii conservatoare, proguvernamentalã, dispusã inclusiv la concesii de ordin naţional, drept replicã, aripa „verde“, tânãrã și radicalã, își edificã propria bancã; în aceste condiţii, în anul 1899 va apãrea Banca Naţionalã (Sãseascã).

Așa cum s-a mai subliniat, încã de la începuturile sale Sparkasse a fost conceputã ca instituţie având scopuri sociale și culturale. Statutele precizau clar cã 25% din venitul net era alocat susţinerii spitalului orãșenesc; în paralel, un fond special era destinat ajutorãrii oamenilor și comunitãţilor aflate în nevoie. Astfel, în anul 1844, locuitorii care suferiserã pagube însemnate în urma unui incendiu au fost ajutaţi cu suma de 500 florini. 

Fonduri permanente erau alocate pentru reparaţiile unor biserici și lãcașuri școlare, dar și în folosul unor societãţi culturale sau pentru acordarea de burse elevilor. Ajutoarele au fost acordate în egalã mãsurã și instituţiilor românești și maghiare. De exemplu, Reuniunii Femeilor Române i s-a acordat pânã la anul 1910, în scopuri didactice, suma de 736 coroane, deloc neglijabilã. Într-unul din rapoartele bãncii se estima cã, în 75 de ani, au fost cheltuite în scopuri filantropice aproximativ 1.542.777 coroane. 

Pe lângã aceste contribuţii cotidiene, institutul brașovean a mai avut câteva realizãri de excepţie. În anul 1850 s-a implicat în construirea Scolii de gimnasticã (Turnschulgebäude), primul institut de acest gen din Transilvania, realizat pe principii moderne, care avea în cuprindere un loc de joacã special amenajat, aparate de gimnasticã și un mic parc înzestrat cu o fântânã artezianã și un heleșteu. Valoarea totalã a investiţiei s-a ridicat la suma de 12.171 florini, complexul rãmânând doar în administrarea comunitãţii evanghelice. 

"Noua" Reduta. Foto din 1902. Cladire
construita cu sprijinul Sparkasse.

În condiţii similare a fost construitã și Scoala Evanghelicã de Fete; între anii 1892 și 1894, la solicitarea locuitorilor orașului, care își doreau cu ardoare un teatru modern, banca s-a implicat în construirea clãdirii Reduta. Tot ea a suportat și cheltuielile legate de demolarea vechii Redute, pe care o achiziţionase în anul 1891. Aceastã investiţie de mari proporţii a devenit posibilã prin renunţarea la obligaţiile privind întreţinerea spitalului orãșenesc (prevãzutã și în noile statute), cãruia i se acorda o compensaţie în valoare de 40.000 florini.

Un aspect mai puţin cunoscut este legat de primele sedii ale bãncii. Pentru a-și putea începe activitatea, Magistratul orașului i-a pus la dispoziţie în mod gratuit una din încãperile aflate în Casa Sfatului. Devenitã rapid neîncãpãtoare, banca s-a mutat, pânã la obţinerea unui sediu propriu, în Casa orãșeneascã din Târgul Inului, unde funcţiona și Muntele de pietate. În 1865, cu suma de 18.086 florini, luatã din fondul de rezervã, a fost achiziţionatã clãdirea de la numãrul 85 (92) din extremitatea dreaptã a Sirului fructelor, unde, cu multe secole în urmã, a funcţionat prima farmacie a orașului (astãzi acolo se aflã anticariatul „Aldus“).

Diversificarea afacerilor, mãrirea personalului și prestanţa pe care trebuia s-o impunã publicului au condus la achiziţionarea unui spaţiu mai generos. Astfel, pentru început, în anul 1875 a fost cumpãratã Casa Closius din strada Mãnãstirii nr. 3, renovarea acesteia durând pânã în 1893. Tot în aceastã perioadã, în curtea interioarã, a mai fost construitã o clãdire-anexã pentru personal. La 18 august 1898, dupã îndelungate tratative cu moștenitorii familiei von Brennerberg, este cumpãratã casa din stânga, de la nr. 1, care a fost demolatã în întregime. Din cele douã imobile a rezultat, în anii 1899–1900, un sediu modern și confortabil, alcãtuit din parter și un etaj cu 7 ferestre la faţadã. Valoarea tuturor modificãrilor și înnoirilor se ridica, la sfârșitul anului 1900, la aproximativ 240.386 coroane. Curtea interioarã, cu excepţia anexei destinate personalului, a fost transformatã în parc.

Actiune la Sparkasse, emisa in 1928.
Sursa foto: Siebenbuerger.de

Dupã Primul Rãzboi Mondial a fost achiziţionat Palatul Czell din Piaţa Sfatului (astãzi sediul Sucursalei Brașov a Bãncii Naţionale), construit la începutul secolului al XX-lea. Aceastã ultimã locaţie a fost naţionalizatã în anul 1948, moment în care și Sparkasse, dupã o existenţã neîntreruptã de mai bine de un veac, a intrat în lichidare.

Ideea de bancã este firesc asociatã cu siguranţa tezaurului alcãtuit din bani, hârtii de valoare, metale preţioase etc. Primii bani erau pãstraţi în „Quartieraufschlagskassatrugel“ (lada casieriei pentru impozitul de încartituire), armatã cu benzi metalice și prevãzutã cu trei încuietori, aflatã în camera funcţionarilor; ea a fost înlocuitã în anul 1839 cu o casã metalicã, unde se pãstrau cei 4.072 florini, reprezentând capitalul de întrebuinţare. Lada, din modelul dotat cu trei niveluri de siguranţã (douã lacãte, o ușiţã montatã pe capac, care se deschidea printr-un buton mascat de un ornament în formã de dinte, dupã care se ajungea la broasca propriu-zisã, care antrena la rândul ei un ingenios sistem alcãtuit din arcuri și clapete), a fost procuratã (dupã unele informaţii) de la Cluj. În anul 1858 își face apariţia primul seif, în adevãratul sens al cuvântului, în valoare de 2.480 florini, comandat cel mai probabil de la Viena. Noul sediu din strada Vãmii este înzestrat cu un seif din oţel blindat, montat într-o încãpere sigurã din curtea interioarã.

Din pãcate, ca și în cazul altor instituţii importante din oraș, în afarã de fostele sedii și de arhiva care încã se pãstreazã, ne-au rãmas prea puţine mãrturii. Singularã și valoroasã rãmâne a doua casã de bani, aflatã în patrimoniul Muzeului Judeţean de Istorie din Brașov, și câteva obiecte de mobilier, care încã se mai gãsesc la filiala brașoveanã a Bãncii Naţionale; recent, într-o colecţie particularã din Brașov s-a mai identificat un ceas-reclamã, folosit în perioada interbelicã.

Sursa info: Tara Barsei / Mariuca Radu