29 iunie 2026 - Incep lucrarile de reabilitare si largire a strazii Dobrogeanu Gherea din Brasov
![]() |
| Virful pantei strazii vazut dinspre Racadau |
Deși era una dintre arterele de circulație folosite zilnic de foarte mulți șoferi și pietoni, datorită legăturii rapide pe care o oferea între cele două cartiere, strada avea o serie de probleme care afectau atât siguranța, cât și fluența traficului.
„Este o lucrare complexă, deoarece vizează mai multe componente, una de siguranță pietonală și rutieră și cealaltă legată de lucrările edilitare pe care le vom face în această zonă. Cea mai mare problemă este în vârful pantei, pentru că trebuie să consolidăm ambele părți, stânga-dreapta, și vom turna mai mulți piloți forați, dar și să și lărgim strada, pentru că vedem cu toții că acolo era tot timpul o zonă de conflict și un punct de blocaj foarte mare. Astfel fluidizăm și circulația și punem și strada în siguranță. În paralel configurăm și partea de trotuar, în așa fel încât să existe posibilitatea de acces pentru pietoni, pentru că oamenii circulă și pe jos în această zonă”, a precizat primarul George Scripcaru.
În zona de la vârful pantei nu exista trotuar pentru pietoni, iar carosabilul, cu o lățime de aproximativ 4,80 metri, era prea îngust pentru circulația simultană în ambele sensuri.
![]() |
| Virful pantei, inainte de reabilitare |
Pe acest sector de drum, cu o lungime de aproximativ 110 metri, s-au executat lucrări de extindere a tramei stradale, astfel încât carosabilul a ajuns la o lățime de 6,00 metri și a fost amenajat un trotuar de 1,00 metru, în continuarea celui existent, pe partea stângă, pe direcția dinspre magazinul Star spre Valea Cetății.
Pentru realizarea acestor lucrări a fost necesară demolarea vechilor ziduri de sprijin amplasate pe partea cu numere pare și refacerea acestora, inclusiv a zonelor de acces auto și pietonale de la numerele 52 și 58A.
![]() |
| Lucrari de intreducere in buteran a retelelor |
„În paralel vom începe lucrările de dezafectare a rețelelor aeriene, pe care le pozăm în subteran: rețeaua de alimentare cu energie electrică, fibră optică și celelalte rețele de furnizare date. Ridicăm toate căminele, toate capacele la nivel. Refacem și zonele stânga-dreapta, cu zonele de acces pentru imobile. Totodată, cu această ocazie vom extinde și iluminatul public pe străduțele adiacente, reparăm zonele pietonale de acces, inclusiv treptele de legătură”, a mai spus primarul George Scripcaru.
De asemenea, primarul i-a atras atenția constructorului că trebuia să finalizeze lucrările până la sfârșitul vacanței de vară a copiilor, având în vedere că după începerea școlii nevoia de acces urma să fie și mai mare.
„Am luat această decizie, de a executa lucrările în perioada de vacanță, pentru că traficul este mai scăzut. Ritmul trebuie să fie unul alert, în așa fel încât, până la începerea anului școlar, să rezolvăm această problemă foarte importantă pentru ce înseamnă mobilitatea și accesibilitatea dinspre Răcădău înspre zona centrală și invers. Ne-am pus la punct cu toți cei care trebuie să contribuie la această lucrare și fiecare să își facă treaba așa cum am convenit, iar dacă vremea nu o să ne încurce, vom reuși să finalizăm la timp”, a completat primarul George Scripcaru.
În toată această perioadă, până în 7 septembrie, circulația pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea a fost închisă, cu excepția accesului riveranilor.
![]() |
| Inainte de reabilitare, nu exista trotuar |
![]() |
| Inainte de reabilitare, masinile se opreau in virful pantei pentru a trece in siguranta unele pe linga altele |





Comentarii
Trimiteți un comentariu