 |
Fantana restaurata in 2007. |
Fântâna ar data de la sfirsitul secolului XIX si ar fi
cea mai veche constructie de acest tip din Brasov. O fântână foarte asemănătoare, despre care unii spun că ar fi aceeaşi cu cea de linga Casa Armatei, s
e afla acum mai bine de un secol în faţa gimnaziului românesc, azi colegiul Andrei Şaguna. În recreaţii, elevii veneau în preajma ei şi făceau tot felul de glume deocheate legate de statuetele "impudice", aflate în componenţa ansamblului arhitectural. Mai târziu, unii dintre profesori au considerat că din cauza sirenelor, prezenţa fântânii în faţa şcolii nu era binevenită, în virtutea principiilor morale pe care le promovau. Şi fântâna a dispărut.
 |
<1924. Dupa fundal, aici fantana pare amplasata in Parcul Rudolf. In arhiva din Freiburg, este inregistrata cu titlul Fantana Saguna
Sursa foto: Landesarchiv Baden Wuerttemberg |
Se spune că a fost mutată în parcul Rudolf, unde se afla si azi. O fotografie, care nu se stie exact cind a fost realizata, arata ca, intr-adevar, arteziana a fost la inceput in curtea gimnaziului. Fotografia face parte din colectiile Landesarchiv Baden Wuerttemberg, unde este etichetata ca fiind "Fantana Saguna" (Saguna Brunnen). Gimnaziul a primit numele lui Andrei Saguna in 1922. Intr-o alta fotografie, care s-ar putea sa fi fost realizata in jurul anului 1910, fantana apare altfel, cu o structura mai simpla, fapt ce a dus la concluzia ca ar putea fi o alta arteziana. Posibil sa fi fost inlocuite elementele ornamentale ale fantanii originale. Sirenele nu mai apar in structura, dar nici caii. Capetele de lei par sa mai existe la marginea farfuriei, insa si soclul arata diferit.
 |
Fantana arteziana cu structura mai simpla, fara sirene,
fara cai. Circa 1910. |
Se stie ca fantana din parcul Rudolf ar fi fost instalata in locul in care se afla si azi, la inceputul secolului XX, posibil 1903. A rămas aici chiar si dupa ce linga ea a fost construita Casa Armatei. Ea s-a degradat in timp pînă după Revoluţie, cind
hoţii de metale au dezmembrat-o bucată cu bucată, pentru a valorifica, într-un fel sau altul, bronzul din care a fost turnată. A fost repusă în valoare
în 2007, cind a fost refacută după modelul vechi, având la bază fotografii din anul 1903.
"Pentru această lucrare ne-am documentat la Arhivele Statului, unde am găsit fotografii și istoricul acestei fântâni, iar apoi am făcut o selecție de oferte pentru artiștii plastici care urmau să execute lucrarea. Din trei oferte prezentate, cea mai bună a fost a echipei din București, care a avut o ofertă de doar 25.000 de euro, față de 80.000 de euro cât erau celelate", a explicat șeful Serviciului Amenajare Drumuri Publice și Siguranța Circulației din cadrul Primăriei,
Gheorghe Drăgoi, la momentul inaugurării.
 |
Datorita personajelor feminine, i se mai spune si
"Fantana nimfelor". |
Pe lângă banii pentru fântână, alte aproximativ 25.000 de euro au fost necesare pentru
amenajarea soclului, stației de pompare și a instalației necesare. Elementele de artă ale acestei fântâni, adică axul central, caii, farfuria mare, leii, sirenele, peștii, farfuria mică și obeliscul din vârf au fost modelate din ceară, apoi s-au turnat negativele în lut și abia la urmă s-au turnat piesele din bronz.
Lucrarea a fost verificată de reprezentanții Direcției Generale a Artiștilor Plastici din București și s-a ajuns la concluzia că lucrarea nouă respectă aproape toate elementele celei vechi.
Fântâna are o
înălţime de 2,50 metri şi o
circumferinţă de 4,80 metri. Grupul statuar este turnat din
3,2 tone de bronz, materia primă fiind obţinută printr-o sponsorizare a Remat Braşov.
 |
Fantana din parcul Rudolf (cu sirene si cai), la inceputyul sec. XX. |
Sursa info:
Monitorul Expres,
Brasovul Tau,
Wikipedia
 |
1945. In aceasta poza se observa ca, la jumatatea secolului XX, din structura fantanii lipsesc caii de la baza. Sursa foto: Arhiva de Fotografie |
Comentarii
Trimiteți un comentariu