9 decembrie 1965 - Este dat in folosinta primul tronson de cale ferata electrificata din Romania, cel dintre Brasov si Predeal

Staţia de cale ferată Predeal, după electrificare şi realizarea acceselor subterane, dar înainte de inaugurarea noii clădiri de călători. Sursa foto: Regionala CF Brasov - 100 de ani
Primul tronson de cale ferata din Romania pe care s-a circulat cu locomotive electrice a fost cel dintre Brasov si Predeal. Primul stilp de electrificare a cailor ferate romane a fost montat pe 27 decembrie 1960 în staţia Predeal. În prezent pe acest stâlp se află montată o placă comemorativă dezvelită în anul 2000. Cu ajutorul acestuia şi a altor stâlpi similari montați în stația Predeal, pe 1 august 1963, tronsonul Braşov-Predeal a devenit prima cale ferată electrificată din România în sistemul modern de curent alternativ monofazat 25 kilovolti. Atunci a fost înfiinţata si prima Secţie de Instalaţii Fixe de Tracţiune Electrică din ţară. În august 1963 lucrările de electrificare a tronsonului Brașov-Predeal au fost terminate și au început probele tehnologice și recepția lucrărilor. Primul tren tractat de o locomotiva electrica a parcurs distanta dintre Brasov si Predeal in 9 decembrie 1965. La citeva zile dupa eveniment, ziarul Drum Nou relata:

Drum Nou, ed. 11 decembrie 1965. Digiteca Arcanum
Un eveniment de înaltă semnificaţie ce se va înscrie la loc de frunte în cronica şesenatului, a avut loc pe Valea Timişului. Pe sub liniile paralele de înaltă tensiune au trecut primele trenuri puse în mişcare de uriaşa forţă a electricităţii. 

Prima locomotivă electrică de peste 7.000 cai putere a luat startul din staţia C.F.R. Braşov-Triaj. Evenimentul pe care vi-l relatăm, marchează un nou pas pe drumul utilizării electricităţii în această parte a ţării. Pentru prima dată forţa aurului alb este finalizată în cele mai ridicate viteze de parcurs pe magistralele de oţel ale ţării. Forţa care se utilizează provine din potenţialul economic al ţării, din energiile descătuşate în ultimele două decenii, în patria noastră. Aceasta provine din viitoarea apelor la turbinele hidrocentralelor, din cărbunele adîncurilor transformat în energie electrică în termocentrale, iar mîine, din prima centrală pe bază de energie atomică din ţară. Acum, s-a vestit ceasul cînd ne vom bucura de vibraţia electricităţii în trenurile care vor străbate depărtările terestre cu iuţeala „gîndului“. 

Ion Gorun şi Ştefan Irofti, sunt mecanicii care au învăţat rostul comutatoarelor pentru ca prima locomotivă electrică de peste 7.000 C.P. să pornească în prima cursă. Primul străbate drumurile de fier de două decenii, celălalt de 15 ani. Oamenii care ştiau să strunească coloşii de metal ai locomotivelor cu aburi, aveau să treacă mai apoi, după etapa de şcolarizare, pe locomotiva Diesel, pentru ca azi să-i regăsim la tablourile primei locomotive electrice, străbătînd prima linie electrificată, Braşov—Predeal. 

Drumul a fost netezit de priceperea și hărnicia constructorilor ce au înălţat într-un timp scurt gigantica linie electrică aeriană care, pornind din Braşov, străbate zona străjuită de brădet a Văii Timişului. La ora cînd prima locomotivă electrică îşi lua startul de la Braşov, constructorii specializaţi în făurirea acestor noi magistrale, cărora li se vor deschide în anii viitorului cincinal noi spaţii, îşi continuau opera lor temerară, undeva, dincolo de Cîmpina. 

Prima locomotivă electrică îşi ilustrează în aceste zile performanţele, remorcînd pentru probe, trenuri cu vagoane de clasă şi de marfă. Mai întîi viteze sporite , distanţa Braşov—Predeal este parcursă în 23 de minute. Locomotiva electrică este de 5—6 ori mai puternică decît locomotiva cu aburi şi de 3 ori mai puternică decît locomotiva Diesel. Se măreşte traficul şi se asigură un confort mai mare pentru călători. La noua locomotivă lucrările de întreţinere şi de reparaţii oferă o mult mai înaltă eficienţă sub aspectul rentabilităţii. Locomotiva asigură cu mijloace proprii încălzirea vagoanelor de clasă şi este dotată cu staţie de radio. 

Pentru prima linie electrică specialiştii noştri au asigurat unul din cele mai moderne sisteme tehnice la reţeaua de contact (se utilizează sub 25.000 volţi la o frecvenţă de 50 de herţi). Acum 6 ani, prezentîndu-se prevederile viitorului, stabilite în documentele Congresului al VIII-lea al partidului, se scria : „La sfîrşitul şesenalului vom călători pe Valea Timişului în trenuri fără fum“. In sesenal, locomotivele cu aburi s-au înlocuit în tot mai mari proporţii prin locomotive Diesel, pentru ca în ultimele zile ale şesenalului să asistăm la punerea sub tensiune a primei linii electrice. Foarte curînd, aceasta îşi va amplifica traseul pînă la Cîmpina, urmînd ca, după aceea, drumul trenurilor electrice să fie prelungit pînă la Ploieşti şi Bucureşti. 

Evenimentul demonstrează forţa economiei noastre socialiste, care se dezvoltă la nivelul celor mai înalte cuceriri ale tehnicii contemporane, valorificarea ştiinţifică a resurselor energetice ale patriei, justeţea planurilor partidului care se îndeplinesc neabătut. La acestea vei medita, călătoriile, care vei străbate curînd defileul Timişului pe sub arcurile masive dar zvelte din beton şi metal, pe sub liniile de fugă ale electricităţii. Ecourile acestui eveniment fascinant, le vom cunoaşte în călătoriile noastre de mîine, cînd prin bătălia kilowaţilor se va alimenta pulsaţia unor noi locomotive electrice, care vor străbate în anii cincinalului noi spaţii terestre ale magistralelor de oţel. 

Inainte de 1965 pe traseul Brasov - Predeal s-a circulat cu locomotive diesel, iar inaintea lor cu locomotive cu abur, poluante. Aici un tren in anul 1935 circulind pe Valea Timisului.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

18 iulie 1938 - Inaugurarea Strandului Bartolomeu, viitorul Strand CIBO

11 mai 2024 - Aurora boreala vizibila la Brasov (VIDEO)

Cronica Aeroportului International Brasov - Ghimbav