17 august 2020 - Au fost finalizate lucrarile de baza la noua Piateta de la Piata Sfatului 27
Proiectul a demarat in 2020, prin redeschiderea accesului dinspre Piata Sfatului 27 către Aleea După Ziduri, blocat de o construcție realizată abuziv și care nu făcea parte din zidul fortificat al vechii cetăți. Spațiul a fost remodelat, prin reorganizarea circulației și reducerea numărului de mașini cu acces în zonă, în vederea asigurării unui mediu optim pentru locuințele cu front la zona studiată. A fost refăcută și modernizată infrastructura pieței și înlocuită îmbrăcămintea din calupuri de bazalt care era degradată, cu un pavaj identic, din calupuri de bazalt de 9 x 9 cm. Suprafața pavată este de 1.400 mp, la care se adaugă 140 metri liniari de rigolă, de asemenea nou-realizată.
Sursa info si foto: Primaria Brasov
În piațetă vor fi plantați mai mulți arbori de înălțime medie și arbuști, iar pe o latură va fi creată o zonă verde, pe care, de asemenea, vor fi plantați mai mulți arbori. Vor fi amplasate mai multe bănci, care să se încadreze cu specificul arhitectural al piațetei. Pentru a oferi siguranță, precum și pentru buna funcționare a spațiului studiat, vor fi amplasate corpuri de iluminat LED, noi, pe modelul celor folosite pe celelalte străzi din Centrul vechi: în gangul care face ieșirea către Piața Sfatului și strada Mureșenilor, au fost deja montate corpuri de iluminat suspendate, iar în piață, acestea vor fi amplasate pe stâlpii care au fost deja montați. Zidul cetății este iluminat cu 12 spoturi încastrate în pavimentul pieței, iar turnul este și el iluminat cu două reflectoare încastrate în paviment, în fața acestuia,se propun a se ilumina cu reflectoare amplasate la baza acestuia. Iluminatul general va fi asigurat de corpuri de iluminat înalte. A fost avut în vedere și racordul la rețeaua de apă și canalizare, pentru a asigura atât cișmele, cât si posibilitatea realizării unei eventuale fântâni arteziene.Lucrarea este parte parte dintr-un proiect mai amplu pe care municipalitatea și l-a propus în zona Biblioteca Județeană - maternitate, de-a lungul canalului Graft, după rezolvarea unor probleme de natură juridică cu Consiliul Județean, care avea în administrare turnurile și bastioanele din zonă. Proiectul vizează punerea în valoare a tuturor obiectivelor din zonă, începând cu zidurile și cele două turnuri, și terminând cu grotele de după ziduri, piațeta în curs de amenajare și cinematograful Popular, de asemenea în reabilitare, care va fi transformat într-un centru cultural.
Comentarii
Trimiteți un comentariu